Am luat-o ca bezmeticii pe străzi vorbind cît mai puțin. Soțul meu m-a avertizat doar că acolo el nu se culcă. Nici mie nu-mi ardea de patul acela, de baia jegoasă sau de bucătăria îmbîcsită dar la o oră atît de tîrzie nu aveam alte șanse. Conștienți că va trebui totuși să ne întoarcem am luat-o încet înapoi trecînd pe lîngă vreo șapte dulăi care dormeau în mijlocul drumului. După o cercetare mai adîncă a felului lor de viață am ajuns mai tîrziu la concluzia că acești cîini, indiferent în ce cartier din București trăiau, se adaptaseră în mod fantastic felului de viață trăind numai pe străzi. Ajunși în apartament, am deschis doar o crăpătură geamantanul atît cît să-mi pot lua trusa de toaletă. Nu de alta dar nu știam cu ce oaspeți ne-am putea trezi printre lucruri. Soțul meu a spus că nu calcă în baia aia și s-a întins îmbrăcat în pat. Eu simțeam nevoia să mă împrospătez puțin și cu curajul disperatului am udat un colț al prosopului la firicelul de apă care curgea generos. Într-un tîrziu m-am întins și eu pe pat, nu îndrăzneam să ne mișcăm, am vrut să deschid ferestrele lucru la care soțul meu m-a avertizat prea tîrziu, mîinile mele erau deja negre de la perdele. Astfel inspiram o miasmă de lemn vechi iar faptul că stăteam țepeni pe spate mi-a întărit impresia că suntem în sicriu. Deasupra noastră atîrna într-un unghi periculos un tablou cu un peisaj întunecat. De rama lui se bălăbăneau niște mătănii care la orice mișcare se legănau încet lăsînd senzația unor păianjeni care se pregăteau să ne sară pe cap. Nu că mi-ar fi frică de păianjeni, sunt chiar foarte folositori , dar nu țin neapărat să ne întîlnim în pat. Nu știu dacă am adormit, mă aflam într-o stare care nu-mi dădea voie să gîndesc mai departe, eram prea prinsă de situație, nu știam ce să spun sau să cred, așteptam numai să văd ce se mai întîmplă. Soțul meu care luase poziția mortului îmi întărea și mai mult senzația că mă aflu pe lumea cealaltă. Mă gîndeam la mama, tot felul de gînduri îmi treceau prin cap, șocul pierderii începea din nou să pună stăpînire pe mine. Mă gîndeam la bătrînica care era așa mîndră de apartamentul ei și mă simțeam vinovată, nu avea nici o vină că noi suntem mofturoși și nu reușim să ne adaptăm unei situații care ne luase pe nepregătite. Deja îmi făceam speranțe ca a doua zi vom vedea totul într-o altă lumină și cred că după aceea chiar m-a luat somnul. Cînd am deschis ochii soțul meu stătea pe marginea patului și se uita la mine cu o privire care nu-mi lăsa nici un dubiu. -Eu aici nu mă mai întorc, îmi spuse fără a mai aștepta de la mine vreo întrebare. M-am dus la bucătărie să-mi fac o cafea. Aveam cafea la mine lucru pentru care m-am felicitat, o luasem pentru orice eventualitate, am nevoie de cafea dimineața altfel mă doare capul. Într-un ibric care probabil că-și ducea veacul de cîțiva ani pe aragaz și care era negru în interior, am fiert apă pînă am crezut de cuvință că tot ce se afla prin ea murise. Am spălat cu șampon două cești care atîrnau de un raft și din care la primele trei spălături tot apă neagră ieșea . Pînă la urmă am reușit să le scot puțin la lumină iar cafeaua am băut-o în stradă. Nu puteam să –mi beau cafeaua acolo sub nici o formă. Am stat și am observat oamenii care ieșeau din bloc și care aruncau pungi cu gunoi într-un loc îngrădit cu un zid jumătate dărîmat,iar cazanele fiind pline, saci și pungi decorau îngrăditura ruinată. Am dus ceștile sus și la ora șapte eram deja pe drum ferm hotărîți să căutăm ceva unde să ne putem muta. Problema era că nici eu habar nu aveam unde să căutăm. Am mers la început în neștire pe străzi mai mult ca să ne limpezim mințile. După ce am întrebat în stînga și în dreapta am luat un autobuz spre centru. Străzile erau deja pline de oameni care se grăbeau în toate direcțiile și în sinea mea îi invidiam văzînd că toți au un țel. Am cumpărat un card pentru celular, eu avînd de la fratele meu un număr de telefon a unui prieten. Îl cunoscusem în California, el petrecîndu-și acolo concediul cu soția. M-am scuzat de ora matinală dar el era oricum la birou. I-am explicat situația în care ne aflăm iar el m-a certat că nu l-am sunat de cînd venisem. Nici el nu știa pe loc unde să ne dirijeze, la ei nu puteam sta, cel puțin nu deocamdată, băiatul lor care studiază in Anglia se afla la ei în vacanță dar trebuia să plece într-o săptămînă. Mi-a promis că mă sună imediat ce află ceva. Acum aveam timp să căscăm gura prin oraș, lucru pe care l-am făcut cu cea mai mare plăcere și uimire. Nu mai recunoșteam aproape nimic, aveam senzația că stau în cap, totul avea alte dimensiuni, după nume îmi aduceam aminte de multe locuri dar nu le recunoșteam. Eram într-un fel dezamăgită mai mult de mine, nu înțelegeam ce se întîmplă, de ce îmi este atît de greu să mă orientez. La fiecare colț era o covrigărie, covrigii calzi și minunați la gust îmi produceau o plăcere copilărească, eram totuși din nou acasă! Din păcate nu știam unde să ne ducem, eram acasă dar nu aveam pe nimeni, amintirile erau în mine și nu se asemănau cu realitatea, mă simțeam foarte singură și nu puteam spune nimănui, nimeni nu ar fi înțeles. Am încercat la cîteva hoteluri din centru să căutăm o cameră dar ori nu aveau decît pentru o noapte ori erau atît de scumpe încît nu avea rost să mai întrebăm. Nu după mult timp a sunat Christian,(prietenul fratelui meu) care făcuse tot posibilul într-un timp atît de scurt să se intereseze pentru noi unde ne putem duce. Ne-a dat un număr de telefon a unei doamne care avea garsoniere de închiriat la turiști. Am sunat femeia cu noaptea în cap ea spunînd că are ceva liber dar să-i dau puțin timp că de abia se sculase. Și-a notat numărul nostru de celular promițîndu-mi că ne sună imediat ce este gata. După această veste ne-am mai revenit și am intrat la un Mac Donald să bem o cafea proaspătă iar în afară de asta aveam amîndoi nevoie la toaletă, baia din Drumul Taberei sfidînd-o cu desăvîrșire. Mă simțeam nespus de prost, aveam pe mine încă hainele în care plecasem de la Berlin, eram obosită și tristă. În sfîrșit după un timp care mi se păruse o veșnicie a sunat doamna cu apartamentul. Mi-a spus unde să ne întîlnim explicîndu-mi în ce direcție să o luăm. Bineînțeles că am înțeles totul pe dos trebuind să o sun din nou. Îmi spusese să luăm un autobuz de la piața unirii spre Rondoul Alba Iulia!! Unde se afla acest rondou nu aveam nici cea mai mică idee și în afară de asta credeam că piața unirii se află înspre piața romană, noi fiind în acel moment din nou la universitate. Impresia că stau în cap era din ce în ce mai puternică, poate era și oboseala care își spunea părerea, străzile vuiau de circulație, mergeam și mergeam avînd impresia că pierd ceva. Ajunsesem din nou la piața unirii unde am întrebat ce autobuz merge la Alba Iulia. Pietonii erau foarte drăguți și ne îndrumau detailat pe unde să o luăm. Ne-am suit într-un autobuz care era la fel de plin ca cel cu care ne aventurasem de la aeroport. Lîngă noi, o femeie ne-a spus că și ea coboară la Alba Iulia. Liniștiți, am încercat să privesc afară, lucru aproape imposibil, trebuia să-mi lungesc gîtul peste brațe ridicate și să întîlnesc priviri care parcă spuneau ; ce, n-ai mai văzut o stradă? Mi-am dat seama că lăsăm o impresie ca și cum abia căzusem din lună așa că am luat o poziție cît mai indiferentă încercînd să mă contopesc cu lumea din jurul meu. La Alba Iulia ne-am rostogolit aproape din autobuzul care ca și celelalte avea scara foarte sus. Mă întrebam cum se descurcă bunicuțele cînd coboară cu traistele pline de la piață. Eram punctuali și ne uitam în toate direcțiile ca să vedem cînd apare persoana cu garsoniera. Nu m-a mirat totuși cînd celularul a sunat din nou , ea întrebîndu-mă unde suntem. I-am răspuns că suntem la rondou iar ea mi-a spus să nu ne mișcăm că vine cu mașina, un Audi A4 să ne ia. Mașina a apărut nu după mult timp după colț, eu fiind aproape în stare să-i sar de gît acelei femei care pentru noi era în acel moment îngerul salvator. Două străzi mai departe a parcat într-un colț unde fără să vreau am întrebat-o dacă are voie să parcheze. -Nu, dar aici ai voie orice mi-a răspuns ea ca și cum ar fi fost cel mai normal lucru de pe lume. Expresia asta am auzit-o mai tîrziu aproape zilnic și de la alții. Am intrat într-un bloc care pe scările de la intrare avea ghivece cu mușcate. La etajul întîi am intrat într-un apartament mic dar foarte curat. Avea un dormitor foarte mare cu balcon, o baie și o bucătărie tot cu balcon. Baia strălucea de curățenie, exista un duș modern, o chiuvetă curată cu un dulăpior deasupra și o toaletă la fel de curată. Podeaua în hol, bucătărie și baie era din piatră iar bucătăria avea strictul necesar inclusiv o mașină de făcut cafea! Dormitorul era mobilat modern, simplu dar curat și efectiv. Exista și un televizor iar patul era mare și curat. Prosoape albe ne aștepta să le folosim. Aș fi fost în stare să o sărut pe femeia aceea care a fost foarte drăguță. Formalitățile de plată le-am făcut pe loc, ea ne-a dat cheile spunîndu-ne că femeia de serviciu va face curat pînă venim noi cu bagajele. Asta a fost tot!! Pentru următoarele cinci zile scăpasem de coșmar și încă nu-mi venea să cred. L-am sunat pe Christian căruia i-am mulțumit din toată inima pentru ajutor. El se oferise după birou să ne întîlnim și să ne ajute să ducem cu mașina lui geamantanele din Drumul Taberei la noua noastră adresă. Aveam toată ziua la dispoziție și deși mă simțeam încă prăfuită și murdară, nu-mi mai păsa, gîndul că în aceiași zi voi sta sub un duș cu apă caldă mă făcea să uit starea neplăcută în care ne aflam.

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor