La prima vedere se pare că nu au legătură între ele evenimentele consumate în aceeaşi zi, dar trebuie observat că, oricum ar fi interpretate, aduc pe umerii cetăţeanului alte greutăţi care-i îndoaie coloana vertebrală şi, în acelaşi timp, adaugă sufletului un plus de amar, de descumpănire şi teamă, care-l face să nu se mai gândească lucid la ziua de mâine ci, mai degrabă, la moarte…

Fără a le discuta, le pun cititorului în faţă pentru a trage el singur concluzii.

 

            1. - Iată, în aceste momente, în biroul din Senat al dlui. Crin Antonescu, în prezenţa mai multor lideri marcanţi ai PDL, Victor Ponta îşi susţine nedumerirea cu privire la problema „Codruţa Kovesi”. Funcţia de prim-ministru al Guvernului îi permite să ridice vocea şi să-l arate cu degetul arătător, obişnuit să acuze, pe liderul partidului liberal şi şef al Senatului, imputându-i că l-a criticat dur, fără justificare, în emisiunea de ieri seară la „Antena 3”: „Nu permit nimănui să pună în cumpănă bunele mele intenţii şi să afirme, în lipsa mea, că nu se are încredere în calităţile mele…”, spune domnia sa răspicat. Dl. Crin Antonescu a ripostat, nepermiţându-i lui Ponta să-şi termine fraza: „Am afirmat că înţelegerea noastră rămâne valabilă, nu destrămăm USL, dar calităţile dumneavoastră nu mă asigură că nu veţi trăda exact când preşedintele Băsescu ne va ataca direct! Nu vreau să încălzesc un şarpe la sânul meu!”. Dl. Victor Ponta s-a ridicat de pe scaun, aparent liniştit, a râs şi a răspuns hotărât: „Sunt calităţile unui lider cu capul pe umeri. Ştiu ce am de făcut şi nu am nevoie de susţinerea USL în planul de viitor pe care l-am conceput deja şi care va asigura viitorul României. Consideraţi că am terminat cu parteneriatul nostru! Nu am nevoie de nimic. Mai este un partid de dreapta demn de o nouă Coaliţie!” a adăugat domnia sa ieşind pe uşa larg deschisă încă din momentul în care se ridicase de pe scaun…

            2. - Ministrul sănătăţii a declarat în urmă cu doar două ore, într-o conferinţă de presă, că toate spitalele, de orice fel, vor impune o taxă modica de spitalizare, dar vor elibera citostatice gratuit acelor bolnavi aflaţi în tratament cu acestea. Costurile vor fi suportate de spitalele în cauză şi de Ministerul Sănătăţii. A subliniat faptul că producem asemenea medicamente, exportăm masiv, dar şi în aceste condiţii producţia este în măsură să asigure tratamentul unui număr dublu bolnavilor luaţi în evidenţă. De asemenea, dl. Nicolaescu a declarat că, începând de mâine, toate internările vor fi gratuite, în afara urgenţelor cauzate de accidente de circulaţie ori de violenţă în familie, considerând că este de datoria vinovaţilor, în fiecare cauză, să plătească întreaga spitalizare…

            3. - Domnul Marian Vanghelie a apărut pe monitoarele TV ale câtorva importante posturi pentru a declara, cu zâmbetul pe buze, că nu va accepta ca susţinătorii săi din judeţul Dolj să-l propună şi să-l susţină în a fi ales în funcţia de vicepreşedinte al PSD dacă va constata că s-a umblat în vreun fel cu „ciordeala”, considerând că este o formă de furt inferioară „mandealei” pe care ar prefera-o în această situaţie…

            4. - Doamna Elena Udrea, sensibilă, rafinată, experimentată şi parfumată a declarat, în primele ore ale dimineţii, că s-a hotărât să introducă acţiunea de divorţ. Domnia sa susţine că a pierdut credibilitate în interiorul partidului şi în general, în societate, numai din cauza unor afaceri dubioase ale soţului şi nu din cauza ei. Întrebată de un reporter al postului TV „Acasă” despre felul în care îşi va clădi viitorul după divorţ, doamna Udrea a declarat: „M-am orientat deja la domnul Silviu Prigoană. Caracterial ne potrivim. Avem aceleaşi ţeluri de muncă şi viaţă. În plus, nu voi mai fi prigonită de o parte din colegii de partid…”!

            5. - Domnul preşedinte în funcţie al României, Traian Băsescu, în emisiunea cu Robert Turcescu, de ieri noapte, a susţinut cu argumente că va demisiona de bunăvoie şi nesilit de nimeni dacă nu va întâmpina rezistenţă la numirea dlui. Daniel Morar în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale a României. Contrariat, Robert Turcescu l-a întrebat: „Domnule preşedinte, recunosc, v-am înţeles şi v-am aprobat întotdeauna înalta gândire creatoare şi acţiunile politice, dar… de data asta nu pricep de unde…”. Domnul Preşedinte l-a întrerupt, ghicindu-i nelămurirea: „Ha, ha, ha! Nici nu mă aşteptam la altceva din partea dumneavoastră! Ei bine, ca să înţelegeţi: dacă Daniel Morar va conduce Curtea Constituţională, nu va mai fi nevoie să fiu eu preşedinte la Cotroceni. Curtea va acţiona întotdeauna, vă garantez, la indicaţiile mele şi numai în folosul meu!”…

            6. – Ministerul Învăţământului a revenit azi dimineaţă la anunţul difuzat în urmă cu trei zile, referitor la clasa pregătitoare, stabilind că aceasta va funcţiona în şcoli şi grădiniţe, dar şi în căminele culturale la care există deja amenajări pentru primirea victimelor catastrofelor. Acolo unde nu sunt condiţii, se permite organizarea cursurilor în gospodăriile sătenilor care deţin imobile cu mai mult de trei camere, după o programă comună pe care ministerul o va comunica după data de 1 octombrie 2014…

            7. – Noul Papă ales la Vatican a ieşit azi la binecunoscutul balcon pentru a face o declaraţie care a amuţit numerosul public îngenuncheat la binecuvântarea pe care înaltul prelat o dăduse în prealabil. Şeful Bisericii Catolice a declarat, cât se poate de scurt, fără echivoc: „Da, este adevărat, am fost şi sunt un agent al KGB şi membru al celei mai înalte Loje Masonice. Asta nu mă împiedică să conduc cu grijă de pe scaunul papal, lipsit de gardă personală şi de papa-mobil. Nu mă deranjează că am fost numit Papa-Satana de o bună parte a credincioşilor. Facă-se voia Domnului”!

            8. – Iluminaţii Lumii au hotărât că Salina Prahova, având cea mai pură sare, cristalele de aici putând anihila radiaţiile şi, pornind de la această importantă proprietate, este cel mai indicat loc din lume care să adăpostească un viitor centru de cercetare cosmică. Construcţia acestuia va începe în anul 2014. Experimentele ce se vor face aici  vor furniza date cu privire la originea şi evoluţia Universului şi, evident, a Big-Bangului. La proiect sunt deja înscrise Anglia, Franţa, Spania, Italia, Polonia, Finlanda, Albania, România, Cipru… Nu s-a decis dacă se vor face şi experimente radioctive, având drept cobai populaţia din judeţul Prahova şi cele limitrofe acestuia…

 

            Vă mulţumesc pentru lectură şi vă reamintesc, în caz că aţi uitat, ziua de 1 Aprilie este ZIUA PĂCĂLELILOR. Adevărat, ultima ştire poate fi adevărată, din nefericire, dacă ne amintim de situaţia reală a proiectului Roşia Montană, dar românii „este” prostimea Europei se spune…

Din suflet vă doresc să aveţi parte de dragoste şi împliniri în această zi deosebită!

 

TAUNUL.

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Marian Malciu pe Iunie 2, 2013 la 11:04pm

Domnule Mihai Pamfil, mă bucur mult deşi, după după două luni încheiate, observ că cineva a fost interesat de acest material!

Este posibil să aveţi dreptate, în mare măsură...

Dacă aţi stat la îndoială, nu este vina mea!

În prima parte a materialului, în preambul, am precizat cât se poate de clar, un ceva despre situaţiile ce urmau: Fără a le discuta, le pun cititorului în faţă pentru a trage el singur concluzii.

... Dumneavoastră aţi ajuns la propriile concluzii. Este opinia dumneavoastră şi... nu vă contrazic!!

Vă mulţumesc mult pentru interesul manifestat şi pentru acest comentariu neaşteptat!

 

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Iunie 1, 2013 la 1:25pm

Domnule  Malciu, nu e vorba de nici o păcăleală, textul e plauzibil, dumneavoastră intuiti ce gândesc mai-marii si mai-tarii! Dumneavoastră ne-aţi revelat niste caractere, fără să greşiţi, în esenţă, cred! O dată pe an, pe 1 aprilie, putem să spunem ce gândim, fără teama de consecinţe...

Comentariu publicat de Marian Malciu pe Aprilie 8, 2013 la 11:36am

Anica dragă, am trecut destul de târziu pe aici, obişnuit să nu am comentarii (!), doar pentru a posta alt material. Aşa am descoperit intervenţia ta, plină de originalitate, ca de obicei. Mă bucură reuşita mea. Până la "internările gratuite" te-am păcălit!! Cred că ai făcut ochii mari şi, din acest moment, nu ai mai crezut nimic.

Vino la proaspătul material! Nu sunt păcăleli şi nici exagerări...

Toate cele bune, cu sănătate, dragoste şi împliniri!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor