Moarte…ce ma privesti cu galbeni ochi…

Tot verde esti, mai mult spre rosu.

Pe morti, mai mult de vii ingropi,

mult dezgropand.

Ma intind pe suflet

Ca pe o durere- o patima surda,

Mai mult muta

Ma zalogeste-n betesug.

Cu toate ca mai am pana in amurg,

Ma intind pe o celula rupta-

varata cu forta in pamant.

Mormantul mi-e durerea

Si-mi putrezeste firea sub piatra.

Temelia amuteste- mi-e dor de mama

Rupand tacerea. Totu e cuvant-

Chin dureros de crud al negrului de lut

Ce-n viscere il port,

Al negrului de mort

Prea sfantul lut…

Totu-i cuvant.

Cand cerul isi coboara geana

Peste recile morminte

Vorbesc cu nesperanta si cu neputinta,

Protestez pe verticala crucii

Cu aburi reci.

Durez o vesnica durere

Pustiul meu e plin de sfiiciune

Cu gandul clar lipit de luna,

Cu sangele scurganduse-n mormant

Mai pot trai cu gandul dus departe

Mai pot trai cu traiul risipit

Cand totul este lespede si moarte

Mai pot fi eu atata de cumplit?

Ma tot feresc de lespedea cumplita

Ce suflet drag a incuiat subit.

Oare ma vede, oare ma aude?

Din spirit si din pantec in fiecare zi ma nasc

Cu ochi de galben drac.

Amalia Braescu

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor