Şoc: Gabriel Liiceanu încearcă o îmbunăciune la Udrea

În dosul epistolei pe care filosoful a lansat-o în spaţiul public, cu destinaţie VP, se află de fapt o poveste pasională de dragoste. Neîmpărtăşită, însă. Marele gânditor o iubeşte pe Udrea. Vrea să se „strecoare” în intimitatea, desigur, politică, a acesteia. Acum, când zeul Băsescu începe să-şi piardă vraja, Liiceanu crede, speră, că este loc şi pentru dânsul. Într-un fel, poate fenomenologic, îşi imaginează că rescrie, sau poate mai grav, că trăieşte “Legendele Olimpului”. În pielea lui Ovidiu, sau Decen(e)u Hercules. Liiceanu, hrănit cu celebrul „şniţel auriu” (citat din lucrarea sa), un fel de jăratec modern, se scutură de hainele prăfuite ale penibilului, încalecă pe „Siegfried” (o altă lucrare a sa de căpătâi) şi-i dă bice spre Troia(na) zilelor noastre, spre cea care, gândeşte el, că dacă tot e bună pentru orice, va fi şi pentru sine.

Este vorba despre acel tip de intelectual frustrat de propriile decizii, venite mereu în contratimp. Liiceanu este omul care ar fi vrut să fie într-un fel şi n-a reuşit să fie decât altfel. După un lung exerciţiu al acestui gând dureros de frustrant, este în stare să iasă în piaţa publică şi să strige în gura mare că a fost în tinereţe soldatul dac din armata lui Decebal, pe umerii căruia acesta a murit. Fenomenul nu este nicidecum singular. Aşa fac unii semeni de-ai noştri, în anumite circumstanţe. Se cred, ba Napoleon, ba Alexandru cel Mare. În faţa unor astfel de personaje, nu te poţi simţi decât uşor stânjenit, fiindcă nu le poţi spune brutal că se înşală, că totul nu este decât o iluzie generată de o eroare a minţii. E dureroasă o astfel de întâlnire cu cineva, care trăieşte propria-i viziune ca pe o realitate la care tu nu ai acces.

Poate că, în alte condiţii, dacă Liiceanu ar fi fost ceea ce ar fi putut să devină, scrisoarea către Victor Ponta ar fi putut avea autoritatea unei dimensiuni morale. Aşa… este doar strigătul unui om frustrat, care se vrea mereu şi mereu să fie băgat în seamă. Pe vremea lui Ceauşescu, se plimba prin străinătăţuri. După căderea regimului, s-a autotintitulat dizident. Când Băsescu a câştigat alegerile, l-a criticat până ce a primit recunoştinţa preşedintelui. Acelaşi Liiceanu a încercat să se “strecoare” pe lângă Herta Müller. Ce fel de om este acesta?! Să-l lăsăm să se prezinte singur. Pentru a nu risca să fiu acuzat de subiectivism, voi prezenta dovezi folosindu-mă doar de citate aparţinând domniei sale.

 

Tupeul

27 septembrie 2010, o invită la Bucureşti pe Herta Müller. Cu această ocazie, la Ateneul Român, îi cere câştigătoarei premiului Nobel să-l legitimeze ca dizident al regimului. Auditoriul izbucneşte în hohote de râs. Herta îi răspunde sec: NU. Liiceanu se fâstâceşte, roşeşte şi se bâlbâie. Iată dovada: “Încercam să mă strecor puţin alături de destinul dumneavoastră, de minoritari, să vă sugerez că mulţi dintre noi ne-am simţit minoritari în această istorie. Dacă ne acceptaţi, bine. Dacă nu, o să găsim o altă cale”. Penibil, nu? Oare ce cuvinte ar fi mai potrivite să descrie această stare patologică, dacă nu ale unui cărturar?  

“În materie de cutezanță impudică ce depășește orice limită, sunteți în clipa de față un performer. Cel mai mare. Sunteți campionul. Ați mers atât de departe cu tupeul în planul realului, încât nimeni nu are pretenția că vă mai poate urma în planul cuvintelor. Pe scurt, ne-ați condamnat la Inexprimabil. Când e vorba de comportamentul dvs, pentru a-l  descrie, nu ne-a rămas decât interjecția.” (Citat din scrisoarea lui Gabriel Liiceanu către VP, apărută pe site-ul Contributorus.ro). 

Limbajul

Citez din lucrarea de căpătâi a filosofului, una dintre puţinele scrieri încă neacuzată de plagiat, publicată în 2 Iunie 2007:  “Am revenit după 15 minute. Am pus cheia în contact şi, pentru întâia oară în doi ani, motorul nu a pornit din prima. Am simţit că ceva nu e în regulă. Inima a început să-mi bată mai repede şi pe frunte mi-au apărut câteva broboane de sudoare. Nici mormăitul inconfundabil al lui Siegfried, mugetul acela înfundat, amestec de furtuna ce stă să înceapă şi de monstru marin în călduri, nu mai era acelaşi”.

Despre o asemenea banalitate lingvistică, pe alocuri libidinoasă, un fel de autohomofilie, nu poate comenta decât Liiceanu însuşi: “Era de un prost gust desăvârșit. Pe dvs v-a cucerit. Și v-a provocat. Îmi amintesc și-acum de scheciurile vulgare pe care le compuneați acasă și pe care apoi le citeați, mândru de umorul lor inexistent, amuzându-vă singur”, apărută în aceeaşi scrisoare, pe acelaşi site.

Incompetenţa

Liiceanu a fost dat afară din Institutul de Filosofie, pentru că a copiat un capitol întreg în lucrarea sa de doctorat. Comisia care a cercetat acest furt, condusă de către academicianul Lucian Radu Stanciu, a concluzionat: “Liiceanu a comis un mimetism intelectual”. Filosoful Constantin Barbu spune, în cartea “Autopsie vie” (pag. 88, apărută la Editura Măiastra): „Liiceanu a copiat din Heidegger, Eliade, Nietzsche şi Noica. Suferă de plagioencefalită”. Un asemenea caz deloc fenomenologic, ci cât se poate de patologic, îl lăsăm pe însuşi Liiceanu să îl comenteze: „Formal vorbind, ați dat și un doctorat în drept penal, dar, ținând cont că un sfert din lucrare este un plagiat, adică un furt, faptul de a-ți atesta calificarea în penal recurgând la un gest infracțional (plagiatul este o infracțiune) a reușit să împingă, în România, paradoxul pe culmi”.

Nu sunt convins că Liiceanu va învăţa ceva din ce i se întâmplă acum. Din contră, cred că va escalada până la capăt această golgotă penibilă pe care a inventat-o şi vom asista la alte şi alte manifestări ale acestui suflet măcinat de ceea ce a vrut să fie. De acum, însă, pârtia spre penibil, care duce în fundul prăpastiei spirituale îi stă la dispoziţie. Va fi o sinucidere, un ritual necesar de purificare.

 

PS1: Domnule Liiceanu, VP nu va răspunde pentru că este ocupat. Vă caută opera prin biblioteci. Nu o găseşte. I-o puteţi indica?

PS2: Domnule Liiceanu, Elena Udrea nu vă doreşte în intimitatea ei. Sper să depăşiţi acest moment greu din viaţa dumneavoastră. Fiţi bărbat!  

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor