Octavian Angheluta ( 3 mai 1904, Brăila – 1979, Bucureşti) a fost un pictor român.La 3 mai 1904 se naşte la Brăila pictorul român Octavian Angheluţă. Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti în 1928, sub îndrumarea lui G.D. Mirea şi a lui Camil Ressu, tânărul Octav Angheluţă obţinea prima sa recunoaştere în spaţiul artistic românesc în anul 1929, la expoziţia Salonului Oficial, unde prezenta lucrările „Colţ de atelier” şi „Natură moartă”. După mai multe călătorii de studiu în ţară și în străinătate (1931, Franţa şi Italia; 1938, Olanda, Franţa şi Italia; 1953, ex U.R.S.S.) participă la expoziţii de artă în ţară şi în străinătate (Sofia, Helsinki, Veneţia, Moscova, Praga, Budapesta, Viena, Berlin, Philadelphia), deschizând zece expoziţii personale de-a lungul celor cinci decenii de pictură şi o expoziţie retrospectivă, către ultimii ani ai activităţii sale.

Pictorul Octav Angheluţă a fost, de asemenea, director al Pinacotecii Statului, fondator al Asociaţiei Pictorilor şi Sculptorilor români, alături de Dumitru Ghiaţă, Ion Ţuculescu, Alexandru Moscu, Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, şi profesor la catedra de pictură a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti.

„Lucrările lui Octav Angheluţă se recunosc prin cromatica exuberantă şi prin structura echilibrată, dar mai ales prin nota de umor”, scria criticul Adina Nanu în catalogul dedicat artistului. (M.N.)

    

Vizualizări: 340

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor