O.K. !

Elogiu românesc la ....

Omar Khayyam

De-ar fi depins de mine n-aş fi venit pe lume

Şi cum aş părăsi-o de-ar sta-n puterea mea ?

În astă lume-a luptei era mai bine-a nume

De nu veneam, să nu fiu şi să nu plec din ea

....Dimineaţa de Februar, la vreo mie de ani după Khayyam, dimineaţă ce se repetă, ca una a Lumii ubicuu- prezentă,... trezit dintr-un vis secvenţial amintit, îmi veni a scrie de poetul desăvârşitei simţiri omeneşti întru sacru, întru re- cunoaştere a sufletului, Omar Khayyam, scrib al esenţelor, cel căruia i s-au închinat milioane de rostitori ai stihurilor sale, precum nişte rugăciuni laice.... Dimineaţă în care auzi materia plângând, mugurii imprundet crăpând în scoarţele aproape pietrificate, cu foame de lumină şi căldură...

A-l venera, este a-l iubi pentru unica sa artă de a concentra poţiunile magice ale cuvântului omenesc în aprindere şi desprindere spre inefabilul mirajului : Sunt! Cogito, ergo sum ( sumum)!

Gânditor liber, ironizând muşcător „ zeloşii ipocriţi” ai vremii lui, (şi celor dintotdeauna, vai ! ) -Omar Khayyam ( bizară vocabula sumero-egipţiană Ka!), genialul poet – filosof nu sfidează Coranul, ci îşi zideşte – „ pietre pentru templul său”, cum scria „ recent” Lucian Blaga, ctitorind prin poezie coloană făr-de-sfârşit a Singurătăţii şi Boemei. Dacă în viziunea teosofiei orientale, dragostea era „ covor de carne al rugăciunii”, în poezia Inimii ce devine cupă pentru vinul roşu ameţitor, leac de a suporta revelaţia... Fecioara Maria a sa este Miriam...Din acelaşi spaţiu al lui Avraam ce se născu în Ur, în Chaldeea ( Balilonia)...!

Profetismul de sâmbure păgân are o superbie a Fiindului, a conştientizării existenţei tragice prin aceea că venim şi plecăm în şi din lume fără vrerea proprie. Este un bocet – divinatoriu, din acel „ dintotdeauna” al Fiinţei trezite în lume, nefericită prin aceea că Ştie că va muri.

În literatura română oarecum Ion Barbu îi corespunde, umbră scăzută, subţiratică, a Persanului... Matematicienii care se iubesc cu metafizica, nirvanică, prin interferente atingeri sinoptice la vizionarismul scientist: astronomie, filosofie, matematică, poieion....Se ivi în nordul Iranului de azi, la Nişapur,( O, Babilon!), în 1040 şi se stinse cu lumină proprie de aproape- zeu, la 1124, acolo unde se şi născuse. În acele vremuri, 84 de ani era o vârstă venerabilă, mai ales pentru gânditorul ce îşi arde etapele cu fervoarea şi riscând nebunia „ bolii de origine divină”...Dar nu! Khayyam Omar Hakym îşi scrie evanghelia ritmată cumva divinatoriu- mantramic a Catrenelor lui, ecleziast al ecoului cel originar al Sumerului, incantatoriu, alinător, vindecător şi unei vieţi grăbind în legendar încă de când umbla printre semenii săi, considerat ca şi Mesia, „ Învăţătorul”. La 17 ani era cunoscător al filosofiei, matematicii, istoriei, teologiei musulmane....Potirul catrenului său cuprinde cumva ezoteric, substanţele extrase astfel, prin cunoaştere, inima lui este însă Ulciorul.

Rămas fecior – nu a fost căsătorit niciodată,- cu atât mai mult lirica lui ce se referă la dragoste, este mai vibrantă, cumva recuperatorie, asemenea unei poţiuni de leac.

Erudiţia se contoăpeşte cu inocenţa „ paradisiacă”, a umirii- mirării, a percepţiei realului ca o dimensiune a maieuticii sacre. Catrelele au un „ înveliş” , un halou semantic ce rezistă şi prin traduceri, iradiant, empatic, rezonant.

Avea disciploi aşa cum aveau în Elada marii înţelepţi. Este prototipul semizeului.

Citi hărţile stelare, la Observatorul din Merv, fu ocrotit de şahul Malik... Cum sună de ciudat, vizirul Mulk îi acodrase o PENSIE – anume de 1200 minkali pe an....

Nimic mai fascinant între vieţile poeţilor lumii, decât a acestui gigant. Sigur, pe meridianele lumii, vom recunoaşte stranii ( dar nu prea...), analogii ale vieţii, arderii şi morţii marelui poet- gânditor-savant.

Ecoul al acestui arhetip, în fond, ne este Eminescu, dar iată cum „ răsună” Khayam, cu un mileniu în urma-i :

„ În cercul existenţei noi prea târziu venim

Şi coborâm pe scara-i în luptă mult prea grea,

Când viaţa nu ne trece precum noi o dorim

De s-ar sfârşi, mai bine, suntem sătuio de ea”!

Sau :

„ Privind atâtea rele sub bolta ce se-nvârte

Privind la lumea care de prieteni s-a golit,

Cât timp poţi fi tu însuţi, ce-o fi, să nu te-ncânte,

La ieri nu te întoarce, „ azi” trebuie trăit”.

Inegalabilă viziune a continuumului spaţiu- timp, a „ eternului Acum”, perenitate a revelaţiei.

Aici se conciliază Religi cu Ştiinţa, la vârful cugetului uman.

Aici suntem în paideuma Mundi, dincolo şi dincoace de precesiunile cosmice manifeste şi în spiritul, în Fiinţa omenescului dintotdeauna. Vălul Maja este spintecat ca o catapeteasmă prin care Sacrul coboară în Profan, spre a-l reînălţa.

„ Îndulcit cu dor de moarte „ ...( Eminescu). Dor de Viaţă eternă....

Iată Oximoron-ul cum saltă peste Condiţie !

Nu e temere, spaimă de iminenţa muririi, prin aceea că trăpim murind, neh ? Ci, la înalt vârf al flăcării, conştientizarea în Acum-ul etern, a durerii, suferinţei însăşi Naturii, laboratorul genezei perpetue...strigăt ameţit de eter al Viului ce se ramifică din Arborele Vieţii, cel migrator, în conexiuni amintindu-ne revelaţiile lui Enoh, cel călătorind la îngeri.

Khayyam acuză, reproşează imperfecţiunea existenţei umanului într-o dimensiune a „ alungării” scarate din paradeisos-ul originar...Luciferic este Poetul dintotdeauna, „ nemuritor şi rece „ ( Eminescu, idem). Descins din imemorial, din atemporal, limitat în durata existenţei esenţial – tragice, cum dixit D.D. Roşca.)

Ne reîntâlnim cum smeritul ce sunt acum, în Acum, după visul sus- invocat, cu Sinele Lumii.

El este Cartea Înnoirilor( Norooz Nameh) ....ce dăruită a fost sufletului în trecerea-i prin întrupări.

El este Noi. Ardere şi curgere, văzduh şi poate Duh.

„ În focul care arde de-ar fi doar unul demn,

Şi arderea s-ar face mult mai uşor atunci;

E cel mai rău în viaţă din câte faci s-ajungi

Să te uneşti cu-acela ce ştii că e nedemn”

Doamne, oare la ce să mai scrie , repetând axiomaticul, nenumăraţii poeţi de după Khayyam ?

Întrebarea ne dăinuie, Aina- Daina:

„ În acest cerc al lumii cum s-a născut mişcarea?

Că început nu este şi nici sfârşit, iar starea

Aceasta nimeni n-o ştie, e mister

Din ce loc e Venirea şi-nspre ce loc plecarea”?

* Date şi traduceri Geo Olteanu

Eugen EVU, România, 2010

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Djamal Mahmoud pe Martie 3, 2010 la 7:11pm
Petre Violetta, n-am cuvinte, va multumesc mult.
Comentariu publicat de Djamal Mahmoud pe Martie 3, 2010 la 11:18am
Domnule Paul Abucean, ma bucur ca am reusit acest lucru, poetul Eugen Evu este un om deosebit, in Hunedoara este un fel de mentor spiritual al multor scriitori din zona si nu numai.

Cu ganduri bune
D.M

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor