Omule, dacă nu ai fi prost, ţi-aş spune că eşti nerod!

http://www.gorj-domino.ro/omule-daca-nu-ai-fi-prost-ti-as-spune-ca-... Oamenii pe care i-am întâlnit în ultima vreme, pe străzi, prin pieţe, prin târguri, m-au făcut să înţeleg că trăim într-o tristeţe colectivă, circumscrisă. Suntem atât de trişti încât nu ne mai putem trăi nici propriile tristeţi. Sper să nu greşesc, dar parcă Sfântul Ioan spunea că – „Printre bunurile comune şi neîmpărţite, la începuturi, s-a aflat şi Pământul” – pe care ulterior oamenii l-au ciopârţit. De, ce să-i faci, legea asta funciară… omul modern, adică tu, cu mine şi cu el, gravitează într-un fel fără de sens şi fără de scop. Nu trăieşte nici să moară, nu moare nici să trăiască, şi mai grav, nici nu trăieşte pentru ca pur şi simplu să trăiască, fiindcă a trăi nu înseamnă doar a respira, a fi sănătos nu înseamnă doar a te putea deplasa. De unde vii şi unde mergi, omule? O fi oare suficient să mănânci, de cele mai multe ori grăbit, fără să simţi, să trăieşti savoarea îmbucăturii? O fi suficient să te trezeşti, să alergi până te epuizezi pentru făurirea unei bunăstări fără să vezi copacii pe lângă care treci, florile pe care le calci? Această tristeţe cronică am întâlnit-o atât la oamenii foarte bogaţi, cât şi la cei foarte săraci. Şi ştii de ce? Săracul este trist pentru că nu îl înţelege pe bogat, deşi ar vrea să fie ca el, iar bogatul este trist pentru că nu îl înţelege pe sărac, deşi uneori spune că ar vrea să fie ca el, în sensul lipsit de griji. Aproape fiecare dintre noi tânjeşte să fie ca celălalt, de fapt nu să fim ca el, ci să avem ce are sau ce nu are el. Vorba lui Buddha: „Omul moare ca şi când nu ar fi trăit niciodată şi trăieşte ca şi când ar fi nemuritor”, dar după părerea mea e mai mult decât atât, omul de azi nici nu trăieşte şi nici nu moare, s-a născut viu, însă trăieşte mort, căci cum altfel aş putea să îmi explic că omul de astăzi nu numai că nu se mai bucură de Dumnezeu, fiindcă asta e opţional, dar nu se mai bucură nici de el însuşi? Se întreabă din ce în ce mai mulţi: cum trece timpul aşa de repede? Când au trecut anii? Nu a trecut nici timpul repede şi nu au trecut nici anii; omul este cel care a străbătut în alergare, ignorându-se atât pe el, cât şi spaţiul prin care gâfâia. Cum să te întrebi că nu ai văzut atâta timp cât nu ai vrut să vezi? Cum să ne întrebam că nu am avut timp câtă vreme nu am vrut să ne oprim, nu am vrut să adulmecăm, nu am vrut să pipăim? Şi dacă nu mă credeţi, haideţi să facem următorul exerciţiu: câţi dintre voi care citiţi acest articol ştiţi că mai avem „Cer”? Toţi. Câţi însă dintre voi l-aţi privit măcar o dată pe an? Ştiţi că cerul are stele? Ştiţi. Dar de câte ori le-aţi privit? Poate că steaua unora dintre noi a căzut de mult din cer, însă dacă nu ne-am mai uitat după ea, nu avem de unde să ştim, sau poate că ne caută în fiecare noapte cu razele ei, dar dacă suntem „orbi”, cum să ne dăm seama? Sunt convins că dacă stelele şi-ar fi modificat dimensiunea, forma, foarte foarte puţini dintre noi ar fi observat, iar asta după mult timp. Afară plouă şi dacă nu ne-ar uda scăfârlia, mulţi dintre noi nici nu ar observa că plouă. Mă întreb, pe mine, prin intermediul vostru: oare nu există un dor al fiecăruia după care să tânjim, pe care să vrem să-l trăim, cu care să ne contopim? Omule, dacă nu ai fi prost, ţi-aş spune că eşti viu!


Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Noiembrie 9, 2013 la 2:12pm

Mult adeva este aici, pare ca tristetea, goana si inchiderea in noi ne domina in aceste timpuri, am uitat sa mai "traim"

Comentariu publicat de iulian damacus pe Noiembrie 9, 2013 la 8:02am

un reuşit dialog cu noi înşine

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor