Oraşul cu un singur locuitor. Scrisoare domnului Radu Aldulescu

Dragă Radu Aldulescu,
azi mi s-a întâmplat ceva extraordinar. Am întâlnit un domn care citise foarte multă literatură. Lucrează, cred, la Interne şi face parte din generaţia ziaristului Dan Gheorghe, ale cărui bloguri le citesc mereu cu interes. Închipuieşte-ţi că mi-am lăsat toate treburile şi am stat la taclale cu necunoscutul acela, câteva ore, despre Gogol, Călinescu, Iorga şi Caragiale. Întâlnesc destul de rar asemenea oameni şi mă consider norocos când dau peste ei. Cu câţiva ani în urmă citeam un articol publicat de dumneata în "România Literară". Te plângeai acolo că trăieşti printre oameni care nu au nicio legătură cu literatura şi cu preocupările pe care le ai. Mi-am amintit atunci de o idee pe care Nicolae Manolescu o avea în tinereţe, pe când făcea naveta la Câmpina, unde funcţiona ca profesor : scriitorul nu trebuie să trăiască printre alţi scriitori. E mult mai bine să îţi duci zilele printre oameni care nu bănuiesc ce fantasme visezi şi cum îţi flutură mintea. Apoi mi-am dat seama că, în felul acesta, cădem în capcana celui mai teribil exil. Pe mârlanul incult nu ţi-l poţi face niciodată prieten. Şi ce este mai trist decât o existenţă fără prieteni ? Mai mult, dacă află întâmplător că eşti autor şi nu l-ai codorisit cu operele tale, mitocanul nu se dă îndărăt să-ţi judece creaţiile după mintea lui îngustă, chiar dacă n-a citit un op în viaţa lui şi nu ştie cu ce se mănâncă literatura. Te va simţi că faci parte din altă lume şi te va urî de moarte. Te va ameninţa, ca pe Marin Preda, sau va identifica, în mod aberant, persoane reale, în paginile tale, pentru a întoarce întreaga comunitate împotriva ta, cum mi s-a întâmplat mie. Să-l ferească Dumnezeu pe orice autor din lume, ca o carte de-a lui să încapă pe mâna unui prost ! Ştii zicala cu ambiţia nerodului...
Mă gândeam la dumneata, Radu Aldulescu, ca la personajul din tabloul lui Giorgio de Chirico, "Oraşul cu un singur locuitor". Ştiu că eşti bucureştean şi ţi-aş sugera un exerciţiu. Să-ţi imaginezi că te plimbi printr-un Cişmigiu pustiu, că intri în sala unui cinematograf, unde rulează la nesfârşit acelaşi film neprivit de nimeni, că pe vitrinele librăriilor s-a pus un strat gros de praf, prin care abia îţi mai poţi întrezări romanele, trase acum în ediţii numeroase şi scumpe. Că nu mai circulă nicio maşină, că nu-ţi poţi cumpăra un covrig la un colţ de stradă. Ştiu că nu te omori cu mâncarea, dar cine îţi va mai vinde o revistă literară ? Să mergi noaptea, pe ploaie, prin oraşul pustiu, să nu mai întâlneşti picior de boschetar şi să te culci cu urechile ţiuind de atâta tăcere... De fapt, cam aşa se întâmplă cu toţi cei care vieţuiesc printre oameni cu care nu au nimic în comun.
Am avut apoi onoarea de a te cunoaşte personal. Datorez această bucurie fascinantei doamne Mădălina Ghiu. Mi-ai părut, la cei 55 de ani ai dumitale, un adolescent zvelt, sănătos, incredibil de tânăr. Fotografiile dumitale sunt mincinoase, fiindcă nu eşti deloc fotogenic. Ţi-am văzut camera pe care ţi-ai amenajat-o la Uniunea Scriitorilor, în podul imobilului şi, năucit de surpriză, te-am întrebat cu ce faci focul. Mai exact, de unde îţi procuri lemnele. Văzusem godinul, dar nu şi conducta de gaze. Mai târziu, acasă, mi-am făcut probleme că nu te-am avertizat că gazele pot fi foarte periculoase. Dacă se stinge focul şi ele continuă să iasă... M-am gândit, după câteva zile, dacă acum, când te izbeşti la fiecare pas de scriitori consacraţi, eşti fericit.
Personal, te consider un mare romancier. Am şi scris despre dumneata un articol în care te-am elogiat, argumentându-mi temeinic afirmaţiile. Eşti un talent rar, de prozator autentic, de rasă, cum n-am prea mai avut de la Marin Preda şi Petru Popescu încoace. Am spus că din degetele dumitale picură viaţă adevărată şi te-am numit "un romancier pursânge". În acelaşi timp, am trecut sub tăcere puţinele obiecţii pe care le am faţă de tipul de proză pe care o scrii. Aşa mi s-a părut drept. Aşa e cinstit, în condiţiile în care unor scriitori inferiori dumitale li se ridică osanale, li se dedică volume întregi şi li se arvunesc statui. Te admir şi pentru faptul că ai tăria să nu faci nimic altceva decât să scrii. Eu m-am înfundat, de zeci de ani, într-o şcoală de provincie şi sunt la cheremul unor hahalere - nu mă refer la copii, cu care mă înţeleg admirabil ! - care îmi mănâncă timpul şi sănătatea. Dumneata ar trebui să poţi trăi din scris, aşa cum făceau Rebreanu şi Sadoveanu. De trăit... supravieţuieşti, ca să spun aşa. Ai câştigat, ca şi Rebreanu, Premiul Academiei şi ţi s-au înmânat 1000 de lei noi. Şi Rebreanu obţinuse premii literare, dar ştii cu ce s-a ales autorul lui "Ion" din drepturile de autor ? Cu casă în Bucureşti, casă la Valea Mare, pe lângă Piteşti, şi un superautomobil... Ştii, Radu Aldulescu, ce maşină avea Rebreanu ? Un Rolls Royce ! Dumitale, dacă ai mai fi fumat, banii obţinuţi ţi-ar fi ajuns, o scurtă perioadă, pentru ţigări. Aşa, chiar că nu-ţi folosesc la nimic. Şi eşti un autor celebru. Dar hai să-ţi spun un secret. Într-o lume în care valorile ca dumneata sunt atât de preţuite, încât riscă să moară de foame, am ajuns să mă simt bine singur. De aproape treizeci de ani trăiesc numai în localităţi cu un singur locuitor... Tot câte un singur locuitor au şi oraşele în care îşi duc existenţa pământească Tudor Cristea, George Geacăr, Ana Dobre, Valeria Manta Taicutu, Valentin Emil Muşat. Dar de ce să disperăm ? Mai ţii minte ce ţi-am scris, acum doi ani, prin intermediul Mădălinei Ghiu ? Îmi aduc aminte perfect : "Nu te nelinişti că trăieşti departe de viaţa literară. Acolo unde eşti dumneata, Radu Aldulescu, este şi literatura română."

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Serban Tomsa pe August 1, 2009 la 11:12am
Eate foarte frumos şi interesant ceea ce scrieţi. Da, scriitorul nu trebuie să scrie din răzbunare. În ceea ce priveşte personajul pe care îl amintiţi, sunt uluit şi eu de manifestările lui...
Mulţumesc mult Doamnei Djigola Popescu pentru invitaţie. Am făcut-o şi pe pagina dumneaei.
Comentariu publicat de Djigola Popescu pe August 1, 2009 la 12:05am
Va rog sa ma scuzati pentru transcrierea gresita a numelui dv. asa ca va adresez corect invitatia Stimate Serban Tomsa, va asteptam la Asociatia Iulia Hasdeu-Club UNESCO.
Comentariu publicat de Djigola Popescu pe August 1, 2009 la 12:03am
Stimate Domnule Comsa, mi-am alergat privirea de suflul inedit al scrisorii dumitale adresate scriitorului Aldulescu. Am simtit sufletul vocalelor si m-am lasat inlantuita de consoanele subtilitatilor vitalitatii individuale a ceea ce ati trait, traiti si poate va veti schimba trairile in alta tonalitate. Suntem datori fiecare sa ne cunoastem si alte dimensiuni in care sa ne aflam profunzimile. Va invit la o cunoastere literara la intrunirile Asociatiei Iuliei Hasdeu din Bucuresti, presedinta Prof.univ. dr. Crina Bocsan, tel. 0724.534.802, pentru a va interesa de programul din luna august. Cu drag, aceeasi Angelik
Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Iulie 31, 2009 la 9:38pm
Fără îndoială că aveţi dreptate, domnule Armand Calotă. Cel mai bun exemplu care vine în sprijinul teoriei Domniei Voastre este tocmai... Radu Aldulescu, un scriitor care a trecut prin mai toate mediile sociale şi a cărui operă este plină de viaţă fiindcă, dincolo de talentul său indiscutabil, a avut şi multă materie primă pentru cărţile sale, ca să zic aşa, gata livrată. Este binevenită subtila disociere dintre "manieră" şi "stil", pe care o faceţi. Am observat şi eu că sunt artişti care nu-şi găsesc niciodată identitatea, în condiţiile în care trăiesc în apropierea unor creatori cu o personalitate mai puternică. Sunt atâţia poeţi care se imită unii pe alţii sau se istovesc în inutile polemici. Există însă şi medii sociale toxice care exercită o presiune nefastă asupra unui creator. Uneori acesta nu poate plăsmui personaje foarte complexe, de un nivel intelectual rezonabil, căci prostia agresivă îl trage de mânecă. "Metabolismul " său cultural - receptarea, construirea şi transmiterea unor mesaje care stimulează creaţia - nu mai funcţionează în condiţiile respective. Dar acest lucru se observă în timp. Am cunoscut profesori eminenţi care au ajuns nişte dascăli destul de slabi la disciplinele în care sunt "specialişti", deoarece au predat zeci de ani numai la clase cu elevi dezinteresaţi. Există şi o influenţă a elevului asupra profesorului ! Ideea mea este că se poate supravieţui în orice mediu, cu condiţia ca oamenii care vieţuiesc acolo să fie cât de cât interesanţi, măcar din punct de vedere literar. Şi trebuie neapărat ca artistul să reziste la "coroziunea" inculturii, construindu-şi un cordon sanitar : să se înconjoare de cărţi, tablouri, filme, etc.
Una peste alta, vă dau dreptate 100%. Ştiţi însă ce este cel mai greu de suportat într-un mediu ostil ? Lipsa unor prieteni cărora te poţi confesa, cu care poţi contempla "zariştea cosmică" sau cu care ai posibilitatea de a schimba nişte idei, aşa cum facem noi acum.
Mă bucur mult că putem comunica în acest mod şi sper să o facem şi pe viitor.
Comentariu publicat de armand calota pe Iulie 31, 2009 la 5:45pm
Oameni dragi,un ''creator'' nu trebuie sa traiasca printre ''creatori''!De unde credeti oare ca se inspira pentru ''creatia'' lui?De la alt ''creator''? GRESIT!!!!Cand va trece de la ''maniera'' la ''stil'' atunci poate sa se intalneasca si sa ''sueteze'' cu alti ''creatori''!Pana la atingerea acestei ''dimensiuni magice''hai sa luam exemplul lui Michelangelo,Cioran,Eugen ionesco ,Tutea,Noica,etc!Eu sunt convins ca pe cer au ''loc multe stele''!Cu scuze domnule Tomsa ca m-am erijat in ''maestrul d-voastra de ceremonii''!Traiti acolo unde e bine pentru spiritul d-voastra si veti gasi ''toate ingredientele'' de care aveti nevoie in creatie!
Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Iulie 30, 2009 la 1:48pm
Vă mulţumesc pentru frumoasele comentarii şi vă aştept în continuare să vă exprimaţi opiniile.
Comentariu publicat de Liviu Olteanu pe Iulie 30, 2009 la 11:57am
Cred ca a trai printre oameni, a avea prieteni.-chiar daca unii, uneori, te dezamagesc sau te surprind, este un beneficiu atat de o parte cat si de alta. Este un castig cand esti dezamagit de unii, doar asa ii cunosti mai bine pe ei si poti sa-i "asezi" corect acolo unde le este locul. Dat totodata te poti cunoaste mai bine pe tine in functie de reactiile tale,vei face mai putine greseli.Dar sa nu amplificam inutil. Nu toti sunt de ignorat. Si, avem de invatat de la fiecare, ce sa facem sau sa nu facem, cum sa fim sau sa nu fim. Orasul cu un singur locuitor ar fi trist, singur, strain. Chiar daca nu ne putem alege vecinii sau nu-i putem selecta pe locuitorii orasului nostru, noi ne alegem prietenii. Si cine stie daca nu si de noi depinde ca in "oras" sa fie mai mult de un singur locuitor. Felicitari tuturor.
Comentariu publicat de Doina Balan pe Iulie 30, 2009 la 1:14am
M-a provocat tot ce s-a scris pe pagina aceasta. Ceea ce invocăm adesea, din păcate, este singurătatea printre ai săi/ai noştri. Astăzi am auzit, întâmplător, că suntem printre ultimii europeni care ne declarăm ataşamentul faţă de patrie. Oare de ce ? Mai putem acuza astăzi istoria ? Sau un dezinteres, o lehamite, o lipsă de chef de a ne implica, de a ne apropia unii de alţii, de ane RESPECTA, de fapt. Am însă o convingere: valorile nu pot pieri niciodată, chiar dacă vor fi recunoscute peste multă vreme, pentru că avem şansa ca SCRIPTA să rămână. Chiar această reţea susţine ceea ce am spus. Felicitări tuturor care îşi pun în practică ideile bune!

Doina Balan
Comentariu publicat de Serban Tomsa pe Iulie 29, 2009 la 10:23pm
Aveţi amândoi dreptate. Fiecare dintre noi este singur. E trist că, până la urmă, nimeni nu poate ajuta pe nimeni. Suntem însă datori cu iubirea noastră necondiţionată faţă de tot ce este viu. Deocamdată iubesc toate necuvântătoarele, chiar şi cele care mi-au făcut rău. Cu oamenii e mai greu, dar sunt aproape de ţinta visată. Dincolo de putinţa de a comunica lucruri pe care nu le putem transmite altfel semenilor noştri, scrisul este o reinventare a lumii, o redistribuire a rolurilor în Univers, o alegere care ne poate da posibilitatea de a ne regăsi pe noi înşine şi de a ne juca propriul rol...
Comentariu publicat de florin contrea pe Iulie 29, 2009 la 9:41pm
MIE MI-A PLACUT...
.. articolul d-lui Serban Tomsa, este exact si prinde excelent realitatea. Personal nu ma plang, am reusit sa-mi public ceea ce am dorit, chiar daca nu sunt cunoscut ca autor in orasul meu, sunt multumit de scrisul meu, desi nu mi-ar place sa ma recitesc prea mult, iar cu ceilalti autori... nici nu-i cunosc. Dar, scriu, citesc, urmaresc presa, internet etc. Dar nu inteleg de ce vorbesc despre mine, poate sunt grafoman?!... Nu stiu sa spun.
Ah, da, despre altii.. in afara familiei, nu prea am cu cine schimba o vorba... dar scriu despre natura, despre fantasmele imaginare etc. Dar tot nu am ce sa regret...
In fine, sa nu plictisesc... Urez succes tuturor!
Florin Contrea

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor