Oraşul nu mai este demult al meu.
Cu ani în urmă, împrumutasem prietenilor câteva case.
Mi’a fost milă de ei – erau tineri, venise iarna, le era frig.
Îmi amintesc clar cum le îndesasem clanţele uşilor în buzunar,
cum aproape am luat’o la fugă de jenă că s’ar putea întoarce să’mi mulţumească.
Pe urmă am dus’o cam prost. Am pierdut bulevardul şi parcul la amanet. Alte două străduţe
le’am dat de pomană,
unuia mai flămând i’am dat chiar biserica şi cimitirul,
cu tot cu săracii şi morţii lor.
Mahalalele le’am vândut la târg pe un preţ de nimic. M’aş fi tocmit, dacă nu aş fi fost strâmtorată.
De ziua mea am mai vândut nişte case din centrul vechi. După o noapte de chef,
spre dimineaţă eu eram lefteră,
dar câţiva cheflii se târâiau spre odăile lor mulţumiţi.
Între timp, pe locurile goale alţii se apucaseră să construiască.
Parcă nimic nu mai semăna cu oraşul meu.

M’am hotărât să plec atunci când cineva a aruncat vorba
că oraşul ar fi al lor,
al celor cu sticla şi cu betoanele.
Îmi înghesuiam obosită avutul în două valize îmbătrânite de aşteptare:
câteva amintiri, câţiva oameni, jumătate şi mai bine de copilărie.
Altcineva mi’a spus că aş putea să rămân,
n’ar fi niciun deranj,
doar o dată pe lună chiria modică.

Uneori mi se pare că am rămas.

Scot capul pe geam
şi respir
frumuseţea oraşului.

Trucul îmi iese rar, şi numai când închid ochii. Mi’aş dori
să’l rescriu. Când mă iartă, îl regăsesc în cuvinte. Îl pot numi iarăşi Oraşul meu.
Îmi împinge uşor umerii spre mahalale şi suntem prieteni.
Apoi vine noaptea. Răsar dintr’o dată prea multe lumini.
La fereastră ajung râsetele unor oameni care nu sunt prietenii mei. Claxoane. Muzică asurzitoare din barul vecin.
Cu ani în urmă, eram vecină cu o Alimentară. O salutam când îi treceam prin faţă
şi cam atât.
Mă întreb ce s’a întâmplat cu cel căruia i’am dat biserica.
În jur – un mănunchi de biserici, care nu aparţin nimănui.
În mine – clopotul uneia singure.

Clopotul.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ovia herbert pe Octombrie 30, 2009 la 8:10pm
textul ar fi fost avantajat scris ca in proza. placut oricum
Comentariu publicat de Ion Burhan pe Octombrie 30, 2009 la 4:35pm
hotărât lucru, e un deja vu. Eu am mai fost cândva în orașul tău minunat și mi-ai împrumutat și mie o căsuță pe COPOU..Îmi amintesc perfect că nu voiam să știe nimeni lucrul acesta și tot o îndesam în buzunar și întradevăr, clanța de la ușă ieșea mereu afară și mă dădea de gol.Știai și acest amănunt?
Bine ai venit , Alina-Dora!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor