Când fluturii cu trene lungi de-argint
pierzând şi nume şi culori în noapte
şi somnul gol într-un colind de şoapte,
îşi ard aripi în spasme reci de vânt,
ţi-aprind în palmă steaua mea polară.
Genunchiul trist de veghe alb apune
în umbra ta şi iar încep să sune
în ornic spân, trecute, orele de seară.
Adun sub ochi - pustie catedrală -
doar gestul tău şi-o salbă de cuvinte
şi sufletul ce în tăceri îşi vinde
trecutul voal de fum ca o vestală.

Lelia Mossora
22 iunie 1969

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Noiembrie 13, 2013 la 6:40pm

...un vers plăcut la ceas târziu de seară...

Comentariu publicat de Lelia Mossora pe Noiembrie 6, 2013 la 2:35am
Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Noiembrie 5, 2013 la 5:20pm

Comentariu publicat de Lelia Mossora pe Noiembrie 5, 2013 la 1:43am

Multumesc !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor