Mă întrebi, iubite, până când

Ne vom mai ascunde dragostea?

Până în adânc de nopţi târzii,

Unde mai stăruitor mi-i căuta.

 

Şi cu o dorinţă nouă - să găseşti odihnă,

Dacă vii trudit la mine-n prag,

Braţele-mi duioase să îţi fie cină

Şi să mi te-nlănţuie cu drag.

 

Până unde? Până unde?  Până când?

Pân-atunci când sprinten trupul tău,

Peste-albastra  noapte, lunecând,

Lacom, răstigni-va lutul meu.

 

Până când şi, spune-mi, până unde

Dragostea  flămândă ne va mai târî?

Până când eternitatea ne cuprinde,

Pân-atunci când nu vom şti urî.

 

Şi, înlănţuiţi ca fagurii, pe ruguri,

Ruguri ce vor arde-n dor aprinse,

Primăvara, ne vom risipi în muguri,

Peste crângurile ruginii şi-ntinse,

 

Iar din verdele pădurilor bătrâne,

Va ţâşni lumină dalbă-aurie,

Pârguind în cer holdele de grâne,

Pentru pâinea celor duşi în veşnicie.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor