Pagini de Jurnal: Azi sunt singură și inactuală..

În culisele acestui text sunt o mie și unu de motive rostopolitoare și totodată stimulante, inclusiv această încăpere în care scriu pare inoportună de când m-am mutat în ea. Ce-i drept, chiar ieri am mai înveselit-o un pic cu ornamente de Crăciun.
Iar acum că am spus aceste lucruri, pot continua să scriu în liniște și pace..
Sărbătorile le voi petrece la Suceava anul acesta, deși m-am născut în alt colț de țară: Tulcea și am terminat Literele la București. Foștii mei colegi și-au găsit cu greu un job: profesori, diriginți (deja!?) – astea par a fi cele mai fericite cazuri – ei bine, eu nu pot fi profesor. Mama insistă:
- Mamă nu te supăra pe mine, mi-ar place să semăn cu dna. Agache Oana (venerabilul și dragul meu model de dascăl și de femeie), dar.. trebuie să am vocație pentru asta, ca și pentru meseria de preot, medic, ș.a.m.d.
Așa că, tot ascultând încruntată The Jazz Woman, mi-am găsit întâmplător, un loc printre cei de la Direcția pentru Cultură și cu ocazia asta mi-am propus să îmi și termin cartea la care lucrez și eventual să mai scriu câte o idee-două prin ID sau Dilema. Asta din respect și dragoste de Li te re – profilul meu de pe telefon, dat să sune foarte tare How do you do de la Roxette.
Săptămâna trecută a avut loc la Romexpo lansarea unei cărți în colaborare cu unii din colegii de la Facultatea de Litere și câteva nume mari: Antoaneta Tănăsescu, Ioana Pârvulescu, Zoe Petre. Personal (aș muri de curiozitate !), mi-aș fi dorit ca și profesori ca Ion Manolescu sau dl. M. Cărtărescu să răspundă la una din întrebările cărții: Mai păstrați scrisorile de dragoste ? Unde ? Până când ? (aceasta este, deci, tema de bază a cărții: grupul Erotographos 50 + 1, Scrisoarea de iubire, dragoste, amor, Editura Ars Docendi Universitatea din București). Vă invit deci, dragi compatrioți să răsfoiți dragostile studenților eminenți de la Litere.
Ah ! Mai am o întâmplare de povestit. Una pe care am scris-o chiar în ziua în care a avut loc, în jurnalul meu (în general scriu ulterior, după vreo patru-cinci zile și astfel se pierde din autenticitate, deci pledez pentru „Hot” News). Sună cam așa:

„1 iunie 2009, ora 16.25.

Am stat azi în faţa uşii de la secretariat vreo două ore. Nu stiu pentru ce, că la Fonetică la restanţă văd că mi-a trecut doamna Stan nota în catalog. Era ok, dar am mers şi eu la Facultate să mai stau de vorbă cu colegii şi poate-poate mai prind câte o informaţie utilă. De fapt, fusesem să mai adun nişte bani pentru bal şi festivitate, sunt casiera grupei mele.
Într-un moment în care m-am simţit un pic mai distrată, pentru că mereu în facultate este o tensiune şi o presiune, toţi se plâng, eu, mi-am luat zâmbetul pe buze. Şi păream că nu am nicio problemă şi îmi plăcea ideea că nu am nicio problemă, în toată mulţimea aia de studenţi frustraţi.
Uitându-mă în jurul meu, o văd ieşind pe uşa secretariatului pe doamna Antoaneta Tănăsescu, profesoara cu care m-am delectat la "O idee europeană. Iubire, dragoste, amor", timp de un an universitar, două ore pe săptâmană. O întreb, ca şi cum este prietena mea bună şi profesoara cea mai dragă (aici nu este loc de ca și cum) şi mai apropiată :
- Bună ZIUA, doamnă profesoară ! CE mai faceţi ?
Se uită la mine cu ochii ei mari, căprui şi obosiţi, şi deodată un zâmbet i se lărgeşte pe chip, nu se aştepta să fie întrebată ce mai faceţi, pentru că, probabil, în ultimul timp, nu a auzit decât doamnă profesoară, vă rog mult, puteţi să verificaţi dacă mi-aţi pus nota în catalog ? pentu că am nota zero sau doamnă profesoară, ce mai trebuie să fac pentru curs ? am scris două eseuri. Câte trebuie să mai fac ?. Aşadar, îmi zâmbeşte infantil, ca orice femeie mulţumită şi îmi spune :
- Ce să fac, draga mea…
Nici nu am lăsat-o să îmi spună exact ce face și o întrerup cu o altă întrebare :
- Ce mai face cartea ? E la cuptor ?
Începe să râdă şi mă înnebuneşte lucrul ăsta, că am facut-o să râdă, pe biata femeie plină de griji şi care ieşea din secretariat cu privirea în jos şi cu fruntea încruntată:
- O, da, cartea este bine acolo unde e acum. Ştii, sunt foarte multumită, sincer, nici nu mă aşteptam să iasa atât de bine ! Am primit niste fotografii..
Stă vreo trei-patru secunde cu privirea în jos, parcă încercând să îşi amintească numele celei care i-a trimis acele fotografii.
- Da, eu v-am trimis nişte fotografii, cu speranţa că am să vă fiu de folos.
- Vai, draga mea, ce curaj nebun ai avut să îmi trimiţi mie intimităţile tale. Nu vreau să te fac să te umfli în pene, dar să ştii că nu m-am putut abţine să nu le pun la mijlocul cărţii, unde am făcut nişte pagini roz, cu acele fotografii. Dar ştii ce mai e ? Dacă priveşti o singură fotografie cu scrisorile dumitale, nu este mare lucru. Dar dacă le priveşti în tot ansamblul lor, una după alta, vrei sa le mai vezi o dată şi încă o dată. Eu îţi mulţumesc din suflet.
Am ascultat-o cu drag pentru că m-am bucurat nespus că avea acel sentiment de parcă ar fi făcut ea acest lucru în locul meu, cu fotografiile acelea la scrisori. Încă cu zâmbetul pe buze, o urmăream la ce spunea şi iarăşi o întrerup :
- Dar, coperta, cum va fi ? Va fi aşa cum era acel volum pe care ni l-aţi adus dumneavoastră la curs, cu un mic pliculeţ şi un colţ de scrisoare ieşit din plic şi cu o fundiţă roşie ? Vai ce frumoasă era coperta aceea !
- A, da, nu, nu o să fie aşa. Parcă am mai spus, copera o va face Ioana (Pârvulescu). Dar, crede-mă – şi îşi pune mâna pe inimă şi îmi zâmbeşte larg şi blând şi calm ca o mamă – este pentru mine o mare onoare acest lucru.
- Ah, da vă cred, întradevăr, este o onoare pentru noi toţi şi pentru mine este. O sa fie o carte foarte frumoasă !
- Dar ştii, domnişoară Alina Trifanov, aş vrea să rămână între noi, vreau să îţi spun un mic secret.
- Da, desigur, aveţi încredere.
- Ştii, eu am acceptat să se facă toată nebunia asta cu cartea de scrisori şi că Editura Universităţii ne-a acceptat, desigur, fondurile de acolo ar fi venit şi decanul ar fi răspuns de asta. Dar, ce crezi că am făcut: m-am dus cu fruntea sus la o alta Editură si am lăsat baltă Editura Universității, care este mai puțin prestigioasă.
- Și ?? La ce Editura v-ați dus cu ea ??
- Humanitas !!
- Vaaai, nu îmi vine să cred ! Ce mult ma bucur ! Ce bine ați fost inspirată, doamnă profesoară, așa ce ma bucur !
Și în acel moment al exclamației mele – mult prea tonice, cred – mi-a spus :
- La revedere. Mai vorbim.
M-am simțit atât de mică, ce tare am exclamat, că a plecat brusc – deși o cunosc pe ea, așa face ea, așa reacționează – pentru că începunsem să fim privite cu ochi mari de cei din jur. I-am răspuns :
- La revedere, multă sănătate !”

Bun. Acum la orice Editură ar fi ajuns cartea noastră tot aceiași am fi fost: 50 + 1, în care eu sunt a 50-a. Mulțumesc tuturor.

Vizualizări: 176

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de irofei simion pe Ianuarie 26, 2010 la 6:45pm
Rămân uimit de sinceritatea ta,e atât de simplu să fii ceea ce ești..de ce pentru mulți este foarte greu??? oare pentru că vor să fie ceea ce nu sunt???te felicit pentru aceste cuvinte frumoase !!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor