Topită  în  ultima silabă a râului,

voi purta pe umeri  doar o eșarfă suavă

cu monogramă la fiecare colț,

nu-mi trebuie podoabe când oceanul mă recunoaște,

când bucuros va mai naşte un val

din doru-i suspendat între ziua de azi

și-mbrățișările rămase la mal.

 

Îl voi ruga să-mi facă loc la fereastră,

tăcuţi să privim şi necronometrat

greu înțeleasa câmpie din amintiri,

dubiul, nesomnul, speranţa,

crestele de unde aruncam bucuria cu ecou,

în final sofismul titlului de carte -

rătăcitor şi el  pe drumul către cer.

 

Lângă neștiutul de ieri,

pulsând la gâtul Căii Lactee, 

voi sta la taifas cu neînceputul,

noaptea cu lună plină va veni,

tunel în miezul flăcării să rânduiască,

cu ochii ei albaştri să privească

cum sufletu-mi va face scufundări

în prima silabă născută de maree.

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ana ardeleanu pe Iunie 30, 2016 la 5:48am

Am făcut şi eu câteva "scufundări" în poemul tău, m-am simţit minunat!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor