La o bisericã de lemn, undeva în munţi în Franţa, ea, îmbrãcatã în rochie şi voal, el, în blugi mulaţi, pantofi lãcuiţi şi tricou negru cu striaţii argintii. Nunta. Imaginarã a lui Cori. De multe ori plângea. A fost. Femeia bãrbaţilor ei. Nu a durat. A durut mai mult, apoi a rãmas singurã. Doar ea şi copiii surzi pentru care lucra câteva ore pe zi. În odaia lui Cori, mirosind a rufe curate şi a mucegai era dimineaţã. Dincolo de fereastra cu panglici roşii feng shui era duminicã. I-am spus. De fapt nu mai vroiam, dar vorbisem deja cu fetiţele şi nu mai putea da înapoi. „O pãpuşã de înãlţimea mea”. M-a privit. Pãrul mare vâlvoi încojura ca pãmântul un chip disproporţionat, cu un ochi ce privea întredeschis. M-a servit cu migdale într-un bol de sticlã. Se agita sã toarne lapte în ceşti. Mã gândeam la poveştile cu zeii care mâncau doar lapte şi miere. Dar unde era putregaiul? Zeii nu sunt fãcuţi din putregai asemeni oamenilor. Aaa, nectar şi ambrozie! Putregaiul e al oamenilor şi nu mai pot scãpa de el de vreo douã mii de ani încoace. „Numai pãmântul te mai curãţã!”. „Mare cât tine? Dar tu eşti o pãpuşã, de ce sã mai fac una?” Râdea. Am tãcut. Era o dimineaţã sentimentalã. Ceva pustiu în cer striga fãrã voce spre pãmânt. „Eu vreau o pãpuşã. Din cârpe, cu rochiţã şi codiţe de aţã”. Ieri, când vorbisem cu pãrinţii la telefon, ne-am înţeles. Ar fi dat orice. Vãd uneori în pãrinţi o specie de creduli târâţi de nas, de ochişorii drãceşti şi de suzeta molfãindã în gurã.


***

La clinicã furnicarul zilnic era acelaşi. Ajunsã în cabinet i-am strigat Otaliei sã-mi aducã o cafea. Vroiam sã ştiu cã sunt şi zile fãcute pentru mine, croite dupã tiparul toanelor mele de azi. Mi-am aprins un beţigaş, utlimul din cutia rotundã de carton, şi am sperat. O auzeam pe Otalia vorbind afarã cu vocea ei scheunatã. Telefonul. Am pacienţi. Gemenele au intrat una câte una urmate de pãrinţi. Nu era prima datã, aveau ambele ceva probleme de pronunţie coerentã a cuvintelor, deşi aproape împliniserã opt ani. Ca doi pui de pisicã negri, cu codiţe sârmoase prinse în creştet în panglici roz-ţiclam. Fuseserã adoptate la naştere, de la o negresã, în Ungaria, de un cuplu de tineri. Se uitau stingherite spre pãrinţi dorindu-şi sã îi poftesc în salonul de aşteptare. Lucram mai bine doar cu ele. Au început sã-mi povesteascã despre excursia lor de week-end la Felix, unde au învãţat sã înoate. Îmi pregãtisem şi eu materialele de lucru dar nu puteam începe. Atunci a apãrut:
- Sã fie mare-mare!
- Şi sã aibã pãrul lung ca sã-i putem face multe codiţe.
- Dar... trebuie sã vãd ce pot face... nu promit nimic.
- ...
………………………………………………………………………………………………

Stare?

Libelulã cu arpipile tãiate. Pãpuşã chealã.

Un cuvânt despre viaţa ta?

Dessir!

Destin?

Nimic. Soarele rãsare fãrã destin. Materia se întrupeazã. Fiindul prinde contur şi suflare. Omul. Fãrã destin. Doar cu cerul deasupra lui.

Ce ai fi vrut sã te naşti?

Curcubeu. Sã aduc bucurie-culoare-luminã-zâmbet-poveste-iubire-cântec-pasãre-cer-soare-spectru-rouã-neam-prunc-zi-albastru-noapte-cãztoare-ovule-gestaţie-înãlţare-om-pãmânt-curaj-libertate-frumuseţe-Dumnezeu în sufletele nãpãstuite.

Modus vivendi sau ars vivendi?

Viceversa vivendi. Trãieşti. E de ajuns. Concepi. E suprem. Artã? Absolut. Modul e la alegere. Tu eşti la alegere.

Dumnezeu?

Iubire

Tu?

Eter

Oamenii?

Aaa... asta era întrebarea aia...da, cândva credeam cã iubesc oamenii, apoi i-am urât din tot sufletul...acum am nevoie de ei. Egoist. Real. Noi.


Adevãrul?

Hristos

Dragostea?

Nefiindul devenit fiind întrutotul

Viaţa?

O buburuzã urcându-se agale pe deget, apoi luându-şi zborul.
………………………………………………………………………………………………

Pãpuşa râdea veselã aşezatã în fotoliu, unde de regulã stau pacienţii. Am întrebat-o atunci:
- Este acesta rostul lumii?
Ea m-a privit un timp, cu ochii ei mici de sticlã prinşi bine în materialul textil. Clipea puţin nehotãrâtã, însã o luminã a însufleţit-o brusc:
- Da, Marieta, acesta este rostul lumii.
Glãsciorul ei s-a pierdut într-un ecou trist, venit de undeva din adâncurile finitudinii noastre. Acesta este. E rostul.

(fragment din romanul PAPUSA CHEALA, editura KARUNA Bistrita 2008)

Vizualizări: 130

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ION IZVOR pe Februarie 1, 2010 la 10:11pm
...E o filozofie de viata bazata pe respectarea traditiilor, autocunoastere, disciplina, echilibru mental, fizic, emotional si spiritual, leadership....

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor