ULTIMA SPOVEDANIE

    O legase Leana cu o sfoară să n-o-nchidă vântul şi să facă zgomot în plină noapte. A păşit în tindă în vârful picioarelor, ca să nu fie auzit de Leana. A pus valiza lână uşă, a scos cureaua armei de pe umăr.  A rezimat puşca de colţul tinzii, după ce a verificat dacă are piedica pusă, fiindcă era încărcată. Când să bată în uşă, a auzit o voce de bărbat, că i-a-ngheţat sângele în vine: „Om la mine-n casă!?...”

-               Lenuţa, ia scoală-te.

-               De ce!... Deabia te culcaşi. Mă Costică, tu visaşi ceva... de mă scoli în miezul nopţii?

-               Lenuţă dragă, nu vreau să m-apuce ziua. Ia aprinde tu lampa. Cât o fi ceasul?

-               De ce!?... Tu cam cât crezi că e?

-               Cred că-i cinci.

-               Nici două nu-i, îţi spun eu. Ce-i cu tine de te-ai fi grăbind!...

-               Zău!... Aşa o fi, dacă spui...

Întunericul de smoală, pe care-l tăiai cu cuţitul, a fost străbătut de lumina unui băţ de chibrit cu care Leana  a aprins lampa.

-               Doamne, aiurezi!... E unu şi câteva minute. Ce bine-mi pare  bine că te-ai trezit, şi s-a repezit spre bărbatul care se sculase şi stătea pe marginea patului cu picioarele atîrnate. L-a prins în braţe cu voluptate şi n a-nceput să-l sărute cu o poftă nebună, că dacă ar fi fost un măr de mâncat..., îl înghiţea nemestecat. Cuprinşi de fiorii dragostei s-au înlănţuit într-un trup singur. Nebuni de fericire s-au prăvălit unul peste altul în patul de lângă soba cu olane, pe care o zidise un zugrav de pe la Mierea Birnicii. Era tare priceput omul, că de aceea îl solicitau sătenii din mai multe comune. Pe soba de care vă spun, modelase pe frontoanele capitelurilor crenguţe cu strugurei aurii, ţinute în mânuţe de doi îngeraşi dolofani. Pe patul de lângă geam, care era foarte îngust, că abia încăpea în el un singur om, se vedeau hainele amantului, aruncate în dezordine.

-               De ce-ţi pare bine, iubito?

-               Că o să mai stai cu mine, Costele. Abia a trecut de ora unu, aşa că nu ai de ce să te grăbeşti, şi l-a sărutat în grabă.

-               Unu, două... cât o fi, trebuie să plec. Până la Veleşti e cale  lungă, iar vremea de afară nu-i prea călduroasă.

-               Da’ unde te grăbeşti omule, că n-ai făcut niciodată aşa?!...

-               Lenuţa mea, te rog să mă înţelegi, din partea mea n-aş mai vrea să plec de la tine niciodată...

-               Nu pleca.

-               M-aşteaptă brigadierul de la ocolul silvic şi, cum este de pornit împotriva mea, guşatul abia mă aşteaptă la cotitură să mă prindă cu ceva în neregulă. De-aia nu vreau să întârzii, Lenuţă. Ai priceput, coţofană mică? Şi i-a furat un sărut.

-               Mai dă-l dracu de borţos, că n-o veni cu noaptea-n cap!...

-               Vine, nu vine, trebuie să plec. Sunt ca la regiment, ce ştii tu ce-i aia disciplină militară?

-               Ba bine că nu ştiu... Hai tu, Costeluş, ce te-ai fi grăbind!... Poţi să mai stai. E destul timp. Într-o oră eşti la Veleşti.  Andrei care trecuse în dreptul geamului a văzut-o pe Leana îmbrăcată în cămaşa puştii.

-               Lenuţa, de ce vrei să mai rămân? Chiar ţii aşa de mult la mine, ori îţi face plăcerea să stau cu tine?

-               Tu ce zici, puişorule?...

-               Că am fost un mare prost.

-               Nu mai spune!... Şi, mă rog, care-i motivul?

-               ...Că nu te-am luat de prima dată. Am ascultat de cine nu trebuia. Ce, n-au mai fost şi alţii rude ca noi, şi au copii, o duc destul de bine, slavă Domnului! Şi nu s-a mai ales praful de niciunul din ei.

-               De-asta-ţi pare rău?

-               Da, Lenuţa...

-               Nu văd pentru ce-ai regreta!...

-               Ai dreptate. Una era să fim împreună, nu aşa...

-               Amanţi, vrei să spui, nu?

-               Iubiţi...

-               Costică, ştii de ce nu l-am urmat pe Andrei prin toate văgăunile  pe unde-l trimiteau comandanţii lui?

-               Dacă-mi spui, o să ştiu, şi dintr-o mişcare s-a urcatdeasupra ei. Ia zi-i afurisito! De ce?...

-               Ca să fiu alături de tine. Leana reuşeşte să se desprindă din strânsoare, se ridcă şi, cum părul îi era despletit ca al rudăreselor, îl prinde cu mâna, apoi i-l trece pe la mustaţa lui Costică. Îl apasă pe grumaz şi-i spune prin hohote de râs.

-               Pentru asta... Eşti mulţumit? Acum trecuse ea deasupra,  şi-l gâdila în apropierea buricului. Hai  să fim cinstiţi: aşa-i că  n-ai pierdut mare lucru?... Mişcându-se în sus şi-n jos ca o nebună, se apleacă pecum o cobră şi îi muşcă buza de sus, fără să-i producă prea mare  durere. Nu tot timpul ai fost cu mine? Recunoaşte că nu ai dus dorul de... Ai avut-o când ţi-a poftit pipota... şi se mlădia la dreapta şi la stânga ca o cadână de harem, scoţând icnituri prelungite de plăcere; cum nu o auzise Andrei niciodată când făcuseră dragoste cu ea, şi plin de nervisă a scos printre dinţi un mârâit de fiară rănită.

-               Căţea nenorocită!... de ce eşti în stare?... iar eu îţi duceam de grijă, putoare ordinbară!

Sângele i se urcase în cap ca o băutură ucigaşe. Faţa îi deveni precum masca hidoasă a unui clovn,  cu gura deschisă care vrea să râdă, în clipa când regele îi înfige pumnalul în piept, ca drept răsplată că-l distrase o seară. Ochii căpătaseră privirea câinelui turbat, iar muşchii mâinilor, fiind dirijaţi de-o minte înferbântată, au săltat cu tremurături, imposibil de controlat. Convulsiile pe  care le simţea ca pe nişte cuţite ce-l sfâşiau, îi făceau să tremure ca o salcie în bătaia vântului. Într-o fracţiune de secundă, s-a repezit şi a luat arma în mână. S-a repezit cu umărul în uşă, care a sărit din ţâţâni, oprindu-se pe masa din bucătărie, la care se ospătase Leana şi Costică. Cana cu vin, paharele, farfuriile şi straichina în care mai rămăsese o jumătate de pui fript la jar, jimbla de pâine rumenită şi murăturile s-au împrăştiat prin toată camera.Ţipătul Lenuţei era sfâşietor. Era îngrozită de moarte când l-a văzut pe Andrei că venea cu arma îndreptată spre ea.

-               Andrei, ai milă şi nu ne omorî!... Mâine plec unde-oi vedea cu ochii şi na-i să mai ştii de mine niciodată.

Costică înlemnise, îi clănţăneau dinţii-n gură de frică. Andrei a înaintat spre el cu baioneta la armă, ca la atac, şi l-a străpuns cu atâta furie chiar în dreptul inimii, că nu a scos decât un icnit slab, şi a căzut ca un lemn din

pădure, când este tăiat de securea ucigaşă. A smuls baioneta din pieptul duşmanului de moarte,  a holbat ochii şi a răcnit la ea.

-               Făţi cruce!... târfă nenorocită.

-               Orbeţule!!!... a-nceput să se jelească şi i s-a încolăcit de picioare. Ce-ai făcut, amărâtule!?... Puşcăria te mănâncă... Doamne, Doamne!... om fără minte, ce eşti. Andrei a tresărit ca dintr-un somn profund, şi văzând pe Costică pădurarul cum îl privea cu ochii deschişi, implorându-i milă, a scăpat puşca din mână, apoi a zis deznădăjduit.

-               Acum... ce mai pot face? Hai mai repede, grăbeşte-te! Roagă-te lui Dumnezeu... Făţi cruce. Ai terminat cu! Dacă tot am  să merg la ocnă, mai bine te omor, să ştiu pentru ce voi fi pedepsit... Ultimile cuvinte s-au auzit mai mult ca o rugă, trupul i se îmuiase, nu mai avea niciun strop de vlagă în el. Dacă Leana l-ar fi-mpins cu un singur deget, cădea din picioare. Era distrus.Braţele Lenuţei care îi încolăceau picioarele, pentru Andrei au devenit lanţurile reci pe care le târăsc ocnaşii tot restul vieţii. Era îngrozit.

-               Mă omule, Andrei!...  S-a sculat în piciore, a-mbrăcat în grabă o fustă şi, cu mâinile tremurânde, abia a reuşit să pună pe umeri un pulovor de lână, dar nu l-a-nchis la piept, când i s-a adresat disperată: ca să nu mergi la ocnă, trebuie să scăpăm de el cât mai repede.   Să-l scoatem afară din casă. Omule, tu mă auzi!

-               Unde să-l ducem?... a rostit vorbele cu spaimă, care-i sunau în cap precum un clopot dogit.

-               În ciutura din beci.

-               În ciutură?!...

-               E părăsită demult... de cînd trăia tata, care a pus peste ea un grătar de lemn şi a ridicat deasupra ei grajdul vacilor. O mai păstra să scoată apă cu găleata pentru vite, că pregeta să le ducă la adăpat tocmai în Vâlceaua Ursului.

-               Vecinii... crezi că nu ştiu că aţi avut ciutură în bătătură?

-               Cine crezi că-şi mai aduce aminte că-n grajdul nostru a fost o ciutură. Oamenii au uitat, Ei cred că a fost astupată cu pământ. Când te-ai mutat la mine, tu ştiai de ciutură?

-               Nu... Mai bine aş fi murit când am plecat din casa lui neica Mitru. Casa asta numai nenorociri mi-a adus... În tot timpul cât îi vorbise Leanei, se uita în colţul sobii cu olane, numai să nu vadă mortul.

-               Mişcă-te omule!... Nu e timp de pierdut.  Fără să scoată un cuvânt, ca un somnambul, ajutat de Leana, l-a aruncat pe Costică în ciutura din grajd, aşa îmbrăcat cum era. Cînd mortul a căzut în apă, s-a auzit un zgomot înfiorător, iar lui Andrei i s-a părut că a scos un horcăit de porc înjunghiat, că s-a retras înspăimântat câţiva paşi înapoi, rezemându-se de uluca grajdului.

-               Ce stai, omule? Să-l acoperim mai repede, Andrei. Acum se face ziuă...

Au aruncat coceni, paie, resturi de lemne, iar deasupra au umplut cu bălegarul adunat, pe care trebuia ca la primăvară   să-l ducă pe locul din Ţarină, unde era un pământ argilos, iar pe alocuri nisipos, că orice ai fi pus pe el nu se făcea nimic. În anii secetoşi vedeai cu ochii cum se uscau bieţii porumbi şi lăsau capetele în jos, implorând cerul să cadă câţiva stropi de ploaie. După ce-au terminat treaba, au ieşit în curte împleticindu-se şi unul şi altul, iar Vruţa începuse să urle a pustiu.

-               Taci!... căţea afurisită,   s-a răstit Leana la Vruţa cu o voce sugrumată de emoţie. Omule, aleargă în Culme şi ia repede calul, că l-a priponit pe locul de la deal de livada noastră. Vezi pe unde-l duci. Grăbeşte-te, să nu te vadă careva. Nu cumva să treci pe la neica Mitru, ai înţeles?

 Andrei a sărit pârlezul prin spatele grădinii, şi-ntr-o jumătate de oră era în Culme, unde  a găsit calul înfăşurat de-un tufan. L-a desfăcut în grabă şi, făcând colac funia pe care a prins-o de oblâcul de la şa, abia a reuşit să-l încalece. Îmboldindu-l fără milă în coaste cu tocurile cizmelor, l-a făcut numai spume până a ajuns în Vâlceaua Bejanului, unde i-a dat drumul prin pădurea de goruni. Cum vremea era atât de urâtă, că niciun câine nu te îndurai să-l dai afară din tindă, Andrei a avut noroc să nu fie văzut de nimeni. Când s-a întors înapoi, s-a strecurat prin livada de pomi, a trecut pârlezul din fundul curţii, a tras portiţa după el şi a legat-o cu o sârmă pe care a găsit-o agăţată de ulucă. A stat cu Leana în casă toată ziua. Se priveau îngroziţi, şi nu şi-au vorbit absolut nimic. Când s-a întunecat de-a binelea, Leana care venea de-afară i-a spus cu lacrimi în ochi şi a vrut să-l ia în braţe, dar el i-a întors spatele.

-               Du-te, omule, şi să-ţi ajute Dumnezeu să te-ntorci sănătos. Andrei a ieşit din casă, ferindu-se ca un hoţ, să nu fie prins de păgubit, ca să nu mai vorbim de spaima ce-o avea în suflet, ştiind că luase viaţa unui om şi, ciulind urechile ca să audă vreun zgomot prin apropiere, s-a îndreptat spre fundul curţii. Vruţa, care era legată în coteţ, scheuna  şi se zbătea să iasă. L-a simţit că pleacă şi ar fi vrut să-i mai lingă mâinile, care acum, afară că erau noduroase, miroseau a sânge. Andrei a deschis portiţa ce dădea spre o râpă destul de abruptă, pe unde putea să se strecoare printre salcâmii plecaţi deasupra potecuţei, care formau o boltă asemănătoare cu cea de la viţa de vie din faţa casei. A scrutat întunericul ca să vadă dacă-i ţipenie de om, a-ntors capul către Leana, iar cînd a simţit mâna

ei că-i atinge obrazul, lacrimile îi curgeau izvor din ochi. I-a luat mâna, i-a strâns-o puţin şi a plecat cu tristeţea în suflet a criminalului ros de conştiinţa sa, dar îndemnat de un demon necunoscut care-i spune: „Trebuie să dispari cât mai repede! Nu trebuie să laşi nicio urmă.”

Va urma

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor