azi plouă

cu amintiri din viitor

 

ca-ntr-un joc de puzzle

pe care l-am făcut și desfăcut legat la ochi

de sute de ori

lipsesc câteva piese

s-au stricat în zilele întortocheate

când noroiul mi-a lins botina inimii

cu palma aspră de matelot fără navă

 

m-aș întoarce-n timp să le redefinesc

dar trecutul e prăfuit

poartă mănuși albe de ospătar

să nu lase urme pe oglinda timpului

trăim pentru mâine

cu nostalgia clipei care a înflorit în noi

două sufletele vibrând la unison

în poarta perfecțiunii

 

să ne-amintim de ziua ce va urma

ca și cum am trăit-o din plin

n-o să mai fie niciodată vreo secundă lipsă

din abecedarul destinului

*

dimineţile mele

capricii pe care le trăiesc în aşternutul alb

cu ferestrele inimii larg deschise

 

aerul tare îmi inundă nările

tu dormi lângă tâmpla universului

smuls din coasta mea

 

tresari uneori

atunci ştiu că te pot pierde într-o secundă

aici sau departe colinzi prin trecutul întortocheat

căruia n-am reuşit să-i desluşesc tenebrele

 

umblu cu făclia aprinsă în miezul zilei

trecătorii cred că am înnebunit

merg dinspre incert către viitor

iar sufletul mi-e întocmai ca apele mării roşii

despicat în două de toiagul lui moise

ce deșert va trebui să parcurg să te găsesc

 

între ieri şi mâine

aleg clipa în care mă ţii de mână

şi eşti numai al meu

 

ioan grigoraș & liliana trif 

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor