Am simtit nevoia. Am simtit nevoia sa iau o pauza de la tot ce eram candva. Am simtit nevoia sa nu imi mai pese de greselile si nedreptatile altora. Am simtit nevoia sa ma las purtata de valul ignorantei si egoismului, sa nu mai simt nevoia sa schimb tot, sa nu mai vreau sa fac diferenta.

Ceea ce se vroia o schimbare totala, o uniformizare a caracterului meu cu cel comun multimii a devenit doar o pauza, o incercare nereusita de a deveni o nepasatoare fiinta.

Nu mi-a iesit. Presupun ca niciodata nu poti sa schimbi cu adevarat ceea ce esti. Indiferent de cat de tare iti doresti sa nu te mai doara. Undeva in coltul mintii ramai aceeasi persoana. Si nu te poti minti la nesfarsit.

De ce am incercat sa fiu altcineva decat ceea ce sunt? E o intrebare pe care oricine mi-ar pune-o. Dar nu stiu cati ar avea curajul sa raspunda la ea. Nu stiu cati ar afirma cu sinceritate ca isi doresc sa fie la fel de ignoranti ca politicianul in fata acuzelor de plagiat, la fel de inculti dar bine platiti ca Bianca Dragusanu, la fel de corupti ca Radu Mazare. Da, mi-as fi dorit sa pot fi asa, pentru ca as fi reusit sa nu ma mai derajeze multitudinea de astfel de oameni. As fi reusit sa nu mai vad majoritatea care sufera de incultura si naivitate (presupun ca incultura te face oarecum naiv in fata problemelor sociale) pentru ca as fi fost si eu una dintre acestia.

Sunt oameni fericiti cei carora nu le pasa, o fericire relativa (totul este ralativ, dar parca mai relativa decat "totul"), o fericire bazata pe ignoranta dar totusi...o fericire. Ori, cine nu si-ar dori sa schimbe tristetea cu fericirea...chiar si asa relativa?

Ma trezesc insa in fata oglinzii cu un chip si mai trist. Cu un suflet mai neimpacat ca niciodata. Cu o amaraciune pentru tot ceea ce as fi vrut sa fiu si mai desavarsita. Cu o minte si un glas si mai inversunate, mai rautaciose, mai dure.

A fost o pauza a ignorantei in care am incercat sa privesc totul pozitiv, am incercat sa nu imi mai pese de nedreptatile spuse la TV sau citite in ziare, de lipsa de discernamant in declaratiile unora care ne conduc, de incultura si lipsa de respect a clasei politice, a ziaristilor, a functionarilor si lista poate continua pana la ultima veriga din scara sociala. Am incercat dar parca toate sunt mai intensificate. Si nu mai pot sa ignor. Poate mi-am pastrat inca egoismul cand spun asta, acum cand recunosc ca am incercat sa fiu ca ei in timp ce altii au indurat. Dar nici fericirea mae nu a fost decat...relativa, falsa... si trezirea din falsitate e dura, grea, brusca.

Acum, pauza s-a sfarsit.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sarsan Natalia pe Iulie 6, 2012 la 10:15pm

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor