Prin țărîna cenușie,

un  gîndac cu pălărie

dă de-a dura o biluță

răsturnînd o furnicuță

         care,

mică, zveltă dar vînjoasă

căra o omidă grasă

pentru ea dublă de mare

printre frunze pe cărare,

       în spinare.

 

Cu năduf și ofensată,

pierzînd și omida lată,

spune cu un glas răstit

spre gîndacul buimăcit,

cred că ai înnebunit!

tu împingi o murdărie

și mai porți și pălărie,

faci pe domnul prin saloane,

și arăți pe la cucoane,

cît ești tu de cultivat,

adevărul neschimbat,

tu aduni numai rahat,

ca să faci din el biluțe

ești murdar și pe lăbuțe,

nu mai face pe îngîmfatul

mai bine ascultă-mi sfatul

fă ceva cu de folos,

uite cît ești de burtos,

adună mai bine hrană

ca să ai pentru la iarnă!

 

Gîndacul dezmeticit,

îi răspunde plictisit,

nu mă cert c-o proletară

ce-și duce viața amară

adunînd și tot strîngînd,

ca toți oamenii de rînd,

din ferice eu fac parte

din societăți înalte,

iar saloanele descrise,

îmi țin porțile deschise,

eu nu fac pe cultivatul,

și de ce să-ți ascult sfatul,

ce știi tu despre biluțe,

      spune,

ridicînd două lăbuțe,

și rostogolind privirea,

așa sunt, și-așa mi-e firea,

nobilă mi-a fost menirea!

 

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor