Când mi-am pus inima pecete
pe fruntea nopţii de vară,
dragostea
s-a trezit dimineaţa, mireasă.

Pe covorul de flori înrourate
în urma ei păsările zilei
încrucişează volute prin aer,
în timp bucuria se-ncarcă de veste
cupele să se ciocnească din plin.

Din amiaza cuvântului rostit
se-nalţă puterea prin trup
încât devine plutitor ca norul.

Atunci sufletul se-pătrunde de sine,
absoarbe lumina ca pe un duh
venit dintr-o suflare divină
cu îngeri în zbor.

De mi se pare albastră vederea
formată din orizonturi ce se apropie,
de se văd cu ochii de pasăre
care nu cunosc stavile.

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor