sunt o necredincioasă.
nu cred în stafia nisipurilor bântuindu-mi oasele,
și nici în lacrimile plânse de pietre pe marginea drumului
la gândul vreunui fir de colb
venit să le moară în sân.
decât să contemplu iluzii de mâl
curgând alene prin venele-mi aspre de prea multă patimă,
mai degrabă ascult cum se frâng aripile fluturilor de noapte
blestemați să nu înțeleagă niciodată
rostul luminii solare –
ei cel puțin se evaporă cu uimire sinceră
în rana zorilor,
nu ca visele mele,
care continuă să îmi bântuie cerneala și tăcerea,
chiar și dincolo de necredința mea
încrustată cu arabescuri prea mult aducând
cu numele tău.

Vizualizări: 154

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Eunescu pe Iunie 21, 2013 la 4:56pm

{ iertare! iertare! iertare!}

.

nu cred în stafia nisipurilor

bântuindu-mi oasele,
în lacrimile plânse de pietre
la gândul vreunui fir de praf
venit să le moară în sân.


decât să contemplu iluzii
curgând prin vene
mai degrabă ascult cum se frâng aripile fluturilor
blestemați să nu înțeleagă
rostul luminii solare –


ei se evaporă cu uimire
în rana zorilor,
nu ca visele
care îmi bântuie cerneala,

tăcerea,
chiar dincolo de necredința mea
încrustată cu arabescuri

aducând
cu numele tău.

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Iunie 19, 2013 la 7:41pm

Necredinţa în moarte, în inexistenţă, în imaterialitate... De-a dreptul frumos şi expresiv!

Comentariu publicat de Ghica Angela pe Iunie 18, 2013 la 11:33am

Un fir de colb,limbajul marelui povestitor iti gadila auzul,in vis e minunat sa fii necredincios,e mirific sa poti auzi cum se frang aripile fluturilor,parca se spara raul de bine,intunericul de lumina.... si asa vin zorii, cu un nou inceput,o noua raza si de ce nu o noua speranta...

Felicitari pentru tot ce faceti si ceea ce sunteti!

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Aprilie 1, 2012 la 10:15pm

la gândul vreunui fir de colb... semnul meu de lectura 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor