Pe prispa iernii,
gândul aşteaptă buchete 
de ghiocei,
umeziţi de şoaptele tale, mamă!
Îmi vorbeşti acum 
prin lumina şubrezită de umbre
şi faci din a mea clipă, 
ecou de infinit…

Doamne, ai făcut din bulgări de cer
făpturi de lumină,
Nu s-au topit la sărutul morţii…
Din ce stele vin ele 
şi pe ce Cale se întorc către Tine?
Îmi dau drumul pe derdeluşul
viselor,
îmi amintesc cum e să fii copil,
dar vocea ta, mamă, nu mă mai cheamă
în cerdacul iubirii.
O lacrimă patinează-n ochiul durerii
iar florile îngheaţă în glastra

întrebărilor…

Iată, mamă, am dat cu rimel
ochii visului,
îţi zăresc pe retina stelelor,
zâmbetul fragilizat de riduri
Dă la o parte norii,
să-mi poţi vedea zborul,
mângăie-mi aripile să mă înalţ
acolo unde mugurii aleargă 
la braţ cu verdele
şi nu-şi uita primăvara –
mama ce i-a alăptat la sânul mirării,
că pot înflori prin omătul timpului.

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ION IZVOR pe Februarie 13, 2017 la 7:10pm

in oculis animus habitat!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor