Pe urmele lui Victor Brauner

În ultimii ani suntem martori la un fenomen regretabil. Dispariția din memoria colectivă, a unor mari artiști plastici care au marcat puternic arta secolului XX. Fiecare generație are preferințe, mentori și călăuze culturale pe care le admiră și le cultivă. Pe alții îi refuză cu oprobiu. Interesant este că tot secolul XX, a produs cele mai mari schimbări în arta plastică, sculptură, cinematografie. Apariția acestui fenomen este produsă de faptul că  arta și ideologia sunt obligate să coexiste și să se conformeze schimbărilor tehnologice dar și psihologice care acționau în zorii modernismului. Cultura nu a evoluat după un proces continuu în care s-a rupt de tradiție, ci modelând un nou tip intelectual aflat între coerență și vis. Cultura vizuală nu s-a aranjat strat pestre strat, ci a reînceput de la zero prin constangerile acumulate în conștiința europeană. Relativitatea lui Einstein,  psiholologia propusă de Freud și Young, era industrială și mecanicismele ei  au avut repercursiuni imediate în arta conceptuală și programatică începută de Dadaiști în anii 1916 , în frunte cu Tristan Tzara, Hugo Ball, Marcel Ianco, Arp și Richard Helsenbeck, cu toți exilați la Zurich, în Elveția neutră. Plecat la Paris în 1919, Tzara stabilește "Un punct central al cercurilor de avangardă"  la care aderă imediat Breton, Aragon, Eluard, Picabia. În 1921 mișcarea se deplasează la New York unde Duchamp și Man Ray experimentau așa zisă artă "ready made". În Europa, afișele dadaiste chemau la trasarea unei frontiere între arta burgheză și cea proletară. Salvador Dali încearcă cubism, futurism, pictură metafizică... ca să adere în final la suprarealism în jurul anului 1929. Breton îi scrie o prefață favorabilă pentru catalogul expoziției sale din Paris.

Avangarda  reprezintă tendințele de maximă actualitate aplicate în artă ,la un moment considerat. Fără menționarea unei axe temporale, se subînțeleg de regulă două variante: fie pionieratul artistic ale momentului în care se discută, fie experimentele abundente desfășurate de-a lungul perioadei interbelice.  
Avangardismul este caracterizat  prin negarea violentă a formelor de artă consacrate, căutând proclamarea noului. Artiștii avangardei dau dovada unui activism susținut și se concentrează asupra creației ca proces dialectic. Acțiune de șoc, avangarda are funcție regeneratoare și deschizătoare de drum în arte.

Avangarda acționează energic în momentele de criză politică sau socială, asociindu-se adeseori cu manifestări extremiste. In timp de criza avangarda  înfăptuiește gesturi anarhice și revolte spectaculoase.  O asfel de mișcare are loc în literatura română cu un avangardism activ mai ales în anii 1922-1932, prin intermediul revistelor Contemporanul, Urmuz, Unu, Alge. Un precursor al avangardei literare poate fi socotit Urmuz, care anunță absurdul suprarealist prin prozele sale.  
Alți  reprezentanții  sunt Ion Vinea, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Sașa Pană, Geo Bogza, Gellu Naum, Gherasim Luca. În sculptură: Constantin Brâncuși.  
**


Victor Brauner este cel mai important pictor al avangardei românești. După primele sale lucrări impresioniste și expresioniste, a contribuit la fiecare mișcare sau grup de avangardă. Cu toate acestea, cea mai mare parte a operei sale se încadrează în suprarealism, Brauner fiind considerat unul dintre cei mai importanți pictori suprarealiști din perioada anterioară și postbelică. Urmând lui Max Herman Maxy și lui Marcel Ianco, avangardistul artei plastice româneşti este Victor Brauner, care în acelaşi timp este un reprezentant al artei moderne internaţionale, prin şcoala pariziană căreia aparţinea, începând din 1938. Este născut la Piatră-Neamţ, în 1903. Tatăl său a fost implicat în spiritualism și l-a trimis pe Brauner la școala evanghelică din Brăïla, din 1916 până în 1918. Se înscrie în 1919 la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde rămâne până în 1921, când îşi continuă studiile la academia particulară de pictură a lui H. Igiroşianu. Participă în 1924 la expoziţia internaţională a „Contimporanului" şi din nou la expoziţiile aceluiaşi grup în 1929 şi 1930. 


   În 1921, a urmat pentru scurt timp Școala de Arte Plastice din București, unde a pictat peisaje de gen Cezanne. A expus picturi în stilul său expresionist  la prima sa expoziție  solo, la Galeria Mozart din București în anul1924.  Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creații ale unui dicteu automat și, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în limba franceză. Savoarea lor se păstrează și în traducerea românească . Expoziția a prilejuit apariția în ziare și reviste a numeroase, interesante articole critice și luări de atitudine, cu privire la suprarealismul în arte și literatură.


Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziții suprarealiste: "Acest curent cu toată aparența sa de formulă absurdă... este un punct de tranziție spre arta care vine."  (D. Trost, în "Rampa" din 14 aprilie 1935). În "Cuvântul Liber" din 20 aprilie 1935, în articolul "Expoziția lui Victor Brauner", Miron Radu Paraschivescu scria: "Față - de exemplu - de ceea ce putem vedea în sălile de expoziție vecină lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului, este socială, fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăși factura și ideologia plasticii lui." Tot în 1935, creează ilustrațiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum "Drumețul incendiar" și "Libertatea de a dormi pe frunte".
 

Încă din 1930, Brauner s-a stabilit la Paris. Devine prieten cu compatriotului său Constantin Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul Benjamin Fondane, iar Yves Tanguy, îl va introduce în cercul suprarealiștilor în anul 1933. Locuia pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. În acest an pictează "Autoportretul cu ochiul scos", o temă premonitorie. În 1934 are loc prima expoziție personală la Paris, la "Gallerie Pierre", prezentată de André Breton,  care a scris o introducere entuziastă a catalogului care însoțea expoziția.   Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului este mereu prezentă: "Puterea de concentrare a domnului K" și "Straniul caz al domnului K" sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa "Ubu Roi" a lui Alfred Jarry, "o imensă caricaturală la adresa burgheziei."

 Expoziția nu a fost bine primită, iar în 1935 Brauner a revenit la București, unde a rămas până în 1938. Breton îi dedică un întreg capitol în cartea sa "Surealism şi pictură ".  În 1935 se întoarce în România pentru a lua  parte la prima expoziţie suprarealistă din România, orientare artistică la care a aderat total, după ce în prima perioadă de creaţie optase pentru o pictură portretistică insistent expresivă, urmată de o fază „iseriană" - de peisaje cu privelişti dobrogene şi transilvănene, mai puţin cunoscute.


  În 1938 se întoarce în Franța unde a pictat o serie de lucrări cu figuri umane distorsionate cu ochi mutilați. Unele dintre aceste picturi, datate încă din 1931, s-au dovedit profetice  atunci când și-a pierdut propriul ochi într-o  bătaie într-un bar, exact cum pictase în uleiul  „Autoportret cu ochiul scos”.
Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato, care îl folosește în romanul său "Despre eroi și morminte".  

Suprarealismul lui Brauner are şi el o notă originală, constând uneori în includerea unor elemente din folclorul românesc („Compoziţie cu balaur"), alteori cu intervenţii cubiste ori constructiviste. Victor Brauner are şi activitate publicistică, conduce revista „75 HP" (titlu cu rezonanţe futuriste), este autorul manifestului teoretico-estetic „Picto-poezia" şi colaborează cu desene şi texte la revistele avangardei literare: „Punct", UNU", „Integral". Numeroase ilustraţii de carte confirmă interferenţele literare ale creaţiei lui Victor Brauner. llarie Voronca, Saşa Pană, Gh. Dinu (Stephane Roll), Gellu Naum se numără printre autorii ilustraţi de el. Periodic prezent la Paris, este sprijinit de Andre Breton şi Yves Tanguy şi expune în 1936 în cadrul marilor expoziţii ale momentului suprarealist, deschise la Londra, New York, San Francisco, Paris, Tokyo. După ce se stabileşte la Paris, în 1938, Victor Brauner se desparte la un moment dat de cercurile suprarealiste, dar revine în mijlocul lor în anii '50.  


 La începutul celui de-al doilea război mondial, Brauner a fugit în sudul Franței, unde a menținut contactul cu alți suprarealiști din Marsilia.  Mai târziu, a căutat refugiu în Elveția; incapabil să obțină acolo materiale adecvate, a improvizat o encaustică produsă din ceară de lumânare și a experimentat tehnica colajului și fumajul.

Brauner a revenit la Paris în 1945. Breton îl exclude din miscarea suprarealista. A fost inclus în "Exposition internaționale du surréalisme" la Galeria Maeght din Paris în 1947. Pictura sa postbelică a încorporat forme și simboluri bazate pe cărți de tarot, hieroglife egiptene și calendare mexicane antice. În anii cincizeci, Brauner a călătorit în Normandia ( satul Varengéville ) și Italia, iar opera sa a fost expusă la Bienala de la Veneția în 1954 și în 1966. În 1965, creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate și vioiciune, regrupate sub titlurile "Mythologie". și "Fêtes des mythes". Mitologia lumii moderne, unde omul este înfățișat cu umor, tandrețe și pesimism totodată, înstrăinat de noile sale "mame" care sunt "L'automoma" și "L'aeroplapa". Este aici o critică sau o acceptare  a acestei lumi, altădată "atât de înspăimântătoare" și în care "realitatea devine un lucru teribil de vătămător", dar pe care viața a făcut-o mai acceptabilă. Se consideră că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziuni pline de umor și de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, în dar. În această Mitologie se află și ultimul tablou prevestitor "La fin et le debut" (realizat în 1965) care amintește că "dacă viața pictorului s-a sfârșit, opera lui însă începe să trăiască".  Arta lui realizează o sinteză  originală și dramatică a artei suprarealiste. Temele lui magice sunt compoziții figurative conforme manifestului suprarealist. Obiectul său Wolftable (1947),  în care capul și coada de lup sunt instalate pe o masă care sugerează picioarele animalului, este o capodoperă a avangardei postbelice.  
 A murit la Paris, la 12 martie 1966. Este îngropat în cimitirul Montmartre piatra să având epitaful: “Painting is life, the real life, my life.”
**
 
Adrian G
Editura SAGA-2019
Surse:
Wikipedia
(Amelia Pavel- Pictori evrei din Romania -Hasefer 2003)
https://www.guggenheim.org/ 
 Dan Grigorescu-Dictionarul Avangardelor

 

Vizualizări: 143

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor