PE VEZUVIU - DE AUREL CONTREA (1895 - 1968)

Neîncetat cutremură pământul,

Neostenit mă-neamnă sus avântul.

I-aşa de grea cărarea ta de stâncă,

Făgaşul ei împietruit mă-ncântă.

Urc vârful tău, cel urgisit de soarte

Vulcan bătrân aducător de moarte.

 

În sânul tău se zbat înlănţuite,

Ca-ntr-un năvod, puterile naturii.

Când izbucnesc (ca neamuri răzvrătite

Ce năvălesc cu patimile urii)

Se clatină din temelii pământul

Ca-n început, când a grăit Cuvântul.

 

Din an în an revolta se-noieşte

Sus în crater, şi-adânc în măruntaie

Meleaguri noi, pierzării îşi croieşte

Nestăpânitul fluviu de văpaie,

Iar flacăra ce arde-n acest fluviu

E darul tău, Bătrânule Vezuviu.

 

Şi omul, ce s-a înfrăţit cu firea

A-mfrumuseţat vulcanul cu plantaţii

În vinul lui e nouă răzvrătirea,

În focul lui îşi jor credinţă fraţii.

Căci farmecul sălbăticiei crunte

L-a pus în vin răzbunătorul munte.

Vizualizări: 83

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de HORGA MIHAI pe Noiembrie 3, 2012 la 6:38pm

Excepţională poezie...bănuiesc a tatălui Dv.-gestul de a o posta este onorant, pentru memoria lui!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor