Ştiţi ce înseamnă să te târăşti prin noroi şi nici măcar să nu îţi dai seama din simplu motiv că altceva nu ai cunoscut? Ştiţi ce înseamnă ca în momentul în care ai scos capul din groapa în care te afli să îţi doreşti să nu trebuiască să te mai întorci vreodată? Ştiţi ce înseamnă toate astea? Nu, ştiţi doar să trageţi foloasele. Dacă ştiţi cu adevărat ceva atunci asta e: să trageţi foloasele. Nu am prins mai nimic de pe vremea lui Ceauşescu.  Nu pot să vin cu poveşti cutreietoare, despre cât de greu a fost, despre cum a umilit, flămânzit şi batjocorit oamenii. Nu mai ţin minte cum era sa stai la coadă pentru pâine sau fructe. Nu mai ştiu nimic din toate acestea pentru că nu aveam nici trei ani când a fost executat. Nu pot nici să plâng nici să regret acele vremuri.  Şi îmi pare bine, au fost suficienţi care au făcut-o. Mulţi plecaţi, care s-au gândit să pună pe hârtie chinurile suferite in România. Luaţi-o de exemplu pe Herta Müller. E doar un exemplu. Rog a nu se interpreta. Doar că viaţa şi de data aceasta îşi arată ironia, chiar din Germania povestea, într-adevăr cutremurătoare, a unei persoane care a trebuit să lupte cu comunismul. De parcă Germania nu şi-ar avea destul propriile vedete ce-au cutremurat lumea.  Marea diferenţă este că Germania şi-a revenit. Şi-a revenit atât de bine încât este în fruntea economiei europene. Dar să nu discutăm politică.

Există sute de pagini care descriu ce a însemnat să trăieşti într-o lume comunistă, sau ce a însemnat să creşti în acea lume. Vieţi şi copilării din comunism. Am auzit sute de poveşti, fiecarecu a lui. Fiecare discutând despre rarele dulciuri ce se găseau, despre cum stăteau bananele pe dulap ca să se coacă (asta o mai ţin minte chiar şi eu), despre cum nu găseai ciocolată să le cumperi copiilor de Crăciun, despre cum nu aveai pâine, ulei zahăr, despre cum te temeai să vorbeşti rău de Ceauşescu în public pentru că nu ştiai sigur cine se poate întoarce împotriva ta, despre cum erai batjocorit la şcoală, în instituţii şi oriunde dacă nu te încadrai din cine ştie ce punct de vedere al viziunii ceauşiste.  Ştim toate aceste lucruri şi le-am auzit de mii de ori.  

                După toate poveştile din timpul lui Ceauşescu, aş vrea să vă spun, celor care nu ştiţi, o poveste despre cum a fost să creşti după Ceauşescu.  Dragii mei, după Ceauşescu am devenit liberi. Adică părinţii noştrii s-au trezit liberi să îşi urmeze viaţa. După ce ei au fost dintre cei crescuţi pe vremea lui Ceauşescu, adică bine încadraţi într-un sistem, cu un loc de muncă sigur, cu copii deja făcuţi, că deh, aşa era sistemul, s-au trezit liberi. Ştiţi care e cea mai mare problemă cu libertatea? Majoritatea nu ştiu ce să facă cu ea. Trist dar adevărat. Aşadar, aceşti părinţi cu copii mici, şi-au dat seama că această libertate i-a costat siguranţa şi că ei, crescuţi într-un sistem, crescuţi să meargă pur şi simplu înainte, fără nici un fel de întrebare, trebuie să se oprească şi să se întrebe: ce facem acum? O simplă întrebare. Dar răspunsul a întârziat. Iar când a sosit, a fost şi acesta nesigur. Ne descurcăm noi cumva, doar ne-am descurcat şi pe vremea lu Ceaşcă. Şi asta au făcut. S-au descurcat cumva. Acest cumva însă s-a dovedit a fii unul tare nenorocit. Acest cumva mi-a oferit o copilărie normală să zicem. Până la urmă, copil fiind, nu e foarte greu să fii fericit. Problema apare când începi să nu mai fii copil. Problema începe când îţi scoţi capul din acea groapă de noroi prima dată şi realizezi de fapt că tu, da tu, care până atunci erai fericit, eşti într-o groapă de noroi. Fericit, dar într-o groapă de noroi. Asemenea unui porc lăsat să fie fericit acolo, ca mai târziu să fie târât afară şi măcelărit.  Am intrat într-un sistem de învăţământ pierdut. Am avut noroc că am prins încă primele opt clase cu profesori buni, care erau profesori şi că am avut chiorul noroc de-a da de profesori buni şi în liceu. Mă rog, majoritatea. N-aş vrea să dau nume acum pentru că aş păta imaginea profesorilor de matematică din România, şi până la urmă nu sunt toţi la fel şi nu merită târâţi toţi în aceiaşi groapă. Dar totuşi am avut noroc, ştiu pe alţii, care habar nu au avut ce înseamnă să îţi faci p temă de casă în liceu. Asta în condiţiile în care aveai pretenţia şi siguranţa că vei face o facultate, chiar şi una de prestigiu nu ar fi rău. O diplomă bună nu strică. Până la urmă la noi oricum majoritatea fac şcoala pentru diplomă nu pentru ei.  Nah bun, şi m-am trezit la facultate.  Primul an, fericită, încântată, deşi nu a fost facultatea care mi-am dorit-o, mă refer ca şi locaţie şi instituţie, a fost cel puţin profilul la care visam. Din păcate am fost uncopil cam prea visător. Sincer aş fi preferat de o mie de ori sa studiez fizică nucleară decât să merg la profilul asta, dar pe atunci mi se părea de vis. Excelent, fabulos, etc. Aşadar am început jurnalismul. Primele 3 luni, chefuri, beţii, câteva cursuri, sărbătorile de Crăciun şi prima sesiune.  Am trecut prin prima sesiune ca şi cum nu ar fi fost.  Mi s-a părut aberant. Cum naiba să fie doar asta şcoala? Cum? Ei bine, uite aşa aş zice. Muritoare de foame mai mult sau mai puţin, că doar ai mei nu aveau de unde mama sărăciei să-mi dea banii ce-mi trebuiau mie la cămin am hotărât să mă angajez. M-am sfătuit cu sora-mea şi cumnatu-miu şi am început să caut. Un prieten foarte bun mi-a dat un anunţ din ziar şi mi-a spus să merg să încerc. Am aplicat şi m-au chemat la interviu.  Am mers apoi şi la al doilea. M-au angajat. O firmă multinaţională care căutau neapărat o vorbitoare de limba germană. Perfect. Atâta noroc cu germana, că altfel nu m-ar fi luat deloc, până la urmă nu aveam nici un fel de experienţă şi mai eram şi speriată de toţi dracii. A fost primul şi cel mai umilitor an din viaţa mea. Câte prostii am făcut acolo şi cât mi-am încasat-o numai eu ştiu. Din al doilea an deja îmi mai revenisem, devenisem şi eu cât de cât mai responsabilă. Doară era deja şi cazul, până la urmă implinisem deja douăzeci de ani, ce mama sărăciei?! Să nu intrăm în detalii.

Au trecut vreo 5 ani, timp în care am schimbat vreo câteva firme şi am acumuluat experienţă, a crescut şi salarul, toate bune şi frumoase. Acum stau şi mă gândesc ce am de gând să fac pe viitor. Spre deosebire de ai mei, se zice că eu am avut deja de copil posibilitatea de a alege. Am putut  alege ciocalata din raft, sau prăjitura sau pâinea. Da de ales puteam alege, partea nasoală e că deşi eu ştiam ce îmi doresc ai mei nu îmi puteau cumpăra penru că tot timpul îmi doream lucrurile cele mai scumpe, iar ei nu şi le permiteau. Astfel că eram veşnic nemulţumită şi ei veşnic frustraţi.  Ei dragii mei, exact aşa este şi acum. Ştiu exact ce îmi doresc dar îmi pot permite. De ce? Pentru că lucrez în România. Scurt. Nu sunt mai proastă, nu sunt mai puţin concentrată, nu sunt mai puţin eficientă decât un angajat  de oriunde din Europa. Singura problemă este că sunt în România, veşnic nemulţumită şi acum sunt tot eu şi cea frustrată. Nu mai sunt părinţii mei, ci sunt eu pentru că nu îmi pot oferi mie ceea ce îmi doresc. Pentru că am apucat să scot capul din groapă şi să văd că deasupra ei este o lume mai bună şi că dacă reuşesc să mă curăţ de noroi şi să scot mirosul de cocină din pielea mea, poate aş reuşi chiar să mă integrez.  Aceasta este viaţa după Ceuşescu. Singura posibilitate reală pe care o avem, este faptul că dacă suntem dispuşi să depunem efort, să facem sacrificii personale, putem cumva reuşi să ieşim din groapă. Atât.  Şi asta doar pe forţe proprii. Statul, guvernul, cei cărora le dăm bani din impozite cu nemiluita nu ne sprijină cu nimic. Nu fac altceva decât să sugă în continuare. Singurul lucru pe care ştiu să-l facă de după Ceauşescu încoace.  Mă uit în urmă şi nu văd să se fi făcut nimic cu adevărat constructiv pentru România de după Ceauşescu în coace. Îmi dau seama că cei care au trăit pe vremea lui s-au împărţit in două: cei care povestesc despre cum a fost atunci (indiferent că  bine sau rău) şi cei care trag foloasele, cei care măcelăresc porcuşori. Problema este că nu prea au ce măceleri, că a început să se cam golească groapa.

Şi-apoi?

 

Vizualizări: 528

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Smaranda Filipciuc pe Iunie 16, 2012 la 3:53pm

@Ioan Mircea Popovici  - prin munca ma referam la munca de zi cu zi, nu la scriere, descris scriu in timpu liber. Dar cred c-ar trebui totusi sa muncesc si pt scris - sa ma documentez, s ama implic mai mult. Poate asa ar iesi ceva si mai concret si nu doar un text :)

@Munteanu Mircea

Va multumesc tare mult pt cuvinte, aveti dreptate ca formuala consacrata este adevarul tot, problema cu tot adevarul e ca e altfel pentru fiecare, deci n-as prea putea sa redau TOT adevarul ca tot s-ar gasi careva sa ma completeze :))

Va multumesc f mult pt incurajari, chiar le apreciez f mult si imi dau mult curaj si poate o sa ma motiveze sa ma concentrez mai mult asupra ceea ce-mi place de fapt sa fac cel mai mult :)

Comentariu publicat de Ioan-Mircea Popovici pe Iunie 14, 2012 la 11:44am

Observatiile fine ale Domnului Mircea Munteanu, au izvorul in "starea de fapt cunoscuta-n zona atrocitatilor comunismului". Replicile autoarei, se contrazic. Aici ea spune ca: "Totusi, ca scriitor (!desi nu ma consider scriitor..) iti permiti sa-ti spui si tu parerea, fara studii de caz, sa te descarci, sa pui totul pe hartie si-apoi sa mergi si tu linisitit la somn". Dincoace, adica mie, imi spune: "Revin asupra dvs doar pt a va spune ca autorul nu trece mai departe. Autorul munceste, autorul ar vrea doar sa scrie si sa citeasca, dar autorul mai si munceste.  Cel mai tare l-a deranjat pe autor, faptul ca s-a vorbit despre autor la pers. a III-a si acel “macar” ..macar…ce repede judecati Domnule Popovici." Matematic vorbind, avem un sistem incompatibil. Mizez pe scrierea Domnului MM, chiar daca ar fi sa ma insel. In lumina Adevarului, faptele istoriei sunt mai putin arătoase. Pana acum, toate luminile cad bine pe scena. Ramane ca, in final, acotorii sa nu-i confundam cu personajele.

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Iunie 14, 2012 la 12:20am

Nu e vorba de idealism, e vorba de a-ti gasi pacea intr-o lume nebuna. Intr-o lume linistita o poate face oricine, dar in lumea in care traim, recunosc ca sta doar in puterile unui maestru. Eu imi doresc sa ajung acolo, dar mai am cale lunga, insa mi-as dori macar prin cuvintele mele sa-i ajut pe altii sa ajunga inaintea mea. Si nu din altruism, ci gandindu-ma tot la mine. Cu cat mai multi ajung la starea de maestru, cu atat mai usor este pentru ceilalti sa-i urmeze. E vorba de energii, de vibratii superioare. De aceea se repeta mereu in cercurile spirituale indemnul de a ne accepta si iubi mai intai pe noi insine, de a ne gandi mai intai la noi si la schimbarea noastra, caci prin noi, ii schimbam pe toti ceilalti si astfel vom schimba lumea. De aceea nu cred in rascoala, revolutie, razboi, revolta, manifestatie, greva, etc., caci vibratiile acestora sunt de joasa frecventa si nu atrag decat acelasi lucru multiplicat de milioane de ori. Nu, draga Smaranda, nu e idealism, e stiinta pura, e Legea Atractiei, una dintre principalele legi ale Universului. Iar varsta nu este o scuza ci doar un atu. Nu ai avut timp sa te impregnezi cu atat de multe "afirmatii negative", cu atatea concluzii ale celor "care stiu mai bine" cum e viata pentru ca au trait mai mult sau in conditii mai grele. Cu totii suntem facuti din ideile si parerile celorlalti despre viata. Cati din noi pot trage concluzii proprii despre lumea in care traiesc fara sa fie contagiati de multitudinea de informatii din exterior? Si pacat ca nu ai avut rabdare sa citesti pana la capat ceea ce am scris, desi am incercat sa fiu scurta si la obiect. Eu am citit tot ce ai scris tu si ce-au scris cei care ti-au raspuns, chiar de mai multe ori. Iti apreciez totusi sinceritatea.

Comentariu publicat de Smaranda Filipciuc pe Iunie 13, 2012 la 11:54pm

Stimate domnule Ionel Petrisor,

Va multumesc pentru trecere si atentie si va asigur ca au fost citite toate randurile, nu doar cateva.  Bunicii mei au aceiasi varsta cu a dumnavoastra. Au fost deportati in tinerete, bunicul este veteran de razboi,  bunica mea la fel ca dvs. a fost in tinerete asa spusa „slujnicuta“.  Randurile dvs. m-au miscat si va multumesc.  Nu spune nimeni ca nu sunt bani in Romania, eu cred doar ca nu sunt bine impartiti.  Sunt convinsa ca faceti parte dintre cei care stiu si va multumesc inca odata pentru trecere si atentie!

@Florinel Constantin Andrisan

Dap, importanta intrebarea intr-adevar – multumesc de observatie. 

Tin sa va contrazic  - pornirea acestui process nu ma va scapa de fericire. Ma va face doar sa o apreciez mai mult :P (sau cel putin asa sper) .

Ati incheiat vara cu povesti lipovenesti?  - parintii mei sunt in Arad  si eu acolo mi-am facut scoala J.

 

@Munteanu Mircea

Inainte de toate: multumesc!

In ceea ce priveste demascarea sistemului contemporan, si cauzele reale ale starii de fapt va spun sincer ca ar inseamn un studiu cam amplu pentru mine. Daca as lucra in domeniu l-as face din toata inima si poate-as putea prezenta un text mai dupa viziunea dvs.

Totusi, ca scriitor (!desi nu ma consider scriitor..) iti permiti sa-ti spui si tu parerea, fara studii de caz, sa te descarci, sa pui totul pe hartie si-apoi sa mergi si tu linisitit la somn. Ii las pe cei in domeniu sa faca studii de caz sau alte  studii mai aprofundate

@Mayer Eugen

Multumesc Eugen.

Sincer nu stiu cu ce stil se pot schimba toate acestea. Poate ar trbui sa incepem de la stilul nostru, fiecaruia in parte.

@Katy

Sa facem! :))

@Laura Cristina Saracin

Draga Laura,

Iti multumesc pt trecere si iti dau dreptate. Sunt cam suparata. Nu tare, dar cam suparata, acesta fiind unul din motivele pentru care nici nu am citit complet ce ai scris deja din primele randuri m-am enervat (probabil tineretea-I de vina bat-o vinaJ) ), dar parca o aud pe mama-mea vorbind orbeste despre optimism. I-am spus si ei – cei care cred orbeste in optimism nu sunt optimisti, sunt doar idealisti. J

Va multumesc  pt trecere buna-vointa! Sper sa nu va deranjeze sinceritatea mea.

@Dumitru Negoita

Nu “trebuie” nimic. De aia zicem ca suntem liberi, nu? :P Va felicit pentru actiunile dvs. , acesta fiind clar modul dvs. de a va exprima  - nu inseamna insa ca este modul fiecaruia.

Modul meu de a ma exprima este scrisul. Din punctual meu de vedere mesajul este mesaj. Nu este mesaj complet sau incomplet. Repet: asta consider eu. La fel cum consider ca fiecare are caile lui proprii de rezolvare a diferitelor probleme.

Asadar Distins Domn Dumitru Negoita caile dumneavoastra de rezolvare nu sunt si caile mele de rezolvare.  

Va multumesc tare mult pentru trecere! J

@ Mara Paraschiv

Mi-a placut tare mult comentarul dvs. Exact asa este: atat cei care au trait in trecut cat si cei din present au de trecut praguri inimaginabile.

Va multumesc tare mult de semn!

@Daniela Marin

Incercati, la fel ca dna Laura sa ma invatati si sa ma sfatuiti de bine si va multumesc  - repet – nu imi lipseste optimismul –asta nu ma faca insa sa nu vad ce se intampla.

 P.S Daca nu ar avea nici o legatura cu “literara retea” nu ar fi aici.

@Ioan Mircea Popovici

Domnule Popovici v-am lasat la urma, chiar daca abia astepam sa va scriu – simplu fapt ca scriu va dovedeste contrariul  din ultimul dvs comentar.

V-am lasat la urma pt ca am doua mesaje pt dvs. Primul se refera laprimul comentar pe care dvs l-ati lasat acestui text si suna asa:

Va multumesc pentru trecere si pentru atentie si mai ales pt: „un moment de rascruce a unei viitoare scriitoare de succes“ –mi-o crescut inima cum se zice asa frumos la noi :P J In ce priveste raspunsul…mai asteptam, poate se gaseste intr-un final cineva practice care san i-l dea J

Iar al doilea comentar se refera la ultima dvs. remarca si suna asa:

Revin asupra dvs doar pt a va spune ca autorul nu trece mai departe. Autorul munceste, autorul ar vrea doar sa scrie si sa citeasca, dar autorul mai si munceste.  Cel mai tare l-a deranjat pe autor, faptul ca s-a vorbit despre autor la pers. a III-a si acel “macar” ..macar…ce repede judecati Domnule Popovici.

Comentariu publicat de Ioan-Mircea Popovici pe Iunie 13, 2012 la 7:42am

deschisesem la adresa comentariilor, cu gandul de-a lasa un mesaj: ce-mi pare mie rau, ca nu se simte dialogul. arunca unul piatra-n lac, urmeaza valurile pietrei si autorul trece mai departe, fara sa zica si el o vorba de duh, macar. iata ca Doamna Daniela Marin vine cu o stare-a lucrurilor, care-mi aduce aminte de ziua cand a venit un prieten din bucuresti, la mine, la mare, cu familia, daor in vizita, si la o paine calda, copiii au terminat cela doua pachete de unde, ratia pe o luna. am ras de situatie, si-a doua zi am baut ceai cu pesmeti.

foarte frumoasa coagulare aici "Eu imi aduc aminte destul de bine de vremurile acelea, draga Smaranda. Imi aduc aminte cum eram strivita intre furia corpurilor ce aveau nevoie de zahar, ulei, sau orice urma sa se aduca, de cozile la nu se stie ce, de ascultatul radioului sub perna, dar si de petrecerile si ceaiurile ce ne delectau fiinta pe de-a-ntregul, chiar daca pentru o jumatate de pachet de unt (cu care nu puteai unge mai mult de jumatate de piine, oricit te-ai fi straduit sa fii econom, recte zgircit) necesar pentru sandwich-uri, s-ar fi putut sa stai mai mult de 2 ore la coada. Imi amintesc si de pungile cu gituri si gheare de pui (pe care nu le-am cumparat niciodata, nu pentru ca as fi avut altceva mai bun, ci, pur si simplu... na, iata, din printzip!), si totusi, imi amintesc ca ne adunam cu corpurile laolalta, si discutam filozofie, atita cit ne era noua permisa a citi, si cautam sa patrundem tainele vietii, ne luam unii pe altii in brate si ne ajutam sa uitam de vreo iubire, nu de cozile pentru mincare. Acelea nu contau. Nu ne identificam cu eu-rile statatoare la coada, si nici nu eram identificati cu e-urile din salamul de vara... oh, extrem de rar cu cel de sibiu..."

va multumesc. pot sa-mi aprind o pipa, si sa ma bucur ca ne aducem aminte cu prietenie. prea multe zgomote-n ziua de azi, si prea putin cantec. Doamna Daniela mi-a deshis o fereastra spre plaja cu suflet. azi, o zi de canicula la mare. in tara, furtuna.

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Iunie 12, 2012 la 10:42pm

Cel mai inteligent lucru pe care-l putem face cu totii, nu numai romanii, este sa nu luptam cu armele ci cu gandurile pozitive. Ele sa fie armele noastre, caci ele vor schimba lumea. Din pacate, enorm de multi romani sunt pesimisti din fire iar posturile de televiziune nu ajuta deloc la ridicarea moralului. Dimpotriva, caci ele urmeaza un plan bine definit, faurit la alte niveluri pe care nici nu ni le imaginam. La ce-ar folosi sa iesim in strada, sa luptam cu morile de vant? In locul celor de la putere de astazi vor veni altii si mai rai. Rezolvarea unei probleme se va face intotdeauna la un nivel superior celui la care a fost creata initial iar nivelul gandurilor este superior nivelului faptelor. Pace si liniste in suflete va doresc!

Comentariu publicat de dumitru negoita pe Iunie 12, 2012 la 11:07am

Lucrarea aceasta cuprinde doar o componentă, atitudinea, căreia îi mai trebuia adăugată şi căi de rezolvare. Am observat şi bine aţi marcat, disponibilitatea fiecăruia de-a face sacrificii personale. Eu, cred că : A şti sti să te limitezi în ce ai şi ce şti,  este un fel de virtute, în vremea aceasta când, mulţi au învăţat să aburească şi să se vaite fără a face ceva, chiar dacă pot, pentru conştientizare. Iată! Un exemplu personal: De câţiva ani am înfiinţat un grup - Moralitate! Salut prieten(i)e - având şi un slogan: Cu un aer limpezit spre-o bucată de cer.

Ce credeţi că au făcut unii? Au aruncat cu bolovani. Cine credeţi că au sărit în ajutor? Puţini, foarte puţini şi cu teamă. Cu toate acestea, am mers mai departe, chiar de mi-a fost greu.

Apropo de atitudini! Păstrez dovada din anul 1978, de când am trimis la un ziar local, deficienţe şi, căi de rezolvare. După, am avut o vreme probleme dar, au trecut.

Aşadar! Distinsă Smaranda F., doar atitudini fără o componentă propie de, căi de rezolvare, nu înseamnă un mesaj complet.

Comentariu publicat de Laura Cristina Saracin pe Iunie 12, 2012 la 10:34am

Tare mai esti suparata pe viata, draga Smaranda! Daca te-ai linisti putin, ti-ai da seama ca n-ai fost niociodata intr-o groapa de noroi si nu vei ajunge niciodata acolo. Nu e vorba de ce poti avea, poti face, poti ajunge, e vorba doar de a trai demn, cu principiile tale, prezentul, "acum si aici", de a ajuta cat poti de acolo de unde esti, in primul rand pe tine si apoi pe cei din jurul tau si asta se poate face acceptandu-te mai intai pe tine si apoi realitatea din care faci parte si pe care tu ai ales-o pentru a trai aceasta experienta. Astfel vei ajunge sa te respecti si sa te iubesti si sa respecti si sa iubesti tot ce te inconjoara exact asa cum este. Nu poti schimba realitatea, dar te poti schimba tu si atunci automat totul din jur se va schimba. Fii optimista si nu-ti incarca mintea cu ganduri negative! Cu atat mai putin nu le asterne pe hartie! Tu creezi propria-ti realitate! Gandurile si cuvintele au mare putere, tu le dai acea putere, deci schimba-ti gandurile si cuvintele si realitatea ta se va schimba! Sper sa aiba sens pentru tine ceea ce ti-am scris. Daca nu, poate acest citat din Neale Donald Walsch, scriitor ale carui carti ti le recomand din inima caci sunt balsam pentru suflet, sa-ti spuna mai multe: "Iluminarea înseamnă a înţelege că nu ai unde să mergi, că nu ai ni­mic de făcut şi că nu trebuie să fii nimeni altcineva decât exact cel ce eşti chiar acum." Multa liniste si pace iti doresc!

Comentariu publicat de Katy urucu pe Iunie 12, 2012 la 8:14am

 Apoi?! Sa facem ceva ca "macelarii" sa ajunga in groapa, fara posibilitatea de a iesi! S-ar putea. Pare aberanta ideea, dar s-ar putea.

Comentariu publicat de mayer eugen pe Iunie 12, 2012 la 7:18am

Draga Smaranda

Din pacate ai perfecta dreptate si exprim foarte clar ce ai trecut tu si toti ceilalti dupa Ceausescu

Intr-o tara civilizata oamenii stiu ce trebue sa faci cu libertatea si tu exprim bine despre Germania

Cind Romania va fii ca Germanis si ea va progresa,dar asta nu se poate in Romania cu hotii si

smecherii care stiu sa fure de la popor spre binele lui si nu al poporului.

Toate astea se pot schimba numai cu o educatie in stil German sau Englez sau Francez

Romanii nu stiu ce sa faca cu libertatea lor si atunci smecherii o folosesc in folosul lor.

Schimbati computerul cu disc cu tot si sa incepeti de la inceput ceva nou si bum pentru popor

si nu pentru haimanale tigani si hoti,

Cunosc principiul:Nu ne dati sfaturi ca si noi stim sa gresim

Incercati ceva nou si bun pentru voi toti si numai atunci va v-a fii bine

Va doresc di suflet mult succes in utilizarea libertatii voastre

Cu respect meir2235

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor