Trenul acela mă aducea spre tine

Precum cărarea de lungă despărțire

Care ne împingea, noi încă stând

Venind de la Pietrele Doamnei

Unde am încercat

Să ne alinăm, să ne amânăm

Să ne promitem că rezistăm

 

Încă din orașul de sub soare

În care s-au plămădit obrajii tăi

Am zis că te miros

Dar nu era decât brațul

Mic, puternic, traversat de vine

Aspru, ars, al celui ambițios și furios

 

Dar din pădure încă

Am adulmecat ciuta

Și am încercat să-i întind frunze

Ca la grădina zoologică, prin gard

Dar căprioara, doar când vrea ea, apare

Sau așa știam, credeam

Dar nu te-am mai văzut de-atâta

Că ai devenit parcă imensă

Cât un oraș, care nu a fost

Niciodată un oraș ci exclusiv o stare

Un miros, un gust, o boare

Și basta, toată lumea știe de care

 

Și iată că în gară

Mi-e frică să pun piciorul pe scară

Să nu mi-l afund

Precum capul, odinioară, într-o poală

Și acolo, pe peron

Era o revedere

Dar eu simțeam, iarăși, o despărțire

Și o sfârșeală

Și mă întrebam

Ce o să fac pe Copou în deal

Când o să miros iar

Părul tău de fân

Obrajii și fruntea de o întreagă

Grădină Botanică

Pielea ta de alune de pădure

Că jos la Fundație

Iar o să-ți simt înlănțuirea de picioare

Și că Parcul iar o să mă ia de mână

Prin târg de căni de lut

În jurul unui Tei

Sprijinit de stâlpi, strâns de vergele

Și că iar scările spre lac

Coboară precum șoldurile tale

Sau că sus, acolo, la Târgșor

Iar o să mă miros

Și n-o să mai vreau să mă spăl o lună

După tine și Zghihara premiată

Iar jos, la Balenă, în Pușkin

O să simt puțin sânge

Și regrete ca după o mușcătură

Și de dovlecei și de prosoape ude

De sărutări luate

Ca să-mi ajungă încă o săptămână

 

Că poate m-aștepți în Nicolina

Acasă la mine

După ce te-am căutat în tot orașul

Că m-așteaptă și Bahluiul

Să fac dus-întors tot drumul

Care până-n Podu Roș el merge

Știind de pe atunci că de fapt nimic nu merge

Că o să mă sufoce nespus Tudorul

Cu apusul de la balconul de cămin

Apus de pepene galben și înghețată

Că în Tătărași, deja

O să mi se taie de picioare

Invadat de buzele tale

De ciuperci de la pădure și de portocale

Și că o să mor acolo căzut lat

În față la Palat

Când o să mă pironească ochii tăi

De o culoare incertă

Ochi copleșitori de salcâm și tei

Of, dragă, de atâta tei

Și de terase, și de jazz

Și de atâtea seri, și de atât de multe

Adaugă tu ce mai vrei…

 

Și la Universitate, deja

Nu pot să mai respir

Tu, orașul, m-ați umplut cu un gol în piept

Și-mi dau drumul greu

Pe lângă CUI, în jos

Pe sub Turnul de Fildeș

Unde nu era bine să treci

Dar am rămas repetent la altceva

 

Iar la Râpa Galbenă

Mai întorc capul oleacă, înapoi

Poate te văd pe Lăpușneanu

Dar văd doar ciorile și orașul

Pe Arcu nu mă uit în sus

Sunt vechi amintiri

Fermentate în alcool

Dar ce să-i faci, orașul

E romantic dar nu e inocent

Ne îmbată rău cu tei

Ne încarcă cu unele lucruri

Pe care nu vrei ca să le iei

 

Acum te încrunți

Și din buze strângi un pic

Îți arunci privirea-n sus

Și cu limba, pulsul aerului iei

Trebuia să ne întâlnim

Vreodată întâmplător

Dar ce să-i faci, orașul nou

Nu e al tău și nici al meu

El aparține tuturor

 

Dar iată că te-am întâlnit

În orașul plin de tei

Căci mirosul e fidel

Cam șaizecișicinci la sută, cică

Și ține laolaltă cu un clei

Buze, ochi, nas, obraji și frunte

Și cică pentru o esență

Cam cinci tone de flori trebuie s-aduni

Ca să facă din cel ce-și amintește

Un gladiator lăsat în arenă doar cu lei

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor