„Doamne, ai dat aripi îngerilor ca să fie mereu departe.”

Valeriu Butulescu

 

- Peste pământ se-așterne o pătură de smoală,

Nici iarna nu mai este ce-a fost când eram prunci,

Acoperiți de teamă, c-o umbră colosală,

Recomandăm prudența... Îmi amintesc, atunci,

 

Peroanele iubirii, din halta fără nume,

Erau atât de pline c-abia puteai păși

Printre atâția îngeri veniți din altă lume...

Nu m-am gândit vreodată că nu te voi găsi

 

La capătul acesta de linie. De-o viață

Refac traseul care nu duce nicăieri,

Gândindu-mă că mâine e prima dimineață

Când ți-o țâșni lumina din umerii apteri.

 

- Pământul din contraste și-a făurit povestea,

În iarnă-i primăvară, iar vara e de foc,

Pe la fereastra nopții, desculță umblă vestea,

Că-n stații pasagerii abia-și mai află loc.

 

E-aglomerată gara, iar trenuri vin și pleacă

Spre destinații stranii. Oftez, dar mă complac

Să caut o lumină sub mantia opacă

Și sorb din amintire un strop de coniac,

 

Când lumea mi se pare la fel de nefirească...

Nu-s între noi distanțe și nici apropieri,

Pe-acest peron cu îngeri cândva or să ne crească

Aripile iubirii din umerii apteri.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor