Personalitate vs. persoană morală

 

 

         În ultima perioadă aud tot mai des sintagme de genul Trebuie să ai personalitate! Comportă-te moral! Unde îţi este moralitatea? Dar ştim noi oare, ce înseamnă toate aceste cuvinte? De exemplu, ce este moralitatea? Sau de unde vine personalitatea? Ne naştem cu ea, o împrumutăm, ne-o construim? Multe întrebări care caută răspuns. De aceea, mi-am propus să elucidez acest mister, făcând referire la o divesitate de surse, din mai toate domeniile, inclusiv cel religios, psihologic etc.

         Persoana este individul uman concret.

         Personalitatea însă, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.

         Morala este un ansamblu de reguli, valori comportamentale acceptate de societate (grup social) la un moment dat. Aceasta poate fi de mai multe tipuri, cum ar fi: morala virtuţii, a datoriei, a utilităţii şi etica situaţiei complete (etica aplicată).

         Dacă am reuşit să definim fiecare termen, urmează să vedem ce rol au aceştia în viaţa noastră? Dacă sunt insignifianţi şi noi ne stresăm, încercând să le  găsim rostul?! Puţini ştiu însă, că nimic din ceea ce există pe acest Pământ nu este nul, ci are câte o misiune!

         Aşadar, aveam mai sus câteva întrebări în ceea ce priveşte personalitatea. Aflăm că fiecare dintre noi dezvoltă încă de la naştere un anumit tip de personalitate, denumit baza.

         Baza nu se schimbă de-a lungul vieţii, este acea constantă din personalitatea fiecăruia. În schimb prima fază se dezvoltă cam în jurul vârstei de 20 de ani, urmând ca pe parcursul vieţii, fiecare individ să treacă prin mai multe faze, eventual toate, în afară de bază.

         Schimbarea de fază are loc la un interval de aproximativ 10 ani sau mai repede, dacă în viaţa individului apar evenimente deosebite (decese, schimbarea domiciliului, a ţării etc.). Cu cât un individ a trecut prin mai multe faze cu atât el are o capacitate mai mare de a se adapta la situaţie, deoarece o fază schimbată nu este o fază pierdută, ci doar integrată. Cu alte cuvinte, individul stăpâneşte atît de bine instrumentele pe care i le oferă acea fază, încât nu este nevoie să le mai exerseze, el poate trece la antrenamentul fazei următoare. 

         Procesul de trecere de la o fază la alta este unul dificil, dureros şi se întinde pe o durată de unu-doi ani, întrucât presupune renunţarea la valorile şi principiile care animă o fază, şi integrarea unor valori noi. Aceasta se traduce prin renunţarea la tot ce era considerat bun până în acel moment şi înlocuirea cu ceva nou, despre care individul nu ştie încă dacă e bun sau nu. 

         Voi prezenta pe scurt cele şase tipuri de personalitate care reprezintă bazele şi fazele fiecăruia dintre noi : WORKAHOLICUL (logic, responsabil şi organizat, preia fapte şi idei pe care le sintetizează, necesită structurarea timpului, vrea să ştie termenele limită), EMPATICUL (milos, sensibil şi cald, generos, le face pe plac celorlalţi în încercarea de a fi acceptat.), PERSEVERENTUL (dedicat, atent şi conştiincios, democratic, abilitatea de a oferi opinii, credinţe, judecaţi), VISĂTORUL (imaginativ, reflexiv, calm, bun executant, este motivat extern), REBELUL ( spontan, creativ şi jucăuş, abilitatea de a se juca şi de a se bucura de prezent, savurează umorul, îi place un mediu stimulativ, vesel), PROMOTORUL (orientat spre acţiune, adaptabil, convingător şi încântător, abilitatea de a fi ferm şi direct). 

         Poate v-aţi regăsit în aceste trăsături, iar dacă nu, aveţi acum posibilitatea de a vă face o „autosinteză”.

         Dacă am stabilit care e traba personalităţii, pe ce cărări rătăceşte şi ce cadouri împarte, cred că trebuie să vorbim puţin şi despre morală. Am o revelaţie…Immanuel Kant spunea că moralitatea faptelor noastre este apreciată în funcţie de împlinirea datoriei, el fiind aşadar, întemeietorul teoriei de tip deontologic. 

         Separarea completă a datoriei faţă de viaţa concretă a plăcerilor este exprimată de I. Kant cu deosebită claritate; el spune că datoria nu poate fi înţeleasă nici măcar ca efect de a învinge plăcerea, căci scopul nu este acesta. Scopul vine din sine, fără nici o altă determinare, în afară de faptul că simţim Legea morală pură.

         John Stuart Mill mai spune că o acţiune este morală în măsura în care conduce la atingerea fericirii. Fundamentul moralei este utilitatea, iar fericirea constă în plăcerea sau în absenţa suferinţei, iar nefericirea în durere sau absenţa plăcerii. Astfel, moralitatea unui act la J. S. Mill este oferită de gradul de folos, este suma de fericire pe care o produce în lume.

         I. Kant consideră că într-o lume morală, minciuna este un viciu de neacceptat. Însă, există situaţii în care aceasta poate fi justificată, chiar cu preţul încălcării conştiente a datoriei de a nu minţii.

         Faptul că demnitatea omului nu are preţ, aşa cum au toate celelalte, nu poate fi doar o consecinţă a respectării datoriei, ci mai degrabă condiţionarea esenţială pentru a ne respecta datoria faţă de om.

         Am intrat puţin in psihologie, filozofie…iar acum să vedem ce spun Sfinţii Părinţi. În decursul istorie Biserica a jucat un rol extraordinar de important în societate şi bineînţeles că toate conceptele filosofice au fost combătute, completate sau susţinute de către aceasta. 

         Ce este conştiinta morală? Răspunsul îl găsim în Expunere la Psalmul 147, 3, Migne, P. G., vol. LV, col. 482 de Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune că este glasul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului, glas care-l îndeamnă la implinirea legii morale.

         Glasul acesta îl poate cunoaşte fiecare, căci după credinţa noastră conştiinţa s-a născut odată cu omul. Ea este de obârşie dumnezeiască. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Când Dumnezeu 1-a făcut pe om, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui şi a răului, adică regula conştiinţei”.

         Ce datorie avem faţă de conştiinţa noastră? Trebuie să o păstrăm întotdeauna curată şi să o ţinem în stare trează prin rugăciune, post, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin cunoaşterea tot mai temeinică a învăţăturii creştine. Conştiinţa morală ne îndeamnă la făptuirea binelui, dreptăţii şi dragostei creştine, adică la împlinirea legii morale.

         Caracterul absolut al moralei creştine nu constă în rigiditate sau neputinţa adaptabilităţii, ci în împotrivirea ei fermă faţă de păcat şi faţă de refuzul pocăinţei.

         În Noul Testament şi literatura patristică, doctrina morală a creştinismului este prezentată drept rod al arătării lui Dumnezeu ca om în lume. Hristos, prin Care şi pentru Care s-au zidit toate, recheamă lumea la locul şi traiectoria hărăzite ei dintru început. În această perspectivă se încadrează firesc toate normele morale sau prevederile morale şi textele parenetice ale lumii precreştine, care exprimă concepţii morale universale provenind, în cele din urmă, de la Dumnezeu. Astfel observăm că în afară de poruncile Vechiului Testament, se folosesc în Biserică  multe sfaturi şi îndemnuri cu conţinut moral ale lumii precreştine, "botezate" în duhul Evangheliei.

          Nimeni nu poate vorbi de libertatea absolută pentru conştiinţă. Fără îndoială, fiecare trebuie să asculte de conştiinţa sa, adică să facă binele pe care conştiinţa sa, după o sinceră căutare, îl porunceşte. Dar există principiile morale pe care fiecare trebuie să le cunoască. Nimeni nu poate să le încalce apelând la conştiinţa sa.

          Dacă cineva are o conştiinţă eronată, are datoria să asculte de conştiinţă? În acest caz comunitatea are obligaţia de a se opune actelor acestei conştiinţe pentru a evita consecinţele lor grave.

          Când omul are, prin greşeala sa, o judecată de conştiinţă falsă, el nu mai poate face apel de drept la libertatea sa de conştiinţă. Una din funcţiile autorităţii este aceea de a-l scoate din eroare şi de a proteja comunitatea de ravagiile sale (aici este rolul dreptului penal). Unul din marile rele ale timpului nostru este că majoritatea oamenilor nu recunosc decât un număr restrâns de principii generale de morală. În consecinţă se lasă prea multă libertate conştiinţelor eronate şi conştient îmbolnăvite.

          În numele libertăţii se dă curs unei libertăţi pornografice, mijloacelor anticoncepţionale, avortului etc. Statul are datoria de a garanta libertatea conştiinţei morale sănătoase şi bune, dar nu libertinismul conştiinţei falsificate şi bolnave.

         Altfel se ajunge ca cei buni să sfârşească prin a fi supuşi de violenţa celor răi.

         Două lucruri umplu sufletul de o admiraţie şi o veneraţie mereu crescândă şi nouă, în măsura în care reflecţia şi le întipăreşte şi se ataşează de ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine.                                       (Immanuel Kant, Critica raţiunii pure).

 

 

Bibiografie:

 

   Expunere la Psalmul 147, 3, Migne, P. G., vol. LV, col. 482 de Sfântul Ioan Gură de Aur

 

   Citica raţiunii pure, Immanuel Kant

 

   Filosofia Modernă, Alexandru Surdu, Editura Paideia, 2002

 

    Introducere în Teologia Morală

 

    http://biserica.org/Publicatii/1992/NoIV/index.html

 

   http://teologie.do.am/blog/

 

 

                                                                                                                                                                                                                                        Iulia R.

Vizualizări: 1112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Roman Iulia pe Martie 6, 2011 la 7:54pm
Multumesc mult pentru apreciere!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor