Am privit în ochii unei stele ce apunea,

pâlpâind, întru scorbura infinită a nopţii,

şi-am găsit umbra unei fericiri ucigaşe

ce mă pândea de câteva vieţi şi ceva.

 

Privirile noastre s-au întrepătruns

în bezna pustie şi rece

ca două cuţite ascuţite spre timp:

iscodirea mea i-a pătruns în nucleul veşted

iar în mine şi-au făcut cuib ochii ei muribunzi.

 

În clipa întâlnirii am simţit ceva neobişnuit,

aşa, ca şi cum mi-aş fi agăţat sufletul

de un colţ de lună,

şi totul s-a transformat într-un vis ameţitor,

care era totuşi atât de aievea,

mai aievea decât însăşi existenţa.

 

Apoi mi-am văzut rănile şi dorurile

strânse într-un imens glob,

sub formă de măr muşcat, arzând,

ale cărui flăcări incandescente

înghiţeau întunericul cu dinţi flămânzi;

timpul s-a speriat şi s-a ascuns după soare

iar noaptea s-a transformat

în ceva mai mult decât zi.

 

Atunci am ştiut că trebuie să îngenunchez

în faţa eternităţii, şi-am făcut-o,

mi-am smuls un fir de fericire din inimă

şi l-am aruncat în flăcările imense

care devorau noaptea aceea cu cer cu tot,

şi-abia în clipa respectivă mi-am dat seama

că urma primăvara la rând.

                                                                    7 martie 1987

 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor