IMN DESPRE PIERDEREA SUFLETULUI

Apostolul Pavel a scris cu mult adevăr că nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cu nici un preţ păcătoşii, curvarii, mincinoşii, lăudăroşii, etc.

În volumul de versuri „ Ave Maria „ semnat de Gheorghe Smeorenu, APĂRUT Editura „ TIPRAG „ , 2004, autorul povesteşte despre o noapte de dragoste în vremea Crăciunului, în clipele de bucurie spirituală, în noaptea luminoasă, cu o poftă de păcat şi falsă dragoste poetul uită de sine şi caută şi se caută în dragostea pentru femeie, ca scop şi ca eşec, ca ieşire şi ca mod de cădere.

Într-o ţară creştină de obicei oamenii credinţei sărbătoresc Naşterea Mântuitorului, printr-o perioadă de post şi rugăciune, printr-o perioadă de smerenie şi curăţie spirituală. Dar cum valorile creştine care au ţinut lumea în echilibru şi au dat sens multor vieţi nu mai sunt de preţuit, deşi sunt veşnice, pare desuet pentru un poet să gândească şi să scrie despre o noapte a păcii dintre om şi Dumnezeu. Autorul a preferat să scrie despre păcatul său în trup, uitând că trupul este templul Duhului Sfânt şi ceva se petrece cu omul atins de har. Desigur că dragostea chiar şi trupească este o necesitate şi o bucurie dată omului pentru bucuria sa trecătoare pe pământ, dar a pune talent, a pune vers în ritm şi rimă, a te îmbăta de păcatul tău acolo unde este lumină este semnul unui mare dezechilibru spiritual. Naşterea Mântuitorului este mult prea tainică şi prea sfântă pentru te folosi de un motiv creştin în creşterea poeziei tale ca ţipăt în mijlocul secolului şi al culorii. De Dumnezeu nu te poţi folosi când vrei şi cum vrei. Autorul uită un lucru esenţial: naşterea divină s-a făcut printr-o sămânţă care nu poate putrezi- Cuvântul lui Dumnezeu, care nu are legătură cu dragostea în carne a omului. Acest imn al căderii, dulce la scriere şi la moarte pus de autor în volum este un eşec, care nu poate fi justificat prin poezie. Chiar autorul cere pedeapsa şi cere a nu fi iertat, recunoaşte în vers atins de scrum că merită căderea, este o recunoaştere formal poetică, o dulce spovedanie la poarta iadului, privind la flăcări precum la o amantă.

Motivul acesta este cunoscut de profeţii Scripturii, care în disperarea celor care ştiu, au scris şi au spus că Dumnezeu s-a săturat de balega pe care o tot împinge omul spre ceruri.

În faţa eternităţii fiecare este responsabil de viaţa sa, autorul scrie : „ Tu spui că şi destinul e o glumă/ a unui clovn bătrân şi demodat „

Visurile unui poet uneori sunt o glumă, iar volumul despre care scriem este un semn al căderii umane îmbrăcată în sclipiri de licurici.

Avea dreptate apostolul când scria că şi dracii pot fi îngeri de lumină.

Dar despre cineva care este ne fiind, se va scrie într-o altă carte, cartea morţii dintâi …

Darie Constantin

Vizualizări: 9

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor