plouă mamă

și ochii ți-s deschiși atât de deschiși încât

oasele ți-au albit vrei din nou să-mi cureți pata

de pe scoarța terestră a memoriei

te cațări pe funia apei cu umbra pe tine de parcă e iarnă

uneori pietrele sunt părți nemișcate de oameni

pui tâmpla  

pe geamul dintre noi și-l aud aburind

cuvinte cu flacăra mică ies dintre coastele tale

pe buze să plângă

în loc luminat  în loc cu verdeață

lacrima ta era cu pământ din iarbă zburau dureri

de la piatră

zburau până la oase

 

plouă mamă

și oasele ți-s deschise atât de deschise încât

și ochii mi-s albi

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor