- Plouă mereu, dar mă gândesc că ploaia

Oricât de rece şi de multă-ar fi

Nu va putea nicicum stinge văpaia

Iubirii noastre, poate, într-o zi

 

Când vor purta salcâmii coroniţă

Din ramuri îmbrăcate-n liliac

Cu buzele pe gât, sub aluniţă,

Voi scrie gata, Lili, şi-apoi tac,

 

Dar pân-atunci îmi voi purta destinul

Prin orice anotimp spre răsărit

Şi am să gust din mierea ori veninul

Ce le combini de când ne-am întâlnit.

 

- Sub sânul stâng te simt ca pe-o enclavă,

Mi-e imposibil să-mi imaginez

Că-n carnea mea, când miere, când otravă,

Nu te-aş purta stigmat, dar te somez

 

Să stai şi să-mi promiţi că Everestul

De s-ar preface-n ţăndări într-o zi,

Noi tot de mână o să cerem restul

Unui destin ce doar în poezii

 

Ne-a aşezat şi-apoi ne-a dus departe,

De parc-am fi nebuni sinucigaşi,

Ne întâlnim, iubirea mea,-ntr-o carte,

Să scriem pagini noi pentru urmaşi.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe August 12, 2018 la 7:09am

grazie...

Comentariu publicat de zadic ioana pe August 11, 2018 la 5:31pm

Cu placerea lecturii!

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor