Toate poemele le-am îngropat în Henry

ca pe nişte oameni. Cînd mă învăţam să nu plîng

l-am născut din ultimile lacrimi.

Acum, Henry e singurul meu prieten. Dumnezeu n-a avut

niciodată timp să-mi povestească din iubirile lui.

Nu m-a lămurit cu moartea şi încă multe altele.

 

Dimineaţa devreme ieşim în pijamale la marginea pădurii

să ne dezbrăcăm. Pînă dincolo de piele. Pînă şi dincolo de viaţă.

Ne spălăm unul pe celălalt cu rouă,

apoi cîntăm.

 

Henry sapă cu grijă în aripile păsărilor. De la o vreme,

chiar le mai şi lasă vii.

"Ce faci, Henry? Ce faci, dragule?"

De cînd îi vorbesc despre moarte, începe să plîngă

ca un bătrîn la propria-i cruce.

El ştie că nu va muri. Nu l-am născut ca pe ceilalţi.

Poate chiar e poemul vieţii mele.

 

"În clipa în care va trebui să mori,

mi-aş dori să fii un vierme".

"Da, Henry... ”

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Măriuca Rociu pe Mai 24, 2011 la 1:46am
Bun... Foarte bun. Felicitări!
Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Mai 10, 2011 la 8:37pm
Şi asta bucură. Mulţumesc!
Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Aprilie 6, 2011 la 2:13pm
pentru că viermele se regenerează în momentul în care e tăiat.
Comentariu publicat de eleonora gaspar pe Aprilie 6, 2011 la 1:38am

desi inteleg si gust poezia , totusi, parca viermele acela din final...de ce nu clon?

Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Aprilie 5, 2011 la 10:49pm

mulţumesc mult!

(Henry te mai aşteaptă.)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor