Ieri, totul ar fi început cu a fost odată.
Azi, mama îmi spune să nu mai cred în poveşti,
E prea târziu, maică, e prea târziu.
Şi totuşi semăn cu bunica, ţin mereu mâna pe clanţă să ies,
Ochii mari, obrajii pătaţi cu cretă albă, groasă,
Degetele ca nişte clovni uriaşi.
Dar eu sunt mereu în al nouălea cer, mamă, îi spun.
Mama zâmbeşte, e prea târziu, îmi spune, e prea târziu.

Când ne-am cunoscut cred că nu ştia cine sunt,
Semănam cu un shar-pei şi îmi dădea să beau tot timpul apă.
Mama râdea şi era atât de frumoasă!
Aşteptam dinţişori de lapte dar aveam mânuţe confuze,
Nasturi saşii şi un nas bobârnac.
Acasă eram un fel de Alice într-o Ţară Oglindă,
Universul meu era pictat cu insecte pe un ceasornic fără ac.

Ştii noaptea aceea în care s-au furat caii, mamă?
Mama ştia şi îşi ducea degetele la buze să tac eu,
Eu înfulecam cotoare de varză,
Îmi răsuceam mâinile în oala cu peşti
Şi mă gândeam că nimic nu îmi aparţine,
Că orice lucru e al tuturor
Şi că toţi hoţii de cai sunt copii,
Doar că jucăriile noastre diferă.

L-am auzit pe tata spunând într-o zi
Că s-a dus vecinul, săracul, eu l-am întrebat unde,
Mama îmi făcea cruce,
Cocoşii săreau gardul
Şi o căţea făta puii mei albi iar eu eram nedumerită
De ce nu ies de la început pufoşi.

De atunci copilăria încearcă să scape
Ca şi petalele care se întreabă dacă mă iubeşte sau nu,
Viaţa se rostogoleşte pe un tobogan
Şi mi-e din ce în ce mai frică,
Din camera mea îmi zâmbeşte un carusel fără cai
Şi un ghem fără aţă,
O pernă fără faţă şi aceeaşi podea tare cu lemnul umflat
De nesomnul mamei.

Încă mai aştept o minune,
Dar miroase prea tare a lemn şi anii stau,
Fiecare zi e ca un gând acum, ce nu mai are început,
Doar o prelungire de jocuri cu fragmente de pluş,
Întind mâinile şi am uneori vise că o să cad,
Dar mama mă priveşte dincolo de oglindă
Cu ochiul cât un oftat de cer:
E prea târziu maică, e prea târziu!
Eu cred că am avut o sută de picioare,
Dar au rămas numai câteva urme, pe uscat.

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ion pe Iulie 29, 2009 la 3:04pm
Iata deci ca se poate scrie si cu semne de punctuatie. Cand am facut observatia respectiva, nu am zis ca
nu s-ar cunoaste a scrie cu aceste semne, ci ca unii, nu putini, nu le mai folosesc.
Asa e mai usor pentru cititor, dar si pentru povestitor. Pentru ca isi poate transmite mai usor, si mai precis gandurile.
Bravo, Mira! Excelent poem! Chiar daca e tarziu. Cuvantul mama apare de mai multe ori in poem.

Mama zice, mama face,
O clipa nu are pace.

Mama strange,
Mama plange,
Inima in ea se frange.

Strange "ghemul fara ata",
Legand viata dupa viata.....
Comentariu publicat de Monica Mureşan pe Iulie 28, 2009 la 9:22pm
Un poem impresionant. Duce puţin cu gandul si la Labis, ceea ce nu e rau deloc, dar are personalitate distincta.
Are o fluenta a expresiei care demonstreaza nu numai talent, ci si stapanirea scriiturii. As dori sa mai citesc si alte poeme, eventual tot pe aceasta tema, a retrospectiei/mama/tata.
Comentariu publicat de nina demercy pe Iulie 28, 2009 la 6:52pm

Mira,Mira! Suna frumos numele tau,ca si copilaria din poem.Felicitari.Minunat si de data asta.
Comentariu publicat de CRISTESCU EMANUELA MARIANA pe Iulie 28, 2009 la 5:37pm
Foarte frumos. Emotionant, proaspat si curat. Bravo!
Comentariu publicat de Liviu Olteanu pe Iulie 28, 2009 la 12:12pm
"Fiecare zi e ca un gând acum, ce nu mai are început,
Doar o prelungire de jocuri cu fragmente de pluş.." Rascolitor si nostalgic, freamat si contemplare, dor si durere, soare si culoare, o irepetabila frumusete intr-un cosulet cu imagini inedite. Copilaria, universul nesfarsit al timpului si miscarii, linia melodica a brazdei ravasite de coltii pitorescului ce-si lasa dara plina de imprevizibil pe marea jucausa a explorarii de catre fiecare "bulgaras de aur" ce se rostogoleste intr-o "prelungire de jocuri". De-ar fi in fiece zi, o prelungire de jocuri! De n-am uita sa mai ramanem inca partenerii copilariei. Sau cine stie sa visam, sa vorbim, sa credem si sa iubim ca niste copii. Felicitari Mirela pentru aceasta serpuitoare curgere de emotii in forme si formule inedite.
Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Iulie 28, 2009 la 10:06am
TULBURĂTOR!
Comentariu publicat de NICOLAE ROTARU pe Iulie 28, 2009 la 9:53am
Feminitate frumoasă. Metaforă adecvată. Sonoritate plăcută. Temă răscolitoare. N.Ro
Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Iulie 28, 2009 la 9:16am
Mira, chiar daca crezi ca ai pierdut o suta de picioare, erau ale miriapodudului, tie ti-au crescut aripi iar aripile nu o sa le pierzi cat timp o sa zbori in mirifica lume a poeziei. Poemul m-a facut sa vad zborul tau, frumos si firesc, aceasta lume lirica.
Comentariu publicat de Miron Manega pe Iulie 28, 2009 la 8:08am
Minunata coerenta acestor fulguratii lin curgatoare. Sensibilitate de corp fara epiderma, luciditate lirica aproape severa, elucubratii bine strunite in matca. Mi-a placut poemul.
Comentariu publicat de adamescu cezarina victoria pe Iulie 28, 2009 la 8:08am
Absolut superb acest poem! ca o doniţă cu apă pentru un gâtlej uscat! L-am sorbit şi mi-am potolit setea de dimineaţă. O să-l recitesc, de câte ori îmi va fi sete. Binecuvântez mâna care l-a scris.
cezara

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor