la sfârșit ea i-a spus
în prețul acesta vei obține două trei pâini, câteva cutii de suc de mere
țigări fine și colecția din 64 din paris match
de pe vremea aia
ca și cum tu ai fi un colecționar de obiecte rare
Toate perisabile și i-a spus

să dormi pe o pernă cu pene de găscă
să pui beculețe sau leduri
în ficusul din care s-au scuturat toate frunzele
la prețul ăsta e ca și cum ai merge cu trenul neîncălzit
pe gratis într-o noapte geroasă

tu hotărăști dacă e mai bine să stai toata noaptea în gară
în dej
asteptând legătura dinspre simeria și în timpul ăsta vei merge
la bărulețul prost luminat să bei o cafea
să stai pe o bancă de lemn
până când vânzătoarea de la cfr o să se trezească
în spatele geamului să-ți vânda alt bilet din acelea care seamănă cu lemnul
pe care o să-l rupi cu nepăsare după ce trece conductorul

sau o să-l păstrezi pentru când o să ajungi în cluj
să-l arunci la gunoi atunci când vei scoate telefonul mobil

ca să mă suni și să-mi spui


--


drumul ăsta îl făceam pe autostradă în trei ore
am stat pe banchetă alături de o femeie bătrănă care
mi-a amintit încontinuu de bunică-mea și-mi povestea că ea

și acum face cozonaci de crăciun și nu și-a mai văruit casa de doi ani că nu mai poate
dar anul ăsta a scos totuși linoleumul din bătătura și a mai cârpit,
A îndreptat cum se cuvine pereții

iar o fată tânără în față citea basme din andersen

Nu știu, dar pe drum, aproape ningea
Când am văzut într-o curbă locomotiva și stropii grei, străvezii
Alunecând de pe geam,
Iar șinele erau curate, curate

Vizualizări: 272

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Eunescu pe Noiembrie 27, 2012 la 9:45am

mai bine ma culc.

Comentariu publicat de Daniela Diaconu pe Noiembrie 27, 2012 la 8:57am
Multumesc,Vasile, Mircea, ma bucur ca v-a trezit amintiri si ca v-a placut.
Vasile, e adevarat, poemul porneste de la o amintire din gara dej, prin care am trecut o singura data, intr-o noapte de iarna si a fost o experienta stranie :))
Comentariu publicat de Mircea Draganescu pe Noiembrie 26, 2012 la 8:02pm

”Iar șinele erau curate,curate„, iar poemul asemenea, și nostalgic , și frumos cu o curgere molcomă ca într-o poveste de Andersen,tristă dar....adevărată....!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor