POEME PE UN CUŢIT DE BUCĂTĂRIE

[CONSTANTIN STANCU]

BEŢIVUL

Îşi întindea cămaşa spălata

pe frânghia de rufe,

arunca ambalajul uşor al zilei de luni

peste balcon,

scăpa iluzia peste marginea de fier a balconului,

jos, printre ierburi si pasaje de pietoni

pasările ciuguleau resturile,

sus, el pregătea colivia...

TABLOU CU FECIOARĂ ŞI VRĂBII

Ea sta dezbrăcată la fereastră,

se dorea un tablou viu, din Renaştere,

îi zăresc sânii, pântecul,

cercurile de aur care-i înconjoară trupul ireal...

Striga geamgiul, ţipatul lui de bărbat

sparge ferestrele din cartierul acesta renascentist,

care-si etalează fecioare cubiste

într-o lume romantică

din care au fugit culorile...

cioburi plutesc prin aer,

vrăbii nebune, vrăbii nebune...

CUŢIT DE BUCĂTĂRIE CU VIS SIMPLU

Nu,

nu te plimba cu iubirea pe cap,

nu e joben,

nu, cu sângele-n ascensoarele piramidei,

femei cu sâni ca doua păpădii,

aurul e o metafora în gura faraonului

cu braţe de aur pur...

Puneţi un vers,

atât- un vers

pe tăişul cuţitului de bucătărie,

un alt vers in contul Tristeţii,

veţi descoperi soarele de apa şi

uleiul candelei a cărei memorie-i o flacăra...

CONSTANTIN STANCU