Nu despre mulţi poeţi români contemporani se poate spune că au, ca şi principii, un blazon propriu, un decor şi o tematică uşor de recunoscut după doar câteva versuri, o amprentă unică, inconfundabilă, pusă ca un sigiliu pe fiecare text elaborat. Poetul, eseistul şi comentatorul fenomenelor socio-politice Bogan Ghiu are cu prisosinţă aşa ceva, lucru admirabil azi, când fenomenul literar, după un regres al criticii de întâmpinare, prin dispariţia sau retragerea unor nume grele, precum Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Eugen Simion şi Lucian Raicu, a tins sa devină, o bună bucată de vreme, o masă nediferenţiată decât prin semnăturile autorilor. Cult, erudit, rafinat, concis, eliptic, mereu cu priză la idei revelatoare şi la paradox, Ghiu face figura insolită a unui Borges autohton. El este un poet profund autentic, cu viziuni filtrate prin textele a sute de biblioteci cu rafturile ticsite cu tomuri impunătoare. Bogdan Ghiu are o conştiinţă critică atât de accentuată, încât nu greşesc dacă spun că el însuşi ar fi cel mai bun exeget al propriei opere, lucru care nu este deloc în defavoarea unui poet modern. Recitindu-i creaţia poetică( „Manualul autorului”, Cartea Românească, 2004) şi mi se impune ca o evidenţă faptul că Bogdan Ghiu şi-a găsit încă de la început timbrul, recuzita, stilul şi temele proprii, fiind mereu egal cu sine, fără să coboare valoric, fără să-şi trădeze modul de a scrie, amintind, prin consecvenţa sa stilistică (şi numai prin aceasta), de Bacovia.
Încă de la început, poetul îşi manifestă neîncrederea în posibilităţile de comunicare prin intermediul cuvintelor de care s-a abuzat prin folosinţă excesivă : „prea multe lucruri au fost văzute prin ele/ şi folosite./ Au venit să se aşeze pe foaia albă şi tare/şi să inducă lumea în eroare.”(„Prolog în carte”). Agresivitatea lumii are consecinţe asupra creaţiei : „Mă apăr de ceea ce/ mă înconjoară/ şi scriu un poem debil pe care îl părăsesc.”(„Poem”). În mod surprinzător, poezia nu ţine de tehnică, fiind o chestiune de inspiraţie : „Poezia în poem ca/ şi mine în această cameră/ afurisită şi ca/ şi sufletul în mine/probabil.”(„Poem”). Un fapt ignorat îndeobşte, când este vorba de textele lui Ghiu, este că poezia lui nu mizează în primul rând pe meşteşug şi construcţie. Intuiţia e suverană. Poet hiperlucid, de o inteligenţă sclipitoare, Ghiu este însă tras de mânecă de talentul său incontestabil :”Vine ceva şi se lipeşte strâns de mine -/ este comparaţia cu altceva,/ la fel de singură/ şi de rănită.”(„Poem”). Analogiile şi comparaţia sunt procedee de bază şi vizează fragilitatea eului în faţa lumii. Obiectele sunt puse în oglindă pentru a-şi contempla sinele schimbător, înfometat, devorator : ”Adaug unui obiect/ comparaţia cu sine/ pentru a-l lăsa pradă/ restului hămesit/ de poem.”(„Poem”). Poetul se vede ca pe un vagabond care ne aminteşte de Villon, Rimbaud, Poe şi Buddha, suferind de boala creaţiei :”cu picioarele eliminate în încercări de a şopti -/ amorţeşte, pe cele şapte cărări ale poemului/ se întoarce la tine punctul final, vagabondul/ (fantoma). Şi cum rana urcă pe trup/ mai bine ca soarele, alege-ţi/ singur locul de apogeu/ şi împrejmuieşte-l, descrie-l.” („Poem”). Poezia este, în fond, expresia suferinţei şi a eşecului :”Ce bine/ că poemele apar şi există/ în afara trupului./ Dar ele/ continuă să aibă/ forma organelor noastre./ Ce bine/ că ele nu dau naştere/ la oameni.”(„Poem”). Ghiu „scrie” cu obiecte pe care le poate ignora : „Scriu : Am uitat să citesc,/ ştiu doar să scriu./ Umplu spaţiul cu lucruri/faţă de care să pot fi orb.”(„Poem”). Textul este semnul, urma, rămăşiţa umană a unei existenţe : „Cu creionul pe albituri/ haşurând desenez murdăria/ pe care trebuie să o las cu trupul.”(„Poem”). Nu găsim aici nimic din aglomerările sufocante din textele altor autori. Sugestia, reducerea inventarului la lucrurile esenţiale par a fi deviza poetului.Nimicul, potenţialul, neputinţa de a scrie sunt temele supreme ale acestei poezii :”Aş vrea să urlu/ şi/ să port un titlu.”(„Poem”). Sau : „ Mă gândesc acum la un poem de dragoste/ aşa cum mă gândesc la tine./ Elegia de-a nu putea să mi-l reprezint,/ elegia de-a nu putea scrie măcar DESPRE el.”(„Poem”). N-au fost remarcate suficient ironia şi autoironia, de cea mai bună calitate, care adie prin poemele lui Ghiu : Vai,/ nu pot continua ( niciun pic )/ acest poem/ atât de minunat.”(„Poem”). Geometrii sigure, reconfortante, străbat textele :” Aici e un ocol al locului./ Imposibil să faci poemul perpendicular/ şi să poţi coborî.”(„Poem”). Explorarea străfundurilor lumii se face cu ajutorul unor elemente umile : „Mi-e milă de conserva pe care/ n-o vom deschide la nuntă,/ mi-e milă de noi -/ ce mici sîntem pe/ fundul(sic!) unui poem de/ milă.”(„Poem”). Cuvintele respiră prin gesturile fireşti ale iubitei : „Am văzut-o ducându-se./ Însemna ( câte gesturi plutesc/ în luciul/ mâinii drepte ?( că/ poemul se terminase/ cu bine.”(„Poem”). Toate textele lui Bogdan Ghiu reprezintă căutarea Marelui Poem, fiind ipostaze şi variante ale acestuia, care nu-l multumesc pe poet. „Manualul autorului” este un tratat şi o exegeză la o carte-poem visată, niciodată scrisă, niciodată terminată. Aceasta este cea mai frumoasă şi mai inteligentă utopie din literatura română, având şi cea mai înaltă miză artistică. Este o utopie programată de însuşi autorul ei să eşueze. Proiectată să eşueze, Utopia Marelui Poem triumfă în estetic. În condiţiile în care scrierea efectivă a Marelui Poem n-ar fi avut niciun haz şi nici n-a fost luată vreodată în calcul, renunţarea la scris se preface în poezie. În spiritul autorului, mare iubitor de paradoxuri, am putea spune că poezia sa este un eşec al eşecului. Eşec al nimicului, al golului, al tăcerii. Totul este însă asumat conştient. Există în texte o fugă de propria identitate şi o căutare a acesteia, într-un joc obsesiv de transfigurări. Poezia lui Bogdan Ghiu se priveşte tot timpul în oglindă, căutându-se, rătăcindu-se, agasată de propria imagine, şi regăsindu-se, în cele din urmă, mereu nouă, proteică, surprinzătoare, originală. Dacă modalitatea de a scrie rămâne aceeaşi, viziunile sunt mereu altele. Convertirea existenţei în estetic se face su aparenţele unor minore inventarieri şi ale unor false preocupări tehnice. Ghiu redescoperă mitul lui Manole, din perspectiva,iarăşi, unei autoironii puternice. Ana varsă lacrimi de crocodil :”O, lacrima e semnul/ că ai vrea să digeri/ pe acela care te înconjoară.”(„Poem”). Multiplicarea poemului se poate face la nesfârşit. O doctrină poetică poate genera ea însăşi o infinitate de poeme :”Acum, acum, să pot trăi -/ în locul meu să las/ un poem/ să scrie poeme.”(„Testament”). Poemul e împuţinat, redus la câteva semne grafice : „Punctul alb (care există deja)/ şi punctul negru/ (pe care îl pun eu.)”(„Două puncte”). Poeziile lui Bogdan Ghiu conţin sugestii culturale de o incomparabilă bogăţie. Ca un alt personaj al lui Marquez, poetul scrie, pe fiecare obiect, numele acestuia. E o modalitate de a nega realitatea netrebnică :”Eu scriu pe fiecare obiect, încet, ceea ce e./ Îl înjur.”(„Poem”). Pe alocuri, când se afirmă ca un poet al transcendenţei goale, Ghiu este un poet foarte expresiv : „Împăturită noaptea-n foaie./ O-nţep şi curge în odaie.” „Privirea cotită” (indicaţii de ieşire) este o replică modernă la poemul arghezian „Între două nopţi”.
Poemele lui Ghiu sunt construite, totuşi, cu migală de bijutier. Cercul, rotundul, golul, ca şi nimicul, remarcat mai înainte, adică temele obsesive ale literaturii noi, sunt prezente pe aproape fiecare pagină. „Poemul” este chiar discuţia despre scrierea poemului „NU, NU, altceva ; degradarea cu mijloace pozitive a / primelor cuvinte legate, copilăria şi adolescenţa poemului. / Discutaţi : v-am făcut locul gol. / Învăţaţi să ştiţi totul.”(„Cursivitate”) Scrierea poemului e precum săvârşirea unui act de bunăvoinţă faţă de un pensionar : „Scriu un poem (un fals poem),/ ajut cuvântul să treacă/ şi să încapă cu bine/ între început/ şi/ sfârşit.”(„Poem”). Cuvintele uzate, „sfârşite”, sunt recondiţionate prin construirea poemului, poezia fiind un mod de renaştere, de regenerare a cuvântului : „Vioiciune a cuvântului sfârşit/ care revine, revine/ bucuros în mijlocul poemelor mele.” („Poem”). În logica textelor, poemul îl inventează pe poet : „Cercul mai drept ca vânătoarea - / un singur vers a rămas să/ liniştească poemul/ şi/ să/ mă viseze.”(„Poem”). Semnele grafice sunt şi ele generatoare de poezie :”Undeva/ în poem (nu acesta)/ punctul/ digeră/ liniştea/ în tăcere./ (Aici, în paranteză [aceasta]/ e bine).”(„Poem”). Bogdan Ghiu este un excelent poet erotic. Anatomiile sunt delicioase, cuvintele şi semnele de punctuaţie se contopesc cu peisajul într-o magie indescriptibilă :”Numele tău îmbina copacii,/ imobiliza/ marginile împletite ale lacului,/ cuvintele noi spintecau ridurile otrăvitoare,/ punctul se desfăcea ca o piersică,/ i se vedea miezul ca o săgeată./ Totul se apropia./ Inima începuse să aibă periferii./ Zboruri obscure, cu aripi/ crescute în luminişul stomacului.”(„Poem cu o singură imagine copiată”). Poetul găseşte deseori punctul inefabil, care favorizează geneza poemului :”Poem pe marginea prăpastiei./ Dacă ai veni şi tu/ ar cădea./ Dar ce discursuri înălţătoare/ învaţă el/ şi ce/ recompensă secretă primeşte/ de la punctul acesta bine uns/ şi strălucitor/ ca după o/ naştere.”(„Poem”). Deşi nu lipsită de afectivitate, poezia lui Ghiu refuză sentimentalismul :”Ca un gunoier/ poemul pleacă înjurând.// N-aştept să se termine-n zare.”(„Două Fragmente”). Pendulând între realitate şi imaginar, „poemul” lui Ghiu se află într-o continuă osmoză cu elementele lumii. Poetul reuşeşte pagini excepţionale, de o frumuseţe stranie : „Nu se mai înţelege nimic,/ nu se mai înţelege/ nimic – aici/ e tata ascuns,/ femeia lui de peste mări şi ţări/ îi împleteşte tranşee.”(„La malul poemului”). Naşterea poemului este o înviere cvasidivină :” Să mai rămână de pus doar/ punctul,/ Dumnezeu-Însuşi,/ pata de sine !” („Poem”). Până la urmă, poemul se încheagă din orice, imprimând realităţii o anumită sintaxă, dar şi ameninţând-o cu haosul : „Poţi dumneata să îţi iei răspunderea/ să arunci/ o lume fericită/ în haosul acesta neterminat ?” („Poem”). În universul lui Ghiu nu e obligatoriu ca poemele să fie scrise, ele existând potenţial şi în afara acestuia :”ce lene.../ să nu poţi scrie acest poem/ şi el/ să existe.”(„Poem”). Apocalipsa fiinţei este descrisă admirabil :”Înainte de catastrofă/ cuvintele părăsesc primele fiinţa,/ apar din adâncuri/ purtând forma fisurilor/ din care s-au prăbuşit;/ vreo zece-cincisprezece/ se opresc, privesc înapoi şi ar vrea să te strige./ Acestea vor fi poemul.”(„Poemul”). Reînvierea şi extragerea esenţelor din lucruri sunt idei ce revin constant : „Se extrag zorile din lucruri./ Lumina evadează din lucruri./ Dimineaţa găsim lumina în afara lucrurilor./ Dimineaţa găsim lucrurile în lumina care s-a scurs din ele/ peste noapte.”(„Propoziţii matinale”).
Treptat îşi face loc în texte şi tema cea mai reprezentativă, aceea a tăcerii :” dar tăcerea nu ai cum s-o refuzi/ Ţi-o dau. Eşti prins. Stăpâneşte-o/ cu bine.” Şi încă : „A scrie înseamnă a nu vorbi, a tăcea./ A te constrânge singur/ să taci./ Scriu ca să tac.” („Când nu apari”). Tăietura versului este impecabilă şi prospeţimea notaţiei remarcabilă : „Cum stai în amintire şi o lumină/ numai a ta te luminează din/ când în când. Tu eşti pământul/ amintirilor mele, mama memoriei, bombardată cu seminţe de toate soiurile, din care alegi...” („Loc natal”). În ultimele volume el scrie un tip aparte de poezie care ar merita o discuţie separată. Textele sale , ca şi cele ale lui Henri Michaaux, dar în cu totul alt registru, par a fi trecute prin eprubetele, retortele şi alambicurile celei mai rafinate inteligenţe.
Bogdan Ghiu este un mare poet , un adevărat clasic al generaţiei 80, un autor care este singurul stăpân şi locuitor al unui teritoriu liric inconfundabil. El ne face să ne gândim, cu speranţă şi îndreptăţire, la un Nobel românesc.


Şerban Tomşa

Vizualizări: 211

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de florin contrea pe Iulie 28, 2009 la 11:32am
OAMGIUL MEU SINCER
... pentru studiile domnului Bogdan Ghiu. Ma bucur ca mai supravietuieste critica literara de calitate.
Florin Contrea
Comentariu publicat de CONSTANTINESCU MARIANA pe Iulie 28, 2009 la 10:25am
Postaţi vă rog şi poeziile lui Bogdan Ghiu.
POEMUL CU O MIE DE FEŢE , de ŞERBAN TOMŞA conduce la dorinţa de a şi citi personal poeziile acestui,, puşti minune'' al anilor '80, cum se exprima cineva înaintea mea . Personal , aş vrea să admir şi eu, creaţia unuia dintre candidaţii la un ,,Nobel'' românesc, cum ne sugera Şerban Tomşa în încheierea ,,Poemului...''
,,El ne face să ne gândim, cu speranţă şi îndreptăţire, la un Nobel românesc.''
Comentariu publicat de NICOLAE ROTARU pe Iulie 28, 2009 la 9:57am
Bogdan Ghiu merită atenţie. Autorul are meritul de a o atrage. Frumos că nu ne suntem indiferenţă! N.
Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Iulie 28, 2009 la 9:01am
Un buchet de flori pentru tine, Bogdan Ghiu. Constranse sa taca, florile vorbesc sufletului. Bogat si fericit cel care le intelege graiul, poetul.
O dimineata de august. Ca intr-un talou renascentist, peisajul patrunde prin ferestre si-mi aduce racoarea impaduritelor dealurilor transilvane. Retorta alchimiei lirice extrage esente de iarba, de pin, de stejar din trecutele paduri si esente de frezii din buchetul de flori.
ing.chim. Victoria Stoian
Comentariu publicat de Pompiliu Comsa pe Iulie 28, 2009 la 7:04am
Cuvinte extrem de bine exprimate despre pustiul pe care-l descopeream prin anii trecuti la Constanta si-n casa caruia am avut ocazia sa ma simt excelent de fiecare data cand am fost gazduit.Din pacate viata m-a despartit de Bogdan,dar asta nu inseamna ca nu i-am urmarit evolutia fulminanta si devenirea ca om de cultura pe care o merita din plin.Si,totusi,o seara a aducerilor aminte parca e tot mai apropiata si mai necasara pentru a fi reiinviat spiritul cenaclului Adolescentin 75 cu care am cucerit impreuna litoralul.Mai erau Gabi Sauciuc,Doru Ban,Lucian Cristea,Ovidiu Dunareanu,Arthur Porumboiu si multi altii.Poate randurile mele vor cadea sub ochii lui Bogdan si-mi va da un semn de viata la 0723-987104 sau 0236-494288.Astept,cu plecaciune, jr.dr.Pompiliu Comsa

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor