reţeaua literară
poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
Poemul unei cutiuţe de chibrituri
se desface în milioane de omuleţi.
Uneori scriu poeme proaste. Poate chiar bune.
Aprind un chibrit din buzunarul în care odată
mi-a încăput cerul, ridic foile ca pe-un
prunc la botez şi le dau
foc.
Cîndva,
oamenii n-au ştiut să moară,
oamenii nu erau răi,
oamenii c h i a r erau Frumoşi.
Ploaia cădea atunci să ude pămîntul
şi nu intra niciodată în
mine.
Demult, cerul mi-a crăpat în sînge.
Cînd aprind lumina,
numele meu e un criminal.
Oamenii nu mai sunt buni şi
nici măcar frumoşi.
Oamenii mor şi c h i a r le place s-o facă
ca şi cum asta ar însemna viaţă.
Nimeni nu se mai ruşinează să moară.
Azi scriu mai bine,
dar eu n-am scris niciodată oameni.
Mi-ar plăcea să-i inventez altfel decît sunt,
s-aprind un chibrit şi să-i înfieze lumina,
dar nu e aşa.
Hîrtia pe care scriu e o plantă carnivoră -
de fiecare dată îşi cască gura
să îi înghită.
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de TIMERMAN DUMITRU pe Iunie 15, 2011 la 2:19pm
-
Interesant poemul. M-au impresionat versurile NIMENI NU SE MAI RUŞINEAZĂ SĂ MOARĂ...
Este interesantă percepţia morţii şi de către unii filosofi... M-am gândit şi eu de nenumărate ori la moarte, dar în acelaşi timp m-am gândit şi la viaţă. Eu încerc să înţeleg moartea prin naşterea mea. Mă gândeam de multe ori la moarte… şi pot să spun că nu îmi este frică de ea. O percepeam ca şi cum ar fi naşterea mea. Naşterea sau venirea mea în lume nu m-a durut,n-am ştiut nimic despre ea. Moartea cred că este la fel. Omul când moare efectiv nu mai ştie că moare. Despre moarte se spune că noi oamenii îi dăm dimensiuni hidoase şi permitem să ne macine conştiinţa la o anumită vârstă. Eu nu mă gândesc la moarte ca la ceva anormal. Eu cred că după moartea mea voi pătrunde într-o altă dimensiune a existenţei, nepercepută de noi ca fiinţe umane.
Mă îngrijorează în schimb altceva. Am conştientizat faptul că eu m-am născut pentru a îndeplini o misiune umană. Mă pregătesc pentru trecerea într-o altă dimensiune, din punct de vedere spiritual, dar şi material. Doresc să fie totul în ordine în momentul desprinderii din trup. Această pregătire o fac în fiecare oră, în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an de viaţă. Mi-e teamă să nu greşesc, să nu încalc regulile morale şi juridice. Doresc să fiu cinstit faţă de mine însumi, dar şi faţă de familie, faţă de semenii mei. Prin creaţiile mele, prin faptele mele doresc să-i fac pe semenii mei mai buni, mai sensibili, mai umani.
Consider că şlefuirea sufletului şi înălţarea lui pe culmile Luminii este rostul nostru în această lume. Acesta cred eu că este sensul vieţii. De multe ori prin voinţa noastră complicăm viaţa, dar de fapt ea are nişte reguli precise, pe care le regăsim în morala creştină. Suntem de fapt nişte gladiatori, nişte fii ai Luminii, care au menirea de a lupta împotriva forţelor întunericului. Acesta este un alt motiv pentru care nu mi-e frică de moarte. Bunicii noştri spuneau că la sfârşitul unei zile nu trebuie să rămâi neîmpăcat cu fratele tău sau cu semenul tău, dacă te-ai certat cu el. Ei se gândeau la moarte în momentul în care apelau la această înţelepciune. Bătrânii presupuneau că în timpul nopţii, omul ar putea să moară, iar iertarea şi împăcarea sunt necesare înainte de moarte, ca o lepădare de păcate, ca o spovedanie.
Dacii plângeau atunci când se năştea un copil şi se bucurau când omul pleca din această lume, care este mai mult un teatru de război, atât la propriu cât şi la figurat. Un călugăr spunea, cu ocazia unei manifestaţii, că noi n-am venit în lumea aceasta în vacanţă sau în concediu. Ne-am născut pentru a deveni luptători împotriva Răului. Coşbuc afirma în versurile lui cu nonşalanţă că viaţa este o luptă, şi ne îndeamnă să ne luptăm cu dragoste, cu dor. Iisus Hristos spune: " Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Cine va crede în mine se va muta din moarte la viaţă ". Putem înţelege, la figurativ vorbind, că acum suntem morţi şi luptăm pentru adevărata viaţă. Moartea de fapt nu există...există doar trecerea, metamorfoza şi faptele noastre săvârşite pe câmpul de luptă al vieţii pământene.
-
Comentariu publicat de Diana Frumosu pe Iunie 14, 2011 la 5:50pm
-
Marilena, chiar plouă. Plouă torenţial.
Mircea, mă bucur să ştiu asta.
Mulţumesc!
-
Comentariu publicat de Mircea Draganescu pe Iunie 14, 2011 la 5:28pm
-
” oamenii c h i a r erau Erumoși(...) astfel încât,” s-aprind un chibrit și să-i înfieze lumina ” Azi scrii mult mai bine, aproape sublim....Felicitări!
-
Comentariu publicat de Marilena A. pe Iunie 14, 2011 la 5:27pm
-
Despre oameni:
"Mi-ar plăcea să-i inventez altfel decît sunt,
s-aprind un chibrit şi să-i înfieze lumina..."Diana, luminezi frumos, chiar daca pe fondul poemului tau aud cum ploua tristetea...
-
-
Mircea, Nicolae, George am rămas surprinsă de buna apreciere a acestui poem. Mulţumesc şi vouă!
vă mai aştept.
-
-
Ioan-Mircea, mulţumesc. Încîntă rîndurile!
I'm flying
-
-
Adrian, Gelu, comentariile voastre sunt mai sus decît ceea ce ştiu eu, dar mi-aţi trezit interes în descoperirea lui Berryman şi pătrunderea repetată, tot mai profundă, în teoria literară.
mulţumesc!
-
-
Emilian, mulţumesc. Mă bucur de această încredere care încurajează. Atîta timp cît voi scrie, nu voi îmbătrîni.
-
Comentariu publicat de george ionita pe Iunie 14, 2011 la 9:07am
-
Felicitari, frumoasa Diana!
-
Comentariu publicat de Ginghina Nicolae pe Iunie 14, 2011 la 8:38am
-
Poemul este superb, dar versurile de mai jos mi-au propus un loc în vasta împărăţie a frumosului:
"Aprind un chibrit din buzunarul în care odată
mi-a încăput cerul, ridic foile ca pe-un
prunc la botez şi le dau
foc."Acum sunt mai bogat.
Mulţumesc, Diana Frumosu!
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară