Poezia lui Ibn Gvirol, o recenzie de carte

Vulturul în colivia sa


Poetul nostru Ibn Gvirol (Avicebron) revine tradus în engleză într-o nouă carte: "Vulturul în colivia sa: Poeme de Solomon Ibn Gvirol" versuri traduse în engleză de Raymond Scheindlin. De la primul contact cu versurile sale traducătorul ne prezintă un spirit furios, revoltat care aparţine unui ilumist al Evului Mediu. La naiba cu forma politicoasă şi stilul elegant folosit de predecesorii săi care vizau în texte echilibru şi armonie. Născut la Malaga în Spania (1021) Ibn Gvirola avut o fire bolnăvicioasă şi o viaţă scurtă. Moare la numai 37 de ani. O bucată de vreme îl vom găsi la Sargossa sub patronajul evreului Yekutiel Ibn Hassan, de acolo tânărul dezvoltă o relaţie plină cu năbădăi cu Samuel ha-Nagid, un mare om de stat evreu, poet şi rabin stabilit în Granada.  
Se dedică unor scrieri filosofice metafizice şi logice, comentează Biblia, cât şi gramatica ebraică. Activitatea lui complexă, cu sute de poeme, este suficient de vastă ca să-l considerăm pe Ibn Gvirol a fi unul din cei mai mari poeţi evrei ai Evului Mediu. O serie de poeme religioase au fost adoptate de comunităţi religioase şi incluse în cărţile de rugăciuni. I se atribuie şi trei lucrări în proză, scrise în limba arabă: "Izvorul Vieţii" (un dialog metafizic) , "Ameliorarea calităţilor etice" şi "Perle Alese "- o colecţie de proverbe. 
Aceste scrieri au un conţinut vădit filosofic, cu o distinctivă reverenţă pentru filosofii Greciei antice, şi evident, provoacă indignarea cercurilor religioase. Traducătorul englez, subliniază că majoritatea evreilor educaţi în Evul Mediu aveau araba limba maternă şi se bazau pe studiul textelor culte arăbeşti care aveau ca subiect filosofie, medicină, astronomie, matematică şi logică. Chiar şi poezia arabă pre-islamică era studiată şi preţuită. Mai mult, poezia scrisă în ebraică după secolul X devine utilă relaţiilor sociale, discursului în public şi un preţuit obiect de distracţie. Noua poezie laică se dezvoltă în paralel cu textele biblice care şi ele sunt parţial stilizate conform cu tradiţiile literaturii Arabe. Ibn Gvirol apare la circa 80 de ani după introducerea noii poezii ebraice, deja experimentată de Samuel haNagid care era faimos în Spania medievală pentru un voluminos corp poetic, mult apreciat de artisocraţia vremii. Ibn Gvirol preia tehnicile poetice ale acestuia, aplicând o tratare de cele mai multe ori, mai amară. 

Temele lui Ibn Gvirol 


Găsim panegirice care celebrau diverşi patroni sau notabili, lamentări pentru cei morţi, blesteme la adresa unui rival care îi ameninţă reputaţia. Alte poeme erau descrieri ale naturii, scrieri amoroase, ode despre ritualul băutului vinului, glume şi epigrame. 
Poemele laice erau rigid rimate, cele lungi împărţite în două secţiuni. Prima secţiune era un crescendo dramatic spre un punct de înaltă tensiune, cu o descreştere emoţională în a doua parte. Emoţia rezidă în retorică, în echilibrul între sunete şi imagini. Iată cum arată o furtună în noapte : 

Noaptea îmbracă scrisul mea în lanţuri negre- 
Fulgerul le străpunge cu lăncii de lumină 


Despre un palat la ţară: 

El bucură inimile sărmanilor ţărani, 
cei duri, uită de dorinţe 
L-am văzut odată, mi-a gonit necazurile 
În el, inima mea şi-a găsit liniştea 


Aceste exemple arată simetrie şi armonie în text. Dar poetul ştia să modifice legile timpului, cum vedem în exemplul următor în care tratează neplăcerea insomniei într-o viziune concretă, cu totul neconvenţională: 

privesc în sus, în lungul nopţii de nesomn 
de parcă ochii-mi sunt aprinse verige 
şi stelele din cer, toate, cârlige.. 


Şi după acesată noapte mizerabilă de nesomn, Ibn Gvirol găseşte umor în zorii răsăritului cu lumina difuză de la umezeală: 

Pe când în astepare eu, noaptea-i gata să bărbierească 
capete mirate, ude de prea multă rouă... 

Chiar în descrierea unei imagini frumoase, poetul este gata să introducă gânduri rele.
Roşul unei roze de pildă: 

...o fată fuge strigând 
cu mâna pusă-n cap, vai câtă oroare.. 

Sau o rafală de ploaie colorează sângeriu grădina: 

.. norul a lăcrimat 
stropindu-ne cu-o mân
ă tremurândă 
aşa cum Aaron stropea altarul sau cu sânge .. 


Grotescul apare până şi în poezia de dragoste în care descrie obrajii iubitei, aluzie la povestea crudă a Tamarei din Biblie : 

... alb şi roşu, ca o placă de marmură 
mânjită cu sângele iubiţilor, etc 


Tendinţa exagerării ajunge la vârf într-o serie de poeme construite din imagini morbide. În câteva îşi descrie bolile cu imagini neîntâlnite în literatura ebraică, pe atunci distinsă prin delicateţe şi armonie: 

În rănile mele împing şi ară fetuşi, până ce-mi capătă 
sângele la supt.. 

Iată o ultima încercare de a descrie un buchet, florile roşii în contrast cu frunze verzi: 

..ca un copil obraznic care râde, iar tatăl sau îl pălmuieşte 
colorându-i obrazul cu ruşine şi teama 
unui bărbat trezit din vis 
a unui om căzut ce nu se poate ridica 
ca un vultur prins într-o capcană ! 


Un alt aspect al pesonalităţi sale este îndepărtarea de colegii săi, tinerii poeţi ai vremii care îşi cântau osanale, evitând să se descrie negativ, sau a fi afectaţi de problemele existenţei. Din contra, la Ibn Gvirol poezia este auto-biografică. El se portretizează bolnav, singur, neînţeles, un intelectual străin a cărui simplă ambiţie nu este suficientă în ai aduce faima dorită. Ba din contra poetul este încercat de dorinţa defăimării: 

"Limba-mi-e ascuţită, cum peniţa scribului de curte 
laudă un amic, sau striveşte un duşman." 


Raymond Scheindlin nu trasează o graniţă clară între realitatea lamentărilor biografice şi poezia scrisă de poet. Oricare ar fi ea, rezultatul este depresiv. Putem accepta ca adevărate reclamaţiile sale legate de sănătate, insomnie, veşnica sleire. Se plângea că-i lipseşte familia şi amicii de încredere. Ca să-şi deschidă sufletul, multe din poeme încep cu un dialog presupus între poet şi un prieten, desigur imaginar. Chiar şi acest elusiv personaj cu intenţii de susţinător, devine uneori critic, reproşându-i anormalitatea şi astfel accentuând izolarea autorului. Vom găsi afirmaţii cum că textele lui nu-s înţelese de cei din jur de parcă ar fi un Grec vorbind o altă limba. Adevărul este că omul de rând nu-i digera scrisul filozofic. Cu siguranţă, literatura sa egocentrică şi sensibilă, străină esteticii la modă, este principala cauza a eşecului sau literar. 


Textul religios 

Ibn Gvirol este primul poet ebraic care îndrăzneşte a se adresa lui Dumnezeu în probleme triviale sau intime, în opoziţie cu textele liturgice acceptate de public. În multe poeme religioase adresate Domnului versurile sunt organizate ca să conţină EU (cel ce se roagă ) adresând pe TU (Domnul). 
Rugăciunea apare uneori a fi o spontană expresie a sufletului, care ne mărturiseşte natura sa divină. 
În contrast cu poezia sa personală, de o retorică greoaie, aici stilul este limpede, evocativ pentru starea de armonie dintre om şi divin. 

 ..trei lucruri văd cu ochii laolaltă 
deapururi aduc gândul Tău aproape: 
Simt Numele tău Slăvit, când privesc în sus cerul 
Gândurile mele se înalţă, când aflu cum am fost creat, 
să vieţuiesc pe pământul unde aparţin 
Tristeţea minţii mele când spre-năuntru mă privesc 
Şi-n toate clipele îmi zic "O sufletule, binecuvântează pe Domnul Adonai


Este aici o repetare a ideii pe care Ibn Gvirol o vechiculeaza în poezia sa religioasă: 
- omul îşi găseşte adăpost în lăcaşul spiritual şi nu în cel material. 
Dar mai există un aspect care îl frământă: înţelepciunea, pe care simte că nu o va atinge şi nu va înceta să-şi exprime frustrarea. Semenilor săi se prezintă a fi arogant, le e superior, dar în faţă înţelepciunii el devine un solicitator al ei. Iată Înţelepciunea personificată într-o femeie iubita, poate chiar o rudă: 

Cuminţenia este mama sufletului meu 
Înţelepciunea, ea mi-e soră 
Pe ea o preţuiesc mai mult decât o perla rară 
Lumea întreagă ..mi-e numai amantă 


Cât despre suferinţa neatingerii înţelepciunii (care e rezervată divinităţii) Ibn Gvirol propune discuţia dintre discipol şi maestru, aşa cum e găsită în " Izvorul Vieţii": 

Trebuie să-ţi ridici inteligenţa la o înţelegere supremă, purificată de orice strop de sensibilitate, eliberată din prizonieratul naturii, acolo vei găsi substanţa înţelegerii, miezul şi virtutea înţelepciunii.. 


Această cerere este practic imposibilă. Ea impune rezistenţă la lumea materială în timp ce ignorăm sărăcia şi boala care ameninţă intelectul şi aşa deranjat de nevoile fizice şi dorinţele fireşti. Trebuie să abandonăm trupul ? să-l uităm neglijat? 

" Să ştii că nimeni nu-şi înfrânge mizeria 
până nu-şi devoră propria sa carne ..." 


Poetul detectează un alt adversar al înţelepciunii visate: Timpul, pe care îl reprezintă că fiind un personaj aducător de greutăţi şi mizerii în viaţă, tot ce sustrage fericirea unui individ, până la moarte. Împotriva acestui malefic personaj Ibn Gvirol se angajează a fi un cavaler cu un ţel dublu: faima şi înţelepciunea. Dar înţelepciunea nu poate fi atinsă cât timp sufletul e prizonier trupului. Ibn Gvirol îşi doreşte moartea care să pune capăt suferinţei, eliberându-i sufletul pentru reuniune cu înţelepciunea Divină. Ce decepţie are acela care se bate cu Timpul în atingerea înţelepciunii divine! Ca şi în zilele noastre, patronii, cei bogaţi, caută putere, bani, viaţă luxoasă iar arta pe care o preţuiesc este în jurul florilor şi al vinului, sau a unui Eros convenţional, fără pic de interes pentru zbucium şi cercetarea vieţii. Poetul ridiculizează patronul care în grădina palatului său se crede un zeu în aşteptarea răsăritului: 

"Când soarele răsare peste noi 
Să-i strigăm cu voce tare:   Opreşte ! Nu depăşi limita! 
Recunoaşte că nobilul nostru stăpân te eclipsează, 
cu lumina-i strălucitoare, aidoma cu a orişcărui soare!" 

Concluzia operei sale este invenţia unui nou stil poetic care îmbină in mod grotesc decrepitudinea umană opusă convenţiilor timpului său, legate de pietate, studiu, succes. El ridiculizează pe cei care ating bunăstarea economică prin simpla supunere la normele sociale agreeate. La celalt pol filosoful, gânditorul de valoare este ignorat, neînţeles şi neapreciat de contemporani.
Conştient de vina non-conformanţei, poetul scrie: 


Uneori cred că D-zeu mi-a pus în gură o nestemată, 
în gură fiind, ea se transformă în cărbune 
sau poate în ceva care seamănă a cântec 
care de-i fredonat, el pute 
amestec de parfum şi putrefacţie.. 




*** 
  Texte şi comentarii ingrijite de Adrian Grauenfels  pentru - Vulture in a Cage: Poems by Solomon Ibn Gabirol, translated from Hebrew by Raymond P. Scheindlin.

 

Vizualizări: 129

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor