POEZIE

[MIHAIL TĂNASE]

CIȘMEAUA

Dopul fusese pus,

apa urca din ce în ce

mai mult,

până la genunchi,

până la piept, -

scaunul cu rotile

nu se mai vedea

era cuprins de

vâltoare,

apa tot creștea

până la umeri,

până la gură,

te strigam din răsputeri

dra numele îți era

mai mult bolborosit,

                                                              te strigam disperat

din apa care tot creștea.

De peste drum

mă priveai rece,

cu zâmbet sarcastic,

eu tot te strigam,

fără să înțeleg

nepăsarea ta.

Căutam în jur

dar nu era nimeni

care să scoată dopul,

toată lumea dispăruse,

apa mă acoperise,

nici nu știu dacă te mai

strigam sau nu,

vedeam doar o luminină

ce se apropia,

din ce în ce mai mult,

eu zburam către acolo,

lumina devenea

tot mai puternică,

mă învăluia în nuanțe

de gri, apoi o bufnitură

m-a trezit la realitate:

visasem...