croșetezi frunze, una pe față, una pe dos, 
tragi cu sete dintr-o țigară și, uite, deșiri plopul din față,
îl iriți, îl muști,
numeri repede, din ce în ce mai repede, un ochi viu, unul mort, 
unul respiră, unul tușește,
până ce, în sfârșit, octombrie începe să se dilate,
e un bețiv întârziat, rătăcit în tranșeele din interiorul tău, 
e frig, e multă singurătate, e teamă,
ai războiul cu pereții pe care nu-i mai suporți,
n-u-i-m-a-i-s-u-p-o-r-ț-i,
ceva mai târziu, muncitorii de la canalizare
vor instala țevile prin care
se va duce dracului toată melancolia 
din fiecare, 
imediat cum tragi apa

auzi cum trosnesc oasele fiecărei frunze, sub tălpi,
ușor debusolat, te întrebi dacă mai e ceva de vindecat, dacă există un medic ortoped
al acelora care au sentimente fracturate, care gândesc că timpul e un reparator universal,
că are el bandaje pentru suflet,
de la înălțimea copacului în care pendulezi atât de nehotărât
vezi cum peste oraș picură precum ochii unei icoane care nu mai crede în minuni

te imiți, îl vezi pe celălat 
cum gesticulează teatral
la oglindă, asta e lama care te va scăpa de obsesia 
că moartea ține de neprevăzut,
15:39, ziua 17, undeva în era de după cristos,
nu-l crezi în stare, îi vezi lașitatea din pungile de sub ochi,
în tremuratul atât de fin al degetelor, 
în forma buzelor care imită un sărut de adio, de care evident că nu-i pasă cuiva,
nici măcar ție,
în felul în care pare atât de hotărât să te înlocuiască,
să rămână absolut singur,
el, numai el, fără nici un pic de tine,
dualitatea asta te îngrozește,
de sub tocul ușii, până jos, în parcare, sub autoturisme,
fiat punto, ww passat, un bmw seria 5, cu geamuri fumurii, 
ca ochelarii care ascund tot întunericul din fiecare,
ies litere ca niște role cinematografice,
le vezi proiectate pe asfaltul umed, 
euridice va muri oricum

cauți în interiorul tău,
moartea e oricând un refugiu,
un loc unde tu ești cel care descoperă că a supraviețui e adevăratul miracol,
sapi în calcar și, iată, direct cu sânge 
desenezi în partea întunecată a zidului, pe dedesubt,
o vânătoare la care tu ești cel hăituit

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Popescu Carmen Georgeta pe Octombrie 18, 2014 la 1:37am

Vă citesc în tăcere de multă vreme, așa simt că se cuvine. Pentru că poeziile dumneavoastră mă hrănesc și uneori îmi țin loc de rugăciunea celui care nu se teme să caute, să vadă, să creadă.

Apreciere sinceră!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor