Poveste de început de primăvară (XXV)


- Este numai vina mea că m-am îmbrăcat în pijamale. Se făcuse târziu şi am crezut că nu mai vii, mă pregătisem de culcare.
- N-o să stau mult, am venit doar să te vad şi să îţi spun ce program avem pentru weekend.
- Cum se simte fiul tău?
- Bine, are un moral excepţional! Trebuie să stea la pat până se însănătoseşte! Iubita lui va sta cu el în weekend cât suntem noi plecaţi. Abia că îşi mai fac planuri de nuntă.
- Mă bucur nespus că se simte bine şi că are o prietenă aşa de ataşată şi iubitoare!
- De aceea se şi căsătoresc pentru că se iubesc mult!
- Abia aştept să îi cunosc!
- Când ne întoarcem de la munte, trecem pe la mine şi îi vei cunoaşte!
Ştefan se uită la ceas şi continuă:
-      Mâine, vin pe la ora 7,30 să te iau pe răcoare să ajungem devreme la munte. Acum haide, să te ajut să îţi faci bagajele!
-      Mulţumesc, mă trezesc mâine dimineaţa mai devreme să le fac, nu am multe! Şi aşa, cred că nu am să pot dormi toată noaptea de emoţii. Nu mi-ai spus unde mergem, la munte!
-      Pe lângă Braşov, la o cabană! Să nu îţi faci griji, sunt toate condiţiile de locuit. Sunt sigur că o să-ţi placă şi o să mai vrei să mergem.
-      Abia aştept dragul meu! Văd că vremea ţine cu noi, este cald, frumos!
-      Totuşi să îţi iei şi ceva de îmbrăcat pentru vreme rea, chiar dacă nu plouă, seara şi dimineaţa este răcoare.
-      Ştiu, întotdeauna când plec la munte îmi iau un pulover mai gros şi blugi.
Ştefan o sărută îndelung, îmbraţişând-o ca semn de plecare. Ilinca îl conduse la uşă şi îl sărută şi ea. Apoi, puse ceasul să sune destul de devreme să aibă timp de făcut bagajele şi se aşeză în pat.
Adormi într-un târziu. O trezi soneria ceasului. Parcă nu dormise, aşa se simţea de obosită; ce-ar fi mai dormit! Se duse în baie să-şi facă toaleta de dimineaţă şi se mai învioră. Îşi puse de cafea. Bagajele le făcu repede. Se îmbrăcă într-un pantalon de blugi treisferturi şi cu un tricou alb care se mula foarte bine pe coapse. Făcu sandwichiuri la toast cu şuncă şi caşcaval şi apoi bău cafeaua. Niciodată, oricât de devreme sau târziu se trezea, mânca ceva înainte de a-şi bea cafeaua de dimineaţă. Aşa se obişnuise de-o viaţă! Împachetă câteva sandwichiuri şi pentru Ştefan şi le puse într-o pungă împreună cu un termos cu cafea şi câteva pahare de unică folosinţă.
Se apropie ora plecării. Lăsă totul în ordine: spălă ceaşca, ibricul şi farfuria, închise gazul, apa, udă florile şi lăsă un geam întredeschis la balcon. Se auzi sunetul interfonului.
-      Am venit iubito! se auzi vocea lui Ştefan. Urc imediat!
Ilinca se duse la uşă şi aşteptă să urce. Deschise. Se salutară,  îmbrăţişară şi sărutară. Ştefan intră în sufragerie şi luă bagajul Ilincăi. O ţinu de o mână cât coborâră scările şi cu bagajul în cealalată, ajunseră la maşină.
În timp ce punea bagajul iubitei în portbagaj îi spuse că a trebuit să împrumute roata de rezervă de la maşina fiului său fiindca a lui avea pană şi nu reuşise să o facă de pe o zi pe alta.
-      Bine că nu are nevoie de maşină fiul tău!
-      Aşa am zis şi eu când am luat roata de rezervă din maşina lui, zâmbi Ştefan. Draga mea, vrei să îţi las scaunul mai pe spate? Este drum lung şi nu vreau să ai dureri de mijloc. Ai luat medicamentele cu tine, nu?
-      Nu le-am uitat, sunt în geantă. Chiar mi-am luat “porţia”, acum, înainte de a
pleca, după ce am mâncat şi mi-am băut cafeaua. Tu ai servit ceva?
-      Nu, eu nu mănânc aşa de dimineaţă iar cafeaua o beau întotdeauna când ajung la birou.
-      Atunci, o să facem popas că am luat cafea şi sandwichiuri la pachet pentru tine!
-      Mulţumesc, draga mea, la toate te gândeşti! Din zi în zi te iubesc şi mai mult! şi o sărută. Am luat şi eu nişte fructe şi apă plată, sunt pe bancheta din spate. O să ne oprim în Braşov şi o să facem mici cumpărături: legume şi ceva dulce, pentru desert; restul, avem de toate.
Au poposit aproape de Câmpina. Ştefan mâncă sandwichiuri şi bău cafea iar Ilinca manca fructe şi se mişcă un pic pentru că simţise că înţepenise în poziţia aceea pe scaun şi o cam durea mijlocul dar nu spuse nimic, decat îl rugă pe Ştefan să îi îndrepte scaunul, să nu i-l mai lase pe spate.
-      Nu te simţi bine, nu-i aşa?
Îndreptă scaunul înainte de plecare.
-      O să mai facem o pauză înainte de Braşov, să mai schimbăm poziţia scaunului şi tu să faci un pic de mişcare. Nu vreau să ai probleme!
După cele două popasuri ajunseră cu bine la destinaţie. Cabana se afla într-o poieniţă, la o margine de pădure de conifere, pe marginea unui râu: avea şi soare şi umbră. Heleşteul cu peşte se afla în spatele cabanei, aproapre de râu. Totul în jur era verde: atât iarba din poieniţă cât şi pădurea de conifere.  Starea statică a peisajului- nu adia nici o pală de vânt - dădea, aparent, o stare de linişte odihnitoare, dar numai atunci când, după ce s-au cazat şi au ieşit afară, atât trilurile păsărelelor cât şi zgomotul apei din râul care se afla nu departe de cabană au spart liniştea. În faţa cabanei îi aşteptau un bărbat care le-a înmânat cheia; era cel care se ocupa de administrarea acesteia în lipsa proprietarului.
-      Dacă aveţi nevoie de ceva, să-mi spuneţi: am lapte proaspăt, brânză de vacă şi oaie, dacă doriţi pot să vă aduc diseară.
-      Mulţumim frumos! Cred că puteţi să ne aduceţi nişte lapte proaspăt, în rest, ne-am adus noi de acasă, nu stăm decât în acest weekend! spuse Ştefan.
Bărbatul a plecat rămânând că pe seară să se întoarcă să aducă lapte proaspăt. Ilinca era încântată atât de priveliştea din jurul cabanei cât şi de  interiorul ei. Construită din lemn, cu parter şi mansardă, cu o arhitectură cochetă, mobilată în stil rustic, cabana avea un aer primitor încă de la intrare. Livingul care nu era aşa mare dădea acea intimitate în doi: canapea şi două fotolii din lemn natur, cu huse din cuverturi ţesute în multe iţe, din mai multe culori, o masă de lemn pe mijloc unde se lua masa, cu o faţă de masă cusută în stil naţional, un şemineu din cărămidă, pereţii din bârne din lemn iar pe jos două covoraşe din lână, ţesute.  Bucătăria tot la parter, dotată cu tot ce trebuie iar baia, la fel. Sus, la mansardă, exista un dormitor spaţios, un grup sanitar şi un birou. Sub bucătărie se afla un beci unde erau depozitate  conserve şi o micuţă cramă.
-      Îmi place foarte mult cum arată cabana, dragul meu! Este atât cât trebuie unei
familii formată din două-trei persoane!
-      Păi, familia prietenului meu este formată chiar din trei persoane: fata lor urmează să se căsătorească şi ea, este suficientă pentru ei. Haide,  să-ţi arăt iazul cu păstrăvi!
O luă de mână şi merseră în spatele cabanei unde se află iazul. Era ca o piscină, dreptunghiular, pereţii, de o parte şi de alta, întăriţi cu dulapi din lemn iar pe mijloc un pod tot din lemn pe care puteai să stai să pescuieşti. Apa era limpede şi păstravii se puteau vedea cu ochiul liber.
-      Cine are grijă de ei când familia prietenului tău nu este aici?
-      Acelaşi om care are grijă şi de cabană, este angajat permanent, chiar când prietenii mei vin aici, acesta vine şi are grijă de iaz.
-      Nu este aşa uşor să întreţii o cabană la munte: este cheltuială multă!
-      Ei, da, aşa este, dar eu nu-l vaiet pe prietenul meu pentru că are posibilităţi financiare.
Haide, să facem un grătar, ce zici? Mie îmi este cam foame! Nu mâncăm peste astăzi dar mâine, sigur; o să pregătim mici şi carne de pui.
-      Haide! Şi mie îmi este foame! Eu o să pregătesc carnea şi tu faci focul.
În curte se află un şopron plin cu lemne tăiate. Grătarul construit din caramidă era chiar în spatele cabanei, lângă iazul cu peşti. Acolo se află şi o masă cu scaune confecţionate din lemn unde puteai lua masa.
Aerul de munte le făcuse pofta de mâncare astfel că nu mai rămasese nimic din tot ce pregătise. După această masă copioasă au plecat prin împrejurimi. În pădure au găsit un zmeuriş plin cu fructe.
-      Or fi si urşi pe aici, prin pădure? întrebă Ilinca. Aş culege nişte zmeură dar mi-e
teamă să nu mă prindă vreun urs asupra faptului.
-      Dacă ţi-e frică, data viitoare o să iau puşca de vânătoare cu mine! glumi Ştefan.
Au cules fiecare cât să-şi astâmpere pofta şi au mers de-a lungul râului, înapoi, la cabană. În drumul lor au văzut şi câţiva pescari care pescuiau în râu, păstrăvi. Au stat şi au privit câteva minute la ei. Pescarii au capturat ceva păstrăvi; mai mari şi mai mici.
-      Abia aştept să pescuiesc în iaz! spuse Ilinca. Am şi eu o undiţă, nu?
-      Ştiam că îţi place să pescuieşti, aşa că nu am uitat să iau şi pentru tine o undiţă.
Diseară mâncăm peşte la grătar!
-      Mă simt atât de bine dragul meu! Nu mă mai doare mijlocul, aerul de munte
mi-a dat mai multă putere de parcă îmi vine să zbor. Îţi mulţumesc frumos că te-ai gândit să mă aduci la munte, luni când voi merge la birou o să fiu ca nouă.
-      Mă bucur iubito că te simţi bine!
 O îmbrăţişă şi o sărută cu foc. Au mers de mână pâna la cabană.
-      Până aranjez undiţele, te rog să stai în pat, la orizontală, să te odihneşti un pic.
Ştefan merse în portbagaj şi aduse undiţele,  momeala, juvelnicele şi un minciog. Se schimbă de haine şi începu să aranjeze uneltele de pescuit.
-      Sunt gata, draga mea, începem pescuitul! Până te schimbi tu, eu merg pe pod să pescuiesc. Sper ca peştii să nu fie sătui şi să se retragă, să nu vină la momeală! glumi Ştefan.
-      Vin imediat, iubitule! Sunt curioasă, cine dintre noi, prinde mai mult peşte! Eu voi sta aproape de  marginea iazului, poate am mai mult noroc!
Ştefan i-a aşezat momeala în acul undiţei. Până să ajungă pe pod, să se aşeze şi să arunce undiţa, auzi glasul Ilincăi.
-      Am prins un peşte, am prins un peşte!
-      Felicitări, draga mea! Eşti un adevărat pescar! Acum, te poţi descurca singură!
Aruncă şi el undiţa. Stătu câteva minute şi prinse un păstrăv destul de mare. Ilinca prindea mai repede decât el. „Înseamnă că păstrăvii s-au retras spre marginea iazului” îşi spuse. Schimbă locul, aproape de Ilinca.
Când au crezut că au prins destui peşti pentru cină se duseră să îi cureţe şi să-i pregătească pentru grătar.
-      Ai prins mai mulţi peşti decât mine, draga mea!
Şi se apropie să o sărute. Meriţi mulţi pupici din partea mea! Ceeace şi făcu.
-      Da, de data aceasta, dar nu se ştie dacă a doua oară o să mai am noroc!
-      Nu se ştie! Dacă o să găseşti locul potrivit cum l-ai găsit acum, aşa o să fie!
Mi-ar fi plăcut o saramură de peşte dar nu avem ce ne trebuie!
-      Lasă, o s-o mâncăm la Bucureşti! Ştii că îmi place să pregătesc saramura; principalul este să avem peşte! spuse Ilinca.
-       Păi, mâine dimineaţă, pescuim din nou şi luăm tot peştele la Bucuresti, draga mea! În weekend-ul celălalt o să pregătim saramura de peşte la mine şi luăm masa de prânz cu copii. Îl invităm şi pe fiul tău cu soţia şi dăm o masă mare.
-      Dacă zici tu, aşa o să facem! O să vorbesc şi cu fiul meu săptămâna asta să-i spun să nu îşi facă program în weekend.

                         ( va urma)

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Iulie 14, 2012 la 10:53pm

Elisabeta, nu mi-a fost usor sa reiau "povestea" dupa o pauza mai lunga, s-o aduc pe aceeasi linie. Ma bucur ca urmaresti in continuare proza, drept care, iti multumesc.

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Iulie 14, 2012 la 9:57pm

Am citit cu plăcere, mi-a fost dor de personaje...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor