Un nou roman care a ieşit de sub tipar. Prefaţa este scrisă de criticul istoric şi literar, Aureliu Goci. 

                   Vasilica Ilie – Proza cotidianului şi iubirea la maturitatea deplină

 

         La începutul lecturii, mă gândeam la posibilul gen literar căruia i-ar aparţine proza d-nei Vasilica Ilie: este un roman sau o povestire extinsă cu câteva nuvele conexate aceluiaşi personaj, o femeie instruită, rasată, care, după o căsnicie lungă, ratată, nu mai are încredere în bărbaţi şi, la maturitate întâlneşte dragostea adevărată?

Dar, după o lectură aprofundată, mi-am dat seama că este un roman de dragoste, autoarea având darul naraţiunii, o proză cu mai multe personaje apropiate celor două- Ilinca şi Ştefan- cu diverse interacţiuni între ele, care, chiar dacă nu sunt într-o bogată diversitate tipologică, pe parcursul lecturii descoperim portretizarea lor, lăsând să le fie descoperite atât calităţile cât şi defectele.

Protagonista este şi actor şi povestitor al unei naraţiuni dinamice care evoluează rapid şi, oarecum, previzibil, spre finalul şi morala acţiunii. „Povestea” nu propune o simplă relatare despre expansiunile feminităţii - există fragmente foarte specializate cu informaţii în vestimentaţie, modă şi coafuri - pentru că autoarea performează şi o teorie personală despre predestinarea cuplurilor şi întâlnirea, oricât de târzie, a partenerilor.

          În această Love Story de la anii deplinei maturităţi, o menţiune pozitivă pentru discursul narativ rămâne, incontestabil, formula obiectivă, aplicată consecvent, fără paranteze subiective – teoretic, dominante ale viziunii subliniat feminine asupra lumii- care propune o lectură cursivă, în ascensiunea subiectului.

Autoarea relatează simplu, direct, rămâne în linia principală epică, fără digresiuni lirice, metafore sau personificări- atitudine oarecum neaşteptată, paradoxală, pentru că doamna Vasilica Ilie a scris şi multă poezie. Relieful narativ se stratifică, cotidianul se diversifică, fără monotonie stilistică.

Evident că o poveste de dragoste atât de intensă pune între paranteze contextul social, nu face referinţe complicate asupra epocii, ci rămâne, tematic şi monoideatic, fixată numai asupra cuplului intrat în orbita unei iubiri copleşitoare, trăită cu intensitatea vârstei mature.

Nu e „prima dragoste”, dar se instalează cu acea complexitate care promite „marea dragoste”.

Există o atenţie subliniată pentru nuanţe şi detalii, în descrieri, dar şi în perspectivele de ansamblu şi apare totodată un discret dialog interior, de aceeaşi calitate, care obscurizează orice monotonie posibilă.

       Autoarea realizează o subtilă analiză psihologică la criza de maturitate a femeii în jurul vârstei de 50 de ani- personajul are 53 de ani- femeia tipică, ce conştientizează o complexitate sufletească marcată de sensibilitate dar şi de pragmatism. În acelaşi timp, nu uită să descrie nici femeia ca „instituţie”, modul cum se machiază, intimitatea camerei. De pildă, se descrie un dulap în care se amănunţeşte toată gama de lucruri care intră în atenţia unei doamne pe parcursul unui an: haine, bijuterii, farduri. De altfel, este şi momentul când, fiind 1 martie (un an de la prima întâlnire cu iubitul ei), Ştefan îi aduce cel mai frumos mărţişor- inelul de logodnă.

        Crescendo-ul evoluţiei iubirii este decapitat de reacţia unui copil care recunoaşte în Ştefan pe tatăl său- ceea ce anulează nunta, momentul din biserică, restaurantul. Ilinca a făcut infarct miocardic, ajunge la spital şi aşteaptă să i se facă urgent coronografia. Ştefan îşi asumă vinovăţia de a-i fi ascuns partenerei că are un copil cu altcineva, descoperindu-se a fi chiar copilul colegei de birou a Ilincăi. În final, toate lucrurile se lămuresc şi iubirea pentru Ştefan se proiectează în viitor.

Iată un episod în care îndrăgostitul îşi duce partenera în camera de hotel. Dragostea matură presupune un ceremonial nupţial mai nuanţat, fără dinanismul necomplicat, fulgerător, al tinereţii:

Ştefan deschise uşa, o luă în braţe şi trecu pragul cu ea. O lăsă din braţe pe hol, cu picioarele pe un strat de petale de trandafiri. Rămase impresionată de imaginea ce i se desfăşura sub privire: începând din hol, toată pardoseala camerei era plină de petale roşii de trandafiri, patul, la fel. Ici, colo, vaze cu flori de toate felurile şi culorile care înfrumuseţau şi dădeau viaţă camerei. Pe un colţ al mesei o aştepta un buchet cu trandafiri roz. Masa era încărcată cu fructe şi dulciuri, lumânări parfumate în formă de inimioară, roşii, în mijloc. Într-o frapieră trona o sticlă de şampanie. Totul era ca în filme. Ilinca se simţea ca într-o poveste cu Cenuşăreasa care se transformase într-o prinţesă. Trecuse de miezul nopţii, aşa că, totul era în realitate.

         Această  „realitate” se proiectează foarte exact în ficţiune, autoarea descrie foarte minuţios case, curţi, hoteluri, parcuri, tot ce intră în raza de acţiune a protagonistei. Doamna Vasilica Ilie face un artificiu scriptural inedit şi chiar de rafinament, intrând în conştiinţele ambilor parteneri, judecând reacţiile dintr-o perspectivă simultană. Aşa se şi face că, la sfârşitul romanului, cititorul se poate întreba: Ilinca şi Ştefan se vor reîntâlni oare la metrou, sau mai precis, la botezul copilului lui Bogdan, fiul eroinei?

Cele două personaje - a fost o dragoste la prima vedere!- se descoperă simultan şi realizează etapele relaţiei şi evoluţia sentimentelor într-o progresiune raţională, evitând să-şi amestece viaţa lor anterioară. Când totul se afla în punctul sublim al relaţiei intervine accidentul –căderea femeii pe scări!- care modifică radical natura relaţiei.

În momentul consolidării relaţiei - pentru că predomină scenele de cuplu dintre Ilinca şi Ştefan - formularea artistică se adecvează contextului, astfel încât discursul ia forma dialogului, foarte alert şi condus cu abilitate, încât îmi vine să cred că doamna Vasilica Ilie ar putea scrie cu succes teatru.

       Autoarea are un mod de gândire foarte personal, crede în soartă şi în probabilităţile raţionale ale existenţei, dar crede şi în întâmplare. Existenţa umană nu e rezultatul liberului-arbitru, ci poate că există un proiect divin (care se poate numi destin) care ordonează viaţa fiecăruia. Chiar relaţia cu Ştefan - cunoştinţa din metrou, apoi reîntâlnirea decisivă la Sinaia - demonstrează că Cineva potriveşte lucrurile şi ordonează partitura existenţei.

      Doamna Vasilica Ilie practică cu seriozitate, îndemânare şi aplicaţie adecvată toate genurile literare de succes – poezie, povestire, nuvelă, roman- şi se afirmă în fiecare cu talent şi disponibilitate pentru performanţă şi cu o bucurie a scrisului care ne face să aşteptăm cu interes viitoarele sale creaţii.

 

AURELIU GOCI

 

Vizualizări: 110

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Septembrie 6, 2015 la 9:10pm

Mulţumesc frumos, Anica Andrei! 

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Aprilie 6, 2015 la 9:04pm

Mulţumesc, domnule Hatos Vasile!  O primăvară minunată!

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Aprilie 6, 2015 la 4:55pm

Mulţumesc, Elisabeta, mereu prezentă pe pagina mea! O primăvară frumoasă şi fericită! 

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 6, 2015 la 4:37pm

Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor