˗ Bre, tanti Florico, după șase ani, de când a murit nea Ion, tot mai ții negru, bre?

˗ Ţiu, da, țiu, că ce viață e asta pentru mine? Io nu mai vreau să trăiesc, dar uite că bunul Dumnezeu îmi dă zile pentru fetele astea trei.

Mama își aranja basmaua și băga sub ea firele de păr care îi mai ieșeau, albe, pe lângă ureche.

˗ Pe primele două le-ai dat la București, așa am auzit. Așa vorbește lumea de prin sat.

˗ Le-am dat, că sor-mea le ține. Io am rămas cu asta mică, și arătă cu mâna pe capul meu.

˗ Bre, de ce nu te măriți?  Ţi-ar fi și la alde matale mai ușor.

˗ E-he, ce-mi trebuie mie măritat, fă Lenuță? Cine mă ia pă mine cu trei fete? Casă de-a doua nu e bună, am văzut io.

Punea mama mâna pe cap și iar își aranja basmaua și părul.

˗ Dă-mi, Lenuțo, doi metri din stofa asta neagră. Să merg la croitoreasă, să-mi facă o rochie.

˗ De șase ani, bre, de șase ani te îmbraci numai în negru. Tare mult l-ai mai iubit pă nenea Ionel.

˗ L-am iubit, da' uite că el nu m-a iubit pă mine.

˗ Cum, bre, nu?

˗ Păi, mă gândesc că dacă mă iubea, nu murea.

˗ Păi ce, a fost după el? Așa a vrut Dumnezeu.

˗ Așa o fi vrut. Ce știm noi? Suntem niște proști, nu știm nimic.

˗ Așa e, bre. Face un pol materialul.

˗ Na banii, Lenuță și dacă primești basmale din alea mari, să-mi oprești și mie.

˗ Da, bre, opresc. Săru'mâna!

Mama a îndesat stofa în punga cu pâine, m-a luat de mână și am plecat spre casă. În fața bisericii s-a oprit, și-a ascuns iar firele albe pe după ureche și a început să se închine. Mă închinam și eu trăgând cu coada ochiului la ea, să văd când se oprește. Îmi părea slabă și frumoasă.

˗ Doamne, Doamne, de ce Doamne mi-ai dat viața asta?

Lacrimi mari începuseră să-i curgă pe față și se opreau toate în colțurile gurii. Cu podul palmei le ștergea și suspina.

˗ Mamă, de ce plângi?

˗ Uite așa, mamă, plâng io...

˗ Nu mai plânge, mamă!

˗ De ce să nu plâng? Oi fi vreo fericită? Nu-s. Plâng până mor, să ajung lângă taică-tu.

˗ Şi eu? Eu unde mă duc?

S-a oprit din mers și m-a privit lung apoi. Parcă îi părea rău că a plâns iar și a vorbit cu păcat despre unele lucruri.

˗ Haide, mamă, acasă și-om vedea ce să facem.

˗ Pot să merg în spatele tău?

˗ Mergi.

Călcam pe urmele pașilor ei. Praful se adunase peste tot drumul. Nu mai plouase de mult și pământul crăpase pe câmp, doar în sat era fin și îmi plăcea să târăsc picioarele goale prin el. Atunci când priveam spre încolo, departe, spre uliţa de la marginea satului, unde locuiam, pământul părea că arde, că ridică flăcări de lumină sau că apa se înalță deasupra lui.

˗ Mamă, ce mâncăm? mi-e foame.

˗ Mămăligă cu cartofi prăjiți.

˗ Hm, e bun, abia aștept să mănânc!

˗ Săraca de tine, te bucuri la mămăligă cu cartofi...

˗ Dar e cea mai bună mâncare, mamă.

Şi iar a început să plângă, dar mai ușor parcă, să nu o aud, dar eu o auzeam și mă prefăceam că nu aud. Am început să cânt “Veronica, fată bună, Veronica, Veronica...”

 

 

Vizualizări: 171

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Mai 28, 2013 la 2:16am

doamna Adelaida Mateescu, vă mulţumesc!

e o imagine prin care cuvintele desenează stări. aşa au venit. sufletul nu a ştiut ascunde.

cu drag,

doria

Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Mai 28, 2013 la 2:14am

Domnule Ciomaga Cezar,

textul are continuitate, adică se leagă de "7 ani". sunt amintiri scăpate. fata şi le aminteşte în diverse momente grele alevieţii ei.

vă mulţumesc pentru cuvintele minunate.

cu drag

Comentariu publicat de ciomaga cezar pe Mai 25, 2013 la 9:25pm

Vin de pe textul dv. ” 7 ani” publicat în 2009 și nu pot decât să mă bucur că pot citi ceva în inconfundabila dv. manieră. Aveți forță evocatoare, cuvintele și imaginile de prisos nu-și fac loc în scriitura dv. Predicatele sunt dominante, imaginile clare, amintirile vii și stabile. Mult noroc și la cât mai multă proză !!!

Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Aprilie 24, 2013 la 8:43am

Unii preferă vechiul tocmai că se leagă de cele mai stabile imagini. Alţii preferă noutatea, fuga înainte, viteza, moda care se vrea a triumfa pe locul celorlalţi demoni... Dar unii scriu pur şi simplu ceea ce sufletul le cântă. 

Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Aprilie 23, 2013 la 3:55pm

Încearcă şi o să-ţi  placă :)

Mulţumesc de semn, Marcel!

Comentariu publicat de Marcel Vişa pe Aprilie 23, 2013 la 12:13pm
mamaliga cu cartofi prajiti? asta-i buna, tre sa incerc :))
Mi-a placut dialogul.
Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Aprilie 23, 2013 la 10:19am

continuă tabloul de amintiri din copilărie pentru că el face parte din mine ca o sete de a nu mă uita sau pierde în această realitate plastică. mulţumesc, dragă Irina! 

cu iubire, D

Comentariu publicat de radu irina pe Aprilie 23, 2013 la 8:39am
Parfum ”de-acasă”. Nu ai cum să nu recunoști ceea ce timpul a încrustat în plămada ta. Imaginea copilei pe urmele mamei este aici în text, nu doar plină de delicatețe ci, încărcată de simbolistica rurală. Tare mult mi-a plăcut și sper ca, în jurul tabloului, povestea să continue.
Cu drag de tine, Irina
Comentariu publicat de Doria Șișu Ploeșteanu pe Aprilie 23, 2013 la 7:29am

Vă mulţumesc, dragi prieteni pentru timpul petrecut alături de această amintire. Vă doresc o zi frumoasă!

cu drag!

Comentariu publicat de Antonella Mocanu pe Aprilie 22, 2013 la 1:07pm

Un frumos si trist, tablou din viata cotidiana creionat cu mult talent scriitoricesc.

Oameni care-si pastreaza intacta credinta si pretuirea, pentru ceea ce au iubit candva iar viata le-a zmuls necrutatoare.

Aprecieri! 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor