Prefaţa la volumul "Poeme pe trei note în cheia sol", volum tradus de poetul catalan, Pere Besso

ALGUNAS NOTAS PARA LA LECTURA

DE POEMES EN TRES NOTES EN CLAU DE SOL

  

1

No es ociosa la aproximación primera a través del título del poemario. En realidad, tres notas,  un tresillo de versos que conjuga poesía, música y pintura (también fotografía) en agitación o calma de los sentidos. La clave de sol, bien “italiana” bien francesa” apropiada para la representación de sonidos  de instrumentos con tesituras más altas: oboe, flauta, violín, durante el Barroco, Rococó y Neoclásico es con seguridad el referente ajustado al haiku de la autora.

 

2 

Aun cuando la estructura del haikú, dada su estricta brevedad, no permita exceso de figuras literarias como recurso de ornato, el lector cuidadoso a lo largo del poemario podrá encontrar: metáforas puras, A de B o invertidas, metonimias, símiles, hipérboles, personificaciones, antítesis, asociaciones sinestésicas, neologismos por composición, adjetivos cromáticos o de tonalidad sentimental, alusiones, junto a referencias mitológicas o a la propia tradición…

 

3

 

La construcción del haikú es versátil. Por un lado, respeta la estructura formal: tres versos de 5/7/5 sílabas, y, por otro, en repetidas ocasiones se encuentra la línea divisoria de los dos planos o niveles, el real y el simbólico, que suelen corresponder a los dos primeros versos y al último tras el zas, wit o ‘salto de la rana’ [el célebre poema de Basho], la sorpresa que irrumpe entre ambos planos:

 

“Oglindă de foc

între zare şi apă

răsărit de zi.”

 

Sin embargo, en otras, uno de ambos planos no aparece explícitamente: se nos oculta o desdibuja de manera deliberada y el lector avisado, aguijoneado habrá de dar el salto por sí mismo, aunque pueda atisbar que se encuentra ante un haikú reformista y heterodoxo.

No menos desviacionista – passez le mot- a mi parecer es el tratamiento de los haikús a la manera de Vasilica Ilie. Si bien en el poemario hay ejemplos suficientes del haiku tradicional, impresionista, en el que incluso el ojo pareciera captar la natura y al punto desvanecerse dando así autonomía y vida propia al paisaje, otros ejemplos hay en donde sin rubor es la propia autora quien se metamofosea en el paisaje o lo utiliza para ‘retratarse’ a sí misma:

 

“Rob în iubire

pasiune flămândă

îngenunchere.”

Esta suerte de indagación o introspección se realizará, no obstante, evitando tanto la concatenación excesiva como la fragmentación exagerada de los motivos externos tan frecuentemente primigenios: nieves, agua, pino, flores, pájaros, viento, lluvia…

 

Y, sin buscar fuera de aliento la trascendencia del haikú zen sí podemos avanzar la hechura de no pocos que daré en llamar ‘haiku-definición’ y que recuerda, aunque sea desde la lejanía, los artificios de los poetas del siglo XV europeo: recordemos, a manera de ejemplo, los “Definición de Amor” o “Diciendo qué cosa es Amor”…

  

4 

Los temas y motivos son variados y diversos, pero organizados en torno a las cuatro estaciones. Sin embargo, una mera  lectura de distribución cuantitativa situará al lector ante la casi omnipresencia del Otoño y, si se quiere, del Invierno, no pocas veces como prolongación del anterior. Le siguen Primavera y, finalmente y a larga distancia, los escasos haikai que dedica al Verano.

 

Cabe señalar que esa preeminencia de la estación del Otoño no es sólo una opción personal en que la autora se siente cómoda. Es también, y sobre todo, la mágica influencia del Simbolismo de matriz francesa, pero, atención, más de Verlaine que de Baudelaire, Rimbaud o cualquier otro.

 

Cito la Chanson d’automne:

 

“Les sanglots longs

Des violons

De l’auromne

Blessent mon coeur

D’une longueut

Monoton.”

  

Vasilica dirá, con la concisión a que le obliga la estructura elegida:

 

“Urme de toamnă

dospesc amintirile

viorile plâng.”

 

Es justamente en los haikai correspondientes al Otoño en los que la autora se prodiga fijando y precisando límites, fronteras y horizontes entre realidad, sueño y ensueño, hasta el punto que en varias ocasiones esta estación se ‘vive’ como un cuento de hadas. En otras, aparece, desde esa misma irrealidad, el recurso a la mitología (por ejemplo, el castigo de Prometeo), pero siempre desde la tonalidad del sentimiento matizado de la soledad, la tristeza, la añoranza, la nostalgia, la evocación o el lánguido recuerdo, la melancolía; es decir, todos los recursos de la amertume… 

 

5

La comunión con la Naturaleza o integración con unidades/segmentos más o menos distintivas del continuum del paisaje permite al lector o lectora establecer campos asociativos en torno al particular Bestiario, Florilegio o Herbolario. No esperemos, sin embargo, demasiadas sorpresas. Vasilica Ilie se liga fervientemente a la tradición lírica. Recojo un haiku del ciclo del verano:

  

“Foşnetul de grâu

Undueşte cu o vară

Ultima doină.”

O este otro –delicadísimo- que la autora refiere a la Primavera:

 

“Floarea de lalea

renaşte primăvara

bulbi de lumina.”

 

O por último:

 

“Viorele mii

primăvară în aer

raiul pe pământ.”

 

Dejo necesariamente en la reserva una gran cantidad de anotaciones, en evitación de un excesivo abultamiento y en la convicción de que los textos de Vasilica Ilie urgen una lectura que desquite acaso los vicios, insuficiencias y lugares comunes de estas anotaciones pergeñadas según me crecían lectura y traducción. De sobras se defienden por sí solos.

 

Pere BessóMislata,

Jueves Santo 2014

 

 

 

 

 

 

CÂTEVA NOTE PENTRU LECTURA

POEMELOR PE TREI NOTE ÎN CHEIA SOL

 

1

 

Prima apropiere de volumul de poezii prin intermediul titlului nu e oțioasă. În realitate, trei note, o împletire de versuri ce conjugă poezia, muzica şi pictura (de asemenea fotografia) în calmul şi agitaţia simțurilor. Cheia sol, fie ‘italiană’, fie ‘franceză’, potrivită pentru redarea sunetelor instrumentelor cu registre proprii mai înalte: oboi, flaut, vioară, din timpul Barocului, Rococoului şi Neoclasicului e, cu certitudine,  termenul de referință  potrivit haiku-ului autoarei.

 

2

Chiar și atunci când structura haiku-ului, dată fiind stricta sa concizie, nu permite excese de figuri literare ca recurs ornamental, pe durata volumului cititorul atent ar putea întâlni: metafore pure, de la A la B sau inversate, metonimii, comparații, hiperbole, personificări, antiteze, asocieri sinestezice, neologisme prin compoziţie, adjective cromatice sau de nuanţă sentimentală, aluzii, cu referinţe mitologice sau la propria tradiție …

 

3

Construcţia haiku-ului este versatilă. Pe de o parte, respectă structura formală: trei versuri de 5/7/5 silabe, şi, pe de o altă parte, în repetate rânduri se întâlnește linia de delimitare a celor două planuri sau niveluri, realul şi simbolicul, care de obicei corespund primelor două versuri și în încheiere după pocnet, wit ori ‘saltul broaştei’ [celebrul poem de Basho], surpriza care irupe între cele două planuri:

 

“Oglindă de foc

între zare si apă

răsărit de zi.”

 

Totuși,  în altele,  unul dintre cele două planuri nu apare explicit: ni se ascunde sau își pierde conturul în mod deliberat iar cititorul avizat, va fi forțat să facă saltul de unul singur, chiar dacă ar putea bănui că se află în faţa unui haiku reformist şi eterodox.

Nu mai puţin deviaționist – passez le mot–  după părerea mea, e tratamentul haiku-urilor în maniera Vasilicăi Ilie. Cu toate că în volum sunt exemple suficiente de haiku tradițional, impresionist, în care până și ochiul ar părea să capteze natura şi în punctul de a se estompa dând astfel autonomie şi viaţă proprie peisajului, există alte exemple acolo unde chiar autoarea e cea care se metamorfozează fără sfială în peisaj sau îl foloseşte pentru ‘a se ilustra’ pe ea însăşi:

“Rob în iubire

pasiune flămândă

îngenunchere.”

 

Acest destin de analiză sau introspecție se va realiza, chiar și așa, evitând atât concantenația excesivă cât şi fragmentarea exagerată a motivelor externe originale în repetate rânduri: zăpadă, apă, pin, flori, păsări, vânt, ploaie…

Şi, fără a căuta transcendenţa haiku-urilor zen în afara sufletului, da, avansăm execuția, nu sunt puține, pe care le voi numi ”haiku-definiţie” şi care amintesc, fie și de departe, de arta poeţilor secolului XV european: să ne amintim spre exemplu, ‘’Definiţia Dragostei’’ sau ‘’Spunând ce e Iubirea’’…

 

4

Temele şi motivele sunt diverse și variate, dar ordonate la rând cele patru anotimpuri. Cu toate acestea, o simplă lectură de distribuţie cantitativă îl va situa pe cititor aproape în fața omniprezenței Toamnei şi, dacă se vrea, a Iernii, nu de puţine ori ca o prelungire a celei dinainte. Le urmează Primăvara, şi, în final, la mare distantă, puţinele haiku-uri dedicate Verii.

Se poate semnala că acea preeminenţă a anotimpului Toamna nu e doar o opţiune personală în care autoarea se simte comod. De asemenea, e, în mod deosebit, influenţa magică a Simbolismului de matrice franceză, dar, atenţie, mai mult a lui Verlaine decât a lui Baudelaire, Rimbaud sau a oricărui altcuiva.

 

Citat din Chanson d’automne:

“Les sanglots longs

Des violons

De l’auromne

Blessent mon coeur

D’une longueut

Monotone.”

 

Vasilica ar spune, cu acea concizie pe care o impune structura aleasă:

“Urme de toamnă

dospesc amintirile

viorile plâng.”

 

Tocmai de aceea în haiku-urile ce corespund Toamnei în care autoarea se dăruie fixând şi determinând limite, frontiere şi orizonturi în realitate, vis şi visare, până în punctul în care în situații diferite acest anotimp ‘’se trăieşte’’ ca  un basm. În altele, apare, din acea irealitate, recurgerea la mitologie (de exemplu, pe deapsa lui Prometeu), dar întotdeauna din tonalitatea sentimentului nuanțat de singurătate, tristeţe, dor, nostalgie, evocarea sau toropeala amintire, melancolia; adică, toate resursele amărăciunii…

 

5

Comuniunea cu Natura sau integrarea cu unităţile mai mult sau mai puţin distincte ale continuării peisajului permite cititorilor să stabilească câmpuri asociative în particular despre Bestiar, Florilegiu sau Ierbar. Cu toate acestea, nu așteptăm  prea multe surprize. Vasilica Ilie se unește cu pasiune la tradiţia lirică. Iau un haiku din ciclul verii:

 

“Foşnetul de grâu

undueşte cu o vară

ultima doină.”

 

Sau acesta – cu sensibilitate–  în care autoarea se referă la Primăvară:

  

“Floarea de lalea

renaşte primăvara

bulbi de lumină.”

 

Sau ultimul:

 

“Viorele mii

primăvară în aer

raiul pe pământ.”

 

Mă văd obligat să las la o parte o mulțime de adnotări, pentru a evita îngreunarea excesivă şi cu acea convingere că textele Vasilicăi Ilie au nevoie de o lectură personală care compensează cumva lipsurile, insuficienţele şi spațiile comune ale acestor note înfiripate pe măsură ce înaintam în lectură şi traducere. Sunt suficient de convingătoare prin ele însele.

 

Pere Bessó

Mislata, Joia Mare 2014

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Mai 10, 2014 la 11:14pm

Mulţumesc frumos, Elisabeta, Doamne ajută!

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Mai 1, 2014 la 11:05am

Mulţumesc, Dominique Iordache! Pere Besso este un poet de renume în Valencia (Spania), domnia sa face traduceri în mod curent din limba română în catalană. Şi mie mi-a plăcut această prefaţă, drept care, îi mulţumesc şi aici.

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Mai 1, 2014 la 10:52am

Mulţumesc, Elisabeta!

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Mai 1, 2014 la 10:51am

Bine scris ! Felicitări autoarei, dar si lui Pere Besso!

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Aprilie 30, 2014 la 9:08pm

Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2019   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor