meditez grav
privind cu ochii întredeschiși
grădina peste care ploaia
se adâncește
în urmă cu șase zile
priveam spre miazănoapte
închipuindu-mi sunetul
glasului tău
nicicând auzit
vulcanul din mine
bate cu palmele
cele două clopate oxidate
sunete bizare dănțuie
imaginea ta
un contur vag și neanteles
noapte tulbure
răspunsul uscat al
încercărilor
meditez grav
din mine nu mai rămâne
decât haosul
ce îl arunc spre tine
iarna tu ar trebuii să fi plecată
retrasă de spaimă căldurii
meditez grav
acest preludiu
în care forfota din mine
te caută
te caută
fără să te atingă
fără să te înțeleagă
pe tine te voi îndărăt
chiar dacă ești atât de dincolo
intoarcete încă o dată...

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor