Sunt o pribeaga.
Incepusem sa ma eternizez in incercari nepotrivite de a ma alatura unui drumet cu inima asemanatoare inimii mele, cautandu-mi simetria, si esuasem in lamentari ce-mi innourau orizontul. Noroc ca m-am analizat cu obiectivitate si am reusit sa vad cateva straluciri datatoare de speranta, acolo in strafundurile mele! Nu le luasem in seama, pacalita fiind de aparente... Am decis, asadar, sa las timpul sa faca ordine in jurul meu si am inceput sa-mi caut un adapost, o casa in care sa imi pansez ranile, sa ma odihnesc putin... pana la capatul dorintei. Am vizionat multe case, case bogate, case sarace, case mirifice, case fara personalitate, case oficiale, case abandonate, case jignite de-a dreptul de cei ce le locuiau, case adorate, case coplesitoare, case , case, case... Nicio casa nu a vrut sa ma adaposteasca. Eram pribegia personificata, nicio casa nu voia sa se molipseasca, sa-si maculeze minciuna stabilitatii, suferinta dualitatii data de conflictul permanent dintre a vrea si a fi in stare. Nu m-am amarat, doar mi-a parut rau de ele, de neputinta lor de a fi adevarate, intregi.
Tocmai atunci cand ajunsesem la capatul privirii, cand ma gandeam ca voi pribegi pana si in nefiinta, undeva chiar langa mine, s-a auzit un clinchet de cristal. Cum de n-o vazusem? O casa isi deschidea poarta ca sa ma primeasca. Neincrezatoare inca si mult prea obosita am vrut sa privesc prin gaura cheii...Vedeam tot lumea aceasta neprimitoare prin care colindam, lumea in care trecatori incepusera sfarsitul lumii. Normal, nu voiam inca sa cred ca usa este larg deschisa, ca ma imbia! Cata iubire, cata daruire se revarsau prin usa maiestrit lucrata de artizani de prea mult timp disparuti ! Oare visez, oare e timpul sa imi numar fiinta ca sa vad daca mai sunt intreaga? Cu sfiala am trecut pragul. Parca mai vazusem candva acest loc! Amintiri minunate locuiau acea casa...Erau chiar amintirile mele! Imaginatia mea a inceput sa le atinga, sa le amplifice, sa le reconstruiasca... In casa aceasta am voie sa fac tot
ce-mi doresc, nu numai ca nu sunt impiedicata sa o fac, chiar sunt invitata sa ma desfasor fara limite. Degustam in extaz infinitul. Parca un magician neobosit ma invesmanta in toata putinta lumii. Cum as vrea sa sigilez aceasta traire, sa nu poata ajunge nimeni la ea, sa nu-mi diminueze nimeni putinta cea noua! Abia acum, aici, am voie sa FIU! Nu mai am motive sa incerc sa-mi pastrez linistea exterioara, erodand-o pe cea interioara, aici domneste adevarul! Adevarul, libertatea, fericirea sunt aici impreuna. Imi traiesc din plin dorintele implinite, profit cu fiecare gand si por de generozitatea aceasta care si-a uitat masura. Sunt parca ostenita, as vrea sa adorm pana la egalizarea lumii de afara cu lumea de aici, dar niste clipociri unice
nu-mi dau pace, nu le decodific...Ce or vrea sa-mi spuna? Amajuns la neinchipuitele-mi presimtiri...! Sunt coplesita! Simtiri netraite inca se imbulzesc catre mine. Sunt multe, parca prea multe...! Excedata incerc sa ma linistesc. Pace. Privind inca o data in juru-mi, semnez pacea intre universul meu interior si celalalt univers, cel vazut.
Acum inteleg care este casa aceasta primitoare, curata, iubitoare si buna, casa care
m-a adapostit...este o lacrima a mea! Cu forta adevarului ea ma apara de rautate si insensibilitatea celor din jur. Tacuta ma surprind inca zambind unui vis in noua mea casa, in lacrima mea.

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor