- Intră, ți-am zis, și ai intrat râzând,

Ai dat în lături zgura așternută

Peste poteca-ngustă și un gând

A fost de-ajuns... Cu rouă ne-ncepută

 

Mi-ai umezit obrajii și mi-ai spus:

"Să nu-ți faci griji, oricât ar fi de mare

Pământul, eu voi face numai dus

Drumul spre noi..." Și am avut răbdare.

 

Mi-ai dovedit că nu sunt în zadar

Poveștile în care cred, iubite,

Intră, ți-am spus, destram-acest hotar,

Distanțele ce par nemărginite.

 

- Tu mi-ai deschis fereastra și-n povești

Mi-ai oferit popas fără chirie

Și-am înțeles că locul unde ești

E și al meu, uniți de-o poezie.

 

Să plec nu vreau, dar astăzi nici nu pot

Să mă întorc în lumea mea banală...

O să rămân să te trăiesc de tot

Pân' la sfârșitul lumii. Mondială

 

E culpa mea, și totuși, vinovat

Mă fac, iubito, numai de visare,

Când primăvara-mi scrie cenzurat

Și simt că versul ei e-o ghicitoare.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Martie 29, 2018 la 7:24am

mulțumim frumos, Adrian...

Comentariu publicat de Adrian Scrimint pe Martie 28, 2018 la 10:57pm

Un magnetism care încheagă eternitatea, ingredientul de bază fiindu-i poezia. Multă sensibilitate și multă nostalgie în cele expuse...

© 2018   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor