sunt cele mai grele. apoi începi să te obișnuiești
cu gesturile lor lipsite de noimă, cu grijile lor exasperante, 
cu durerea aia apărută brusc pe moace. ție
îți strică ziua, lor trăsăturile, machiajul și dumnezeu
mai știe ce planuri de week-end.

te enervezi la culme cînd îi auzi vorbind încet, aproape în șoaptă
de parcă ar vrea să nu
te deranjeze. îți vine să te ridici dintr-o dată și să urli la ei
tîmpiților! dar te calmezi și te răsucești o dată în trup
ca și cum te-ai deșuruba. te pregătești pentru ce urmează

vine o nouă serie, mai puternică. mama o să bocească și
o să molipsească pe toată lumea. în curînd o să fie un cor de lacrimi
care o să te plictisească de moarte, ție îți place mai mult partea cu beția
de la priveghi, poveștile despre tine, o sumedenie de lucruri despre care
abia îți mai amintești. ei vorbesc afectați, cu dramatism și o clipă
te simți mîndru de tine.

îți trece repede însă, te întorci în primul minut din moartea ta
cel în care se face brusc liniște în tot universul. atunci asculți
limpede, cu infinită claritate cum inima îți tace. și tot atunci gîndurile
toate gîndurile dintr-o viață te izbesc deodată. te zăpăcesc
o clipită de muritor, însă tu deja ai trecut dincolo de moarte

ești deja nemuritor. acum le poți asculta fără efort, acorduri
ale unei melodii, muzică de nicăieri și de pretutindeni. știi că asta
e muzica ta, unda ta care se adaugă sunetului încărcat dar atît de distinct
al mecanismului universului. și pe măsură ce se alipește murmurului
stelelor simți

cum legăturile dintre corpurile cerești se rup ca niște corzi de oțel
prea tensionate.
cum cosmosul se dezechilibrează cînd te încarcă
în el. apoi devine tern și lipsit de greutate, dar plin de substanță, ca o rază
de soare scăpătată prin coroana bogată a unui stejar. acesta ești tu
și-ți poți citi fără efort, într-o singură fracțiune
toate gîndurile avute vreodată și știi

și-ți vine aproape să rîzi.

asta se întîmplă cel mai adesea în al doilea minut după moarte.
cînd pe fața ta apare un zîmbet indescifrabil și pe care îl vei afișa tuturor
ca o marcă a disprețului tău
față de tot ce-i perisabil și trecător.

atunci te distrezi alături de găurile negre uriașe care înghit galaxii.
atunci te poți juca de-a dumnezeul
în burta lor. te poți uita la filme uitate sau nefăcute încă,
atunci poți privi stele de calcar colorat care pentru muritori
nu s-au născut deocamdată. da, e frumos

și în minutul al treilea poți avea propriul tău cer privat, 
cu ce-ți dorești pe el. da, e frumos atunci,
ești ca un regizor care inventează o nouă tehnică de filmare
nu doar suprafețele obiectelor ci și interioarele, da,
corpurile lor lăuntrice, nu iarba călcată în picioare de o turmă de vite
înnebunite, ci nebunia din capul vitelor și durerea din miezul firului verde.

și abia atunci, în minutul al patrulea,
mintea ta atît de trecută prin droguri și dependentă
de finaluri grandioase află că orice film poate fi redus, prin puterea morții,
la un singur tablou, orice carte la o singură propoziție, orice simfonie
la un banal refren și orice poveste de dragoste
la un ultim sărut. 
și viața ta se reduce la o singură moarte, scurtă, în care, ca și în viață,
tot singur.

toți ai tăi ocupați cu alergături diverse, arareori cîte unul să-ți atingă fruntea,
să-ți spună ce nu a avut curaj să-ți spună vreodată. și ce folos acum,
deja nu-ți mai pasă, tu ai moartea pe cap și chestia asta e cu mult mai importantă
și mai serioasă
decît viața.

experiența mea spune să ai răbdare primele cinci minute. apoi, încet, încet
îți dai seama că, indiferent ce viitor vine,
poți privi în orice moment
în altă parte.

Vizualizări: 114

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 5, 2014 la 2:17pm

"ești (ca) un regizor care inventează o nouă tehnică "

semn de admiraţie

Comentariu publicat de Angi Cristea pe Septembrie 4, 2014 la 11:17pm

O imaginaţie debordantă a vieţii după moarte.Eul liric evidenţiază tragicul şi ridicolul acelei clipe unice , care este afectată de ritualul uman.Pentru prima oară avem o falie a timpului în care putem să ne bucurăm de libertate şi o reală singurătate.cu Din păcate, în moartea reală  contactul cu această lume se rupe.Poemul este un strigăt adresat umanităţii.Avem o singură viaţă şi o singură moarte.Oprişi caruselul.Seamană prin tragism ci stilul sorescian.

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Septembrie 3, 2014 la 11:12pm

Extraordinara entropie 0 - spectacolul celor 5 minute după moarte. Dar după cele 5 minute în care am citit poemul-discurs, nu mai pot privi în altă parte.

Comentariu publicat de Viorel Tăutan pe Septembrie 1, 2014 la 10:00am

 O replică excelentă, prin actualitatea limbajului reflectând felul de a gândi şi a simţi al poetului, la poemul macedonskian "Noapte de noiembrie". Mulţumesc! E profund în toate momentele, de la starea de lehamite până la meditaţia gravă.

Comentariu publicat de adriana rodica barna pe August 31, 2014 la 12:28pm

Stiu ca poetii mor de mai multe ori in viata asta si cand pleaca definitiv se duc intr-o lume care e pregatita sa ii primeasca.

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe August 31, 2014 la 5:58am

cu fiecare zi trecuta sunt mai aproape de moarte. Cu timpul care trece, Legea celor 5 minute devine importanta. Intr-o oarecare zi raportul  life / law of 5 va fi egal cu 1, adica cu mine insumi. Retin ca ai promis libertatea privirii la t=o.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor