- Decembrie coboară pe cărare

Din Făgăraș, la sanie doi reni

Cu stele albe-n frunte fiecare

Pășesc încet ca niște prinți mondeni.

 

Vor să ajungă în Sibiu spre seară

Când luna se ascunde-n foișor,

Să-ți bată-n geam și să te cheme-afară

Că ți-au compus pe drum un plugușor.

 

Sub bradu-mpodobit de la intrare

O să-ți colinde pentr-un an mai bun,

Te vor conduce-apoi în Piața Mare

Să te cuprindă-n versuri Moș Crăciun.

 

- În Târgul de Crăciun te-aştept deseară

S-aprindem steaua noastră-n vârf de brad,

Aceste sărbători să vină, iară,

Cu trupul alb, iar timpul retrograd

 

S-alerge înapoi spre ziua-n care,

Sub aripi moi, un serafim veghea

Destinul care-abia-şi făcea cărare,

Când paşii tăi întrau în viaţa mea.

 

Şi câte ierni de-atunci ne-au fost lăsate,

Ce daruri ni s-au dat, îţi aminteşti?

Urc drumul nins, pe-o bancă, la cetate,

Zăpezile mă-mpiedică-n poveşti.

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor