Aseara m-a vizitat Ai, prietena mea din stele. Avea o mare nedumerire: nu intelegea ce reprezinta gestul acela-simbol al oamenilor , infaptuit in tot felul de circumstante si care provoaca reactii foarte diferite, gestul in care doi oameni se apropie mult, se imbratiseaza, isi ating buzele si apoi au anumite simtiri se pare...
- Vorbesti despre sarut, Ai. Nu-l intelegi pentru ca el e expresia unor sentimente, acea minune pe care voi, cei lipsiti de templu de carne, nu o puteti experimenta; voi traiti doar contopirea, fericirea energetica.
-Spune-mi cate ceva, te rog, voi incerca sa patrund energia cuvintelor tale, voi cauta amprenta lasata in tine de ceea ce ai simtit ! Cum se face?
-E greu de explicat...
Nu-ti voi vorbi despre sarutul lipsit de traire, despre sarutul de circumstanta, de multumire, de intalnire si de despartire, de sarutul tradarii,de cele de care ne folosim la nevoie, ci de cel care te intereseaza, cel pe care ai vrea sa-l intelegi – sarutul nascator de fericire, sarutul erotic.
Stii, buzele sunt printre cele mai erogene zone ale corpului, de la ele pleaca stimuli spre creier si ajuta acea chimie pe care noi o numim dragoste, iubire.
- Are importanta forma buzelor?
- La logica stai bine, Ai ! Creatorul nu a avut scapari, s-a gandit la tot si ne-a asezat pe chip buze potrivite cu energiile noastre, cu dispozitia noastra spre iubire, pentru fericire. Asa vei vedea oameni cu buze subtiri, dure, neimbietoare, oameni care-si traiesc viata in competitii, nu in iubire, si oameni cu buze senzuale, oameni ce stiu ca iubirea-i miracolul acestei lumi, facute parca pentru placere, purtatorii lor stiu ca daca au iubirea in suflet vor realiza cu usurinta si bucurie tot ce-si propun. Creatorul a pus multe semne in soma noastra doar ca noi nu prea stim sa le citim.
- Cum asa, nu ati primit instructiuni ?
- Ba da, dar s-au pierdut , mai sunt putini cei care le cunosc, iar cei mai multi nu mai pun pret pe ele.
-Spune-mi,te rog, cum incepe ?
- Mai intai se intalnesc doi oameni de sexe diferite, dar nu-i neaparat,si ceva din comportamentul unuia, plus semnele din soma despre care vorbeam, semne de care ei nu-s constienti, dar spiritele lor le recunosc imediat, place celuilalt si incet ii apropie. Se vor simti bine unul in prezenta celuilalt , vor micsora spatiul dintre ei pana cand se vor privi intai in ochi, ochii sunt poarta sufletului prin care vine influxul acela energetic care ne ajuta sa decodificam corect ceea ce vedem, apoi isi vor privi buzele si vor vedea ca freamata de dorinta... Acela-i momentul. Uneori contextul nu-i favorabil si atunci vor masca primul sarut intr-o multumire, ai vazut singura ca folosim sarutul in multe situatii, promisiune a fericirii urmatoare. Pe acest sarut mascat fiecare va construi un vis potrivit personalitatii lui, culturii lui chiar, dar si obisnuintelor capatate in timp, pana la momentul potrivit, momentul primului sarut. Primul sarut este mereu excitant pentru ca nu-ti cunosti partenerul, nu stii ce va urma...
- Povesteste-mi un prim sarut de-al tau, voi incerca sa simt si eu !
- Greu de ales, fiecare are savoarea lui... Poate e bine sa-ti povestesc despre ultimul
“prim sarut”, e inca proaspat in mine. Intr-o zi am intalnit un om inger . Am construit pe el o renascatoare iubire pana cand a venit ziua implinirii...Sosise de la drum lung si faceam un ceai reconfortant cand...s-a apropiat de mine, mi-a atins parul , i-am simtit respiratia in ceafa, apoi aproape de ureche, m-a imbratisat. Era bine dar eram putin panicata in acelasi timp, nu mai simtisem de multa vreme asa o bucurie si nu stiam cum va fi,voi face fata,mai stiam sa ma bucur intreg, nu-s inhibata...M-a mangaiat cald pe gat, m-a pupat in scobitura obrazului si mainile acelea de care ma indragostisem m-au rasucit tandru, dar ferm catre el. Se pricepea, mi-a inlocuit teama cu dorinta. Buzele mele doreau impreunarea, erau nerebdatoare. Nu se grabea, ma atata privindu-ma adanc in ochi...Ce frison imi strabatea trupul ! Crestea dorinta, el vedea si nu se grabea. I-am sarutat coltul stang al buzelor...nu reactiona, i-am sarutat coltul celalalt, nimic...,i-am inconjurat gura cu mici pupici nerabdatori, ei...nu mai era timp de pierdut – m-a strans la piept si ...buzele noastre s-au unit infocate. Erau calde, umede, moi, se bucurau si ele acum de ceea ce mintile putusera explora in voie, dar trupurilor le fusese interzis. La inceput am inchis ochii, voind sa patrund in mine, sa vad ce era acolo, de unde venea muzica aceea sublima, apoi i-am deschis, trebuia sa vad, sa culeg date despre trairile lui. I-am mangaiat fata,imi era drag, nespus de drag. Cata satisfactie mi-au produs ridurile lui fine de expresie in care vedeam bucuria , placerea... Simturile mele, potentate asa, m-au purtat spre extaz. Deveneam amandoi creativi - eu pisicoasa, tandra ,plina de dorinta, el tandru, hotarat, plin de dorinta...Da, ne pricepeam amandoi, stiam sa ne ademenim si sa ne devoram...
A urmat apoi incununarea primului sarut – un french kiss, sarutul care creste tensiunea erotica, sexuala. Doi dragoni se imperecheau fericiti si ne ofereau fiori maximi. Voiam sa nu se mai termine, si totusi...mai aveam ceva de facut. Dar despre asta iti voi povesti alta data, acum sunt prea plina de amintirea acelui sarut...
Printre dorinte am privit-o pe Ai. Parea descumpanita. Mi-a parut rau de neputinta ei de a simti .... sarutul.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor